Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

IBM: Peste 5 ani, computerele vor auzi, vor percepe lumea la fel ca oamenii

Peste 5 ani, computerele vor avea toate cele cinci simţuri şi vor percepe lumea înconjurătoare asemănător cu oamenii, anticipează IBM, într-o serie de proiecţii privind viitorul industriei IT, prezentate periodic, ne informează Mediafax.

Astfel, în curând, un utilizator care doreşte să cumpere îmbrăcăminte de pe internet va putea simţi materialul numai prin atingerea ecranului.

Senzorii computerelor se apropie rapid de nivelul de complexitate necesar pentru a interpreta prin atingere caracteristicile unui obiect.

Totodată, IBM crede că, peste 5 ani, un smartphone va putea imita prin vibraţie caracteristicile unei suprafeţe - utilizatorul va atinge ecranul din sticlă, dar va percepe materialul respectiv, de exemplu, o rochie afişată pe display.

"Nu vorbim despre ecrane pufoase. Nu va trebui să vă duceţi Samsungul la curăţătorie", glumeşte vicepreşedintele IBM, Bernie Meyerson.

Cercetătorii IBM lucrează deja la aplicaţii pentru utilizarea în domeniul retail sau în sectorul sănătăţii a tehnologiilor bazate pe atingere, pe senzori infraroşii sau pe puncte de presiune.

În privinţa "văzului", computerele din ziua de azi sunt deja unelte desăvârşite de captură şi redare a imaginii, iar capacităţile de recunoaştere vizuală au evoluat semnificativ în ultimii ani. Cu toate acestea, aparatele nu înţeleg încă prea bine "la ce se uită", fiind necesară intervenţia utilizatorului.

IBM anticipează că, peste 5 ani, computerele vor putea interpreta imaginile mai bine decât oamenii, analizând culorile, texturile şi alte caracteristici pentru a aduna informaţii.

În domeniul medical, computerul va "vedea" mai multe detalii şi informaţii decât doctorii în planşele rezultate în urma testelor de rezonanţă, precum radiografiile.

De exemplu, un computer va putea diferenţia rapid ţesutul bolnav de cel sănătos în urma unui test de rezonanţă magnetică, cred inginerii companiei americane.

Computerele vor dobândi, de asemenea, auz, fiind capabile să interpreteze sunete pe care urechea umană nu le aude sau nu le poate înţelege.

De exemplu, IBM consideră că, în 2018, un smartphone va putea interpreta cu acurateţe sunetele scoase de un nou-născut.

În viitorul apropiat, computerele nu numai că vor putea detecta dacă un bebeluş este deranjat de ceva, ci vor stabili chiar dacă îi este foame, este obosit sau îi este cald, anticipează IBM.

Evoluţia tehnologiei în acest domeniu are aplicaţii vaste: computerele vor putea detecta când un copac este pe cale să cadă, când urmează să aibă loc o alunecare de teren sau când ar putea avea loc un accident auto.

Gustul şi mirosul, simţuri în prezent greu de imaginat că ar putea înzestra un computer, sunt, de asemenea, la mică distanţă de realitate.

Computerele vor putea ajuta oamenii să prepare reţeta perfectă prin descompunerea virtuală a alimentelor la nivel molecular, pentru a determina, prin calcule complexe, ce combinaţii de arome vor fi pe placul "stăpânului".

Pe baza acestor informaţii, smartphone-ul va putea crea reţete ideale, IBM considerând că astfel oamenii vor mânca mai bine - mâncarea sănătoasă cu gust mai bun va fi mai atractivă.

În industria chimică se utilizează deja microcipuri care pot detecta contaminarea aerului din încăperi prin descompunere la nivel molecular, cercetătorii IBM încercând în prezent să adapteze această tehnologie pentru analizarea structurii chimice a alimentelor.

Mirosul vine, de asemenea, în spaţiul IT.

"Credeţi că sunteţi pe cale să răciţi? Peste 5 ani, veţi putea respira către smartphone pentru a afla", anticipează IBM.

Senzorii pregătiţi de oamenii de ştiinţă vor putea analiza mirosurile din respiraţie pentru a identifica urme de boli, de la infecţii bacteriene, probleme la ficat şi rinichi, astm, diabet, epilepsie.

 



Exclusiv Online - 18.12.2012 Sursă foto: Shutterstock
Pe aceeași temă
Citește pe descopera.ro
DEZINFECTANT extrem de eficient inventat de cercetătorii români DEZINFECTANT extrem de eficient inventat de cercetătorii români
EPIDEMIOLOG chinez: „Coronavirusul poate BÂNTUI Europa pentru următorii doi ani” EPIDEMIOLOG chinez: „Coronavirusul poate BÂNTUI Europa pentru următorii...
Berbec Berbec 21 March - 20 April

Luna aprilie este favorabilă întâlnirilor, discuţiilor de afaceri şi chiar schimbărilor, dacă le aveţi în plan. În cazul în care aveţi temeri legate de un examen, de orice natură ar fi acesta...citește mai departe

×

Gandul.ro
ULTIMA CINĂ. A murit  într-un spital, conectată la un aparat de ventilație, fără să știe că noul coronavirus îi răpise deja copiii. ULTIMA CINĂ. A murit într-un spital, conectată...
TRATAMENTUL pentru coronavirus care i-a...
ALERTĂ. Un nou studiu relevă care sunt...
ApropoTv.ro
Cumpărături „esenţiale” în timpul pandemiei Cumpărături „esenţiale” în timpul...
Reclamele adaptate perioadei de coronavirus
Alerta Sănătăţii: OMS trimite informaţii...
Go4it.ro
Dr. Ian Lipkin, EXPERT în epidemii la nivel mondial, a fost infectat cu COVID-19 Dr. Ian Lipkin, EXPERT în epidemii la nivel...
Pericolele învăţământului online: un...
Un bărbat de 77 de ani a fost prins de...
ProMotor.ro
Gestul care a INTRIGAT internetul. De ce ating POLIȚIȘTII farurile maşinii atunci când te trag pe dreapta Gestul care a INTRIGAT internetul. De ce...
Aceasta este cea mai BUNĂ mașină pentru...
Motociclist care nu respecta CARANTINA:...
Descopera.ro
De ce BULGARIA nu mai are morţi de CORONAVIRUS de o săptămână De ce BULGARIA nu mai are morţi de CORONAVIRUS...
EPIDEMIOLOG chinez: „Coronavirusul poate...
Un VIRUS mai fatal decât COVID-19 a apărut...
ULTIMA ORĂ
Prinţesa Maria Teresa a Spaniei, primul membru al unei Case Regale care a murit din cauza noului coronavirus

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .