Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Cum ne influenţează emoticoanele modul de gândire

Oamenii de ştiinţă de la Şcoala de psihologie a Universităţii Flinders din Adelaide au descoperit că folosirea emotigramelor (cuvânt rezultat din combinarea termenilor "emoţie" şi "pictogramă"), cunoscute şi ca emoticoane, precum simbolurile reprezentând feţe zâmbitoare sau triste, activează regiuni ale creierului rezervate în mod obişnuit pentru decodarea expresiilor faciale reale.

Acesta ar putea fi, de altfel, şi secretul succesului universal al emotigramelor, care sunt decodate cu aceleaşi mecanisme folosite pentru interpretarea expresiilor faciale ale persoanelor din jur.

"Emotigramele reprezintă o nouă formă de limbaj pe care o producem", a declarat Owen Churches, unul dintre specialiştii participanţi la studiu.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că oamenii acordă mai multă atenţie chipurilor deoarece încearcă să le "citească" pentru a descifra emoţiile pe care le exprimă.
Pe de altă parte, aceştia au încercat să îşi dea seama dacă acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul emotigramelor.
Echipa de cercetare a arătat unui grup de participanţi imagini ale unor chipuri reale, seturi cu emotigrame zâmbitoare sau formate din semne de punctuaţie, precum şi o succesiune de caractere fără nicio semnificaţie.

Cu ajutorul unor encefalograme, oamenii de ştiinţă au determinat modelul activităţii electrice la nivelul creierului, în timp ce participanţii priveau diferitele imagini, descoperind că aceştia au reacţionat în acelaşi mod la toate tipurile de reprezentări.
Cercetătorii s-au arătat surprinşi de aceste rezultate, dat fiind că nu există o reacţie de tip neuronal la emotigrame pe care oamenii să o dobândească la naştere.

"Înainte de 1982, nu exista niciun motiv pentru care simbolul «:)» putea să activeze zone ale cortexului responsabile pentru sensibilitatea facială, dar acum acest lucru se întâmplă deoarece am învăţat că acest simbol reprezintă un chip. Este vorba despre o reacţie neuronală indusă în întregime de cultură, ceea ce este uluitor", a precizat Owen Churches.

Sursa: Mediafax

 



Citește și:
Persoanele care publică fotografii cu mâncare, printre cele mai enervante de pe Facebook
Impactul Facebook-ului în viaţa de zi cu zi – avantaje şi dezavantaje
Ce rişti daca iţi expui viaţa intimă pe Facebook
GANDUL.RO: A murit la doar 41 de ani în ambulanță! Soțul...
EVZ.RO: Bombă în showbiz. Gina Pistol, aventură de o noapte...
CAPITAL.RO: Angela Merkel șochează toată Europa! Cancelarul...
IMPACT.RO: Bianca Drăgușanu e la un pas de faliment. Ce a ajuns...
Exclusiv Online - 12.02.2014 Sursă foto: Shutterstock
Alimentele care te ajută să elimini acidul uric în exces Doctorulzilei.ro Alimentele care te ajută să elimini acidul uric în exces
Eclipsă de lună. Avertisment ASTROLOGIC. „Fii atent în următoarele două săptămâni” Infoactual.ro Eclipsă de lună. Avertisment ASTROLOGIC. „Fii atent în următoarele...
Câinii au voie să mănânce căpșuni? Uite care este adevărul Animalzoo.ro Câinii au voie să mănânce căpșuni? Uite care este adevărul
Gemeni Gemeni 22 mai - 21 iunie

Cineva va interveni în planurile dumneavoastră şi acest lucru vă va enerva, dar nu este cazul să vă manifestaţi supărarea. Încercaţi să discutaţi nemulţumirile dumneavoastră cu persoana...citește mai departe

×

Gandul.ro
A murit la doar 41 de ani în ambulanță!  Soțul a aflat din presă că femeia nu avea coronavirus A murit la doar 41 de ani în ambulanță!...
Cât câștigă un polițist local care...
CRUNT. Un alt virus MORTAL a început să...
Go4it.ro
O senatoare a făcut ceva șocant pe Zoom. Credea că a oprit camera O senatoare a făcut ceva șocant pe Zoom....
Era live când a sunat telefonul. A făcut...
S-a apropiat de o tânără cu o propunere......
ProMotor.ro
Descoperire ÎNFIORĂTOARE despre tânărul care a produs luni accidentul cu 6 victime de la Botoșani Descoperire ÎNFIORĂTOARE despre tânărul...
Nu le mai vrea nimeni? Zeci de mașini electrice...
Este incredibil cât au ajuns să coste...
Descopera.ro
O țestoasă GIGANT a făcut SPECTACOL pe o plajă. „Este o anomalie. Niciodată nu vezi aceste țestoase să facă asta” O țestoasă GIGANT a făcut SPECTACOL pe...
Eșec MAJOR pentru Elon Musk! Momentul ȘOCANT...
Are PROBLEME Ion Iliescu? Cum arată CEASUL...
ULTIMA ORĂ
O senatoare a făcut ceva șocant pe Zoom. Credea că a oprit camera

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .