GALA MEDIAFAX – 20 DE ANI: Jurnaliştii au celebrat două decenii de activitate

Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generalistă şi de business, a organizat joi, Gala aniversară "Mediafax - 20 ani", pentru a celebra împlinirea a două decenii de activitate şi pentru a premia personalităţile care au marcat evoluţia României în acest timp.
  • Publicat:
  • Actualizat:
GALA MEDIAFAX - 20 DE ANI: Jurnaliştii au celebrat două decenii de activitate
GALA MEDIAFAX - 20 DE ANI: Jurnaliştii au celebrat două decenii de activitate

Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generalistă şi de business, a organizat joi, Gala aniversară „Mediafax – 20 ani”, pentru a celebra împlinirea a două decenii de activitate şi pentru a premia personalităţile care au marcat evoluţia României în acest timp.

Evenimentul a încheiat campania aniversară „Mediafax – 20 ani”, în cadrul căreia partenerii şi clienţii agenţiei au luat parte la o călătorie în timp cu viteza informaţiei şi au rememorat evenimentele majore care au marcat ultimii 20 de ani şi care au fost relatate de MEDIAFAX.

Desfăşurată sub sloganul „Remember history. Live history. Make history”, „Gala MEDIAFAX – 20 ani” a reunit figuri marcante ale societăţii româneşti şi a premiat personalităţile care au făcut ceva memorabil şi valoros pentru români.

„Sunt uimit de prezenţa atâtor personalităţi în această seară, pentru a asista la un eveniment aparent fără importanţă. MEDIAFAX este istoria unei utopii. S-a născut în 1990 într-un moment în care aveam puterea sa-mi exprim un punct de vedere şi am înţeles că e mai importantă libertatea presei decât propria mea voce. Mi-am imaginat că poate să existe o instituţie privată care să vorbească cu o voce respectată şi care să respecte pe cei despre care vorbeşte. Au trecut 20 de ani şi realizez că această instituţie există. Nu ştiu decât foarte puţini din cei peste 3.000 de jurnalişti care au lucrat şi lucrează pentru MEDIAFAX. Multă vreme ei nici nu semnau. Serviciul MEDIAFAX era anonim. Dar aceşti oameni nu au fost şi nu sunt angajaţi, ci sunt fani MEDIAFAX. Ştiu că cei pe care v-am ales, cei care v-aţi ales să primiţi acest premiu al respectului nostru sunteţi oameni care, ca şi noi, v-aţi identificat o misiune. Ştiu că foarte mulţi dintre dumneavoastră aţi fost, sunteţi şi sper să rămâneţi fani Mediafax”, a spus Adrian Sârbu.

Citeşte mai multe despre GALA MEDIAFAX – 20 DE ANI şi află cine a primit premiu pe www.mediafax.ro

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”