Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Cum fotografiezi eclipsa de soare? Selfie-urile cu eclipsa, nerecomandate de specialişti

Selfie-urile cu eclipsa de Soare nu sunt recomandate de specialişti, pentru că ar putea cauza orbirea, dar fenomenul astronomic poate fi imortalizat cu aparate de fotografiat profesionale. Agenţia de presă MEDIAFAX prezintă câteva sfaturi pentru realizarea unor imagini reuşite:

Eclipsa parţială de Soare de vineri va începe în jurul orei 10.40, va avea maxima în jurul orei 11.56 şi se va încheia la 13.05, cu o durată medie pentru România de două ore şi 20 de minute.

Acoperirea Soarelui de către Lună va varia în funcţie de locul observaţiei, fiind mai scăzută în sudul ţării şi mai ridicată în nord. Procentul de acoperire a Soarelui va fi situat între 40 şi 55%, potrivit cifrelor furnizate de specialiştii Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

Pentru obţinerea celor mai bune imagini, fotografii profesionişti atrag atenţia că acestea pot fi realizate în perioada în care se atinge maxima eclipsei, mai exact ora 11.56 pentru Bucureşti, când Soarele se va afla la altitudinea de 45°, magnitudinea eclipsei fiind de 0,53 (53%), iar obscurarea (suprafaţa eclipsată a Soarelui), de 0,43 (43%).

Utilizatorul de rând nu poate să realizeze fotografii reuşite ale eclipsei cu aparatura pe care o are la dispoziţie zi de zi, cum ar fi tableta şi telefonul mobil, au declarat pentru MEDIAFAX fotografi profesionişti.

Aceştia au precizat că, pentru a surprinde o imagine cât mai bună a eclipsei, persoanele interesate trebuie să deţină aparatură profesională sau semi-profesională, cel mai important lucru fiind obiectivul, care ar trebui să aibă o focală cât mai mare, măcar 500 de milimetri, astfel încât ceea ce captează să ocupe cât mai mult spaţiu din fotografia finală.

Pe de altă parte, în contextul în care este folosită o focală lungă, subiectul devine neclar şi este recomandat să fie utilizat un stativ sau un trepied.

În timpul eclipsei, lumina este foarte puternică, iar oamenii pot avea probleme cu vederea dacă se uită prin obiectiv, de aceea este obligatorie folosirea unor filtre care să atenueze intensitatea razelor solare.

De asemenea, fotografii specialişti au precizat că nu trebuie să fie folosite filtre improvizate pentru fotografierea sau doar pentru observarea fenomenului astronomic de vineri. Astfel, aceştia spun că trebuie cumpărate filtre speciale precum cele de la Mylar.

În ceea ce priveşte persoanele care nu deţin aparatură profesională, ele pot realiza fotografii ale eclipsei folosindu-se de zoom-ul optic al aparatului. Pentru o imagine cât mai reuşită, pasionaţii pot modifica ulterior imaginea cu ajutorul site-ului specializat www.pixlr.com.

De asemenea, astrofotograful Cătălin Păduraru a declarat pentru MEDIAFAX că, pentru a realiza fotografii ale eclipsei de Soare care va avea loc vineri, este nevoie de un dispozitiv care să mărească foarte mult zona respectivă.

"Soarele se află undeva foarte departe de noi şi, prin urmare, apare foarte mic. Chiar dacă noi îl vedem la orizont mare, dacă nu avem nişte obiective care să ne apropie foarte mult câmpul, să-l mărească foarte mult, o să ne apară foarte mic în fotografie, dacă facem cu telefonul sau cu un aparat foto normal. Prin urmare, ca să ne iasă cât de cât mare şi să-l vedem frumos în toată splendoare lui ne trebuie teleobiective sau un telescop sau o lunetă, ca să putem să mărim foarte mult zona respectivă şi să apară mare în fotografie. Dacă am face cu telefonul, ne-ar apărea un cerculeţ mic, mic de tot, aprope că l-am ignora, nu ştiu dacă s-ar vedea cu adevărat ceva în fotografia respectivă, doar un punct alb. Cu un aparat foto normal s-ar putea să iasă o mică formă de eclipsă - Soarele când e eclipsat e ca semiluna", a declarat Cătălin Păduraru.

Totodată, fotograful a precizat că, pentru că Soarele nu va fi acoperit total în România, oamenii nu se pot uita la el cu ochiul liber, fără un filtru special.

"Ceea ce este foarte important e că Soarele nu va fi acoperit total în România, va fi acoperit cam jumătate. Asta înseamnă că nu ne permite nouă să ne uităm la Soare pur şi simplu fără un filtru. Nu e destul de acoperit Soarele cât să ne putem uita cu ochiul liber, chiar şi când facem fotografii, astfel încât să fie totul în siguranţă. Prin urmare, indiferent că facem fotografii sau ne uităm, trebuie să folosim nişte filtre speciale solare prin care să putem vizualiza în siguranţă, şi cu ochiul şi cu aparatul foto, ce se întâmplă", a spus Cătălin Păduraru.

Filtrele sunt importante şi pentru protejarea aparatului de fotografiat, întrucât lumina puternică a Soarelui ar putea topi anumite piese ale acestuia.

"Dacă măreşti foarte mult şi fără fitru, aparatul foto se poate strica prin interior. (...) O poză normală - şi cu telefonul dacă o faci - nu e o problemă, dar, dacă pui printr-un telescop sau printr-un teleobiectiv - ceva care măreşte -, există riscul să se strice aparatul foto. Pentru că magnificarea aia amplifică lumina foarte mult şi puterea Soarelul şi se face ca o lupă", a mai spus fotograful, menţionând că filtrele se pot cumpăra din magazinele speciale de astronomie din Bucureşti şi din ţară şi au preţuri începând de la 20 - 30 de lei.

În ceea ce priveşte fotografia de tip selfie, Cătălin Păduraru a spus că nu se poate face în timpul eclipsei de Soare, pentru că există o diferenţă de lumină foarte mare.

"E diferenţa prea mare de strălucire: ori faci Soarele clar ori te faci pe tine clar. Amândouă nu se poate", a spus fotograful, precizând că un selfie ar fi fost posibil dacă eclipsa avea loc la răsărit sau la apus, când Soarele nu este foarte strălucitor.

Cătălin Păduraru a spus, în schimb, că se poate face un selfie cu Soarele prin proiecţie.

"Să ia o foaie de hârtie, să o găurească şi să o pună în faţa Soarelui şi să vadă pe sol forma Soarelui. Asta e o metodă să poţi să observi eclipsa fără să te uiţi direct la Soare. Pur şi simplu să vezi efectele razelor de lumină", i-a sfătuit fotograful pe cei care vor să aibă un selfie cu eclipsa.



Citește și:
Eclipsa de Soare - mituri şi legende din lumea întreagă
Eclipsa parţială de soare - Cum să-ţi protejezi ochii dacă vrei s-o observi sau s-o fotografiezi
GANDUL.RO: Decizie în cazul Caracal! Ce se va întâmpla cu...
EVZ.RO: Viorica de la Clejani, ieşire nervoasă: „Vreţi...
CAPITAL.RO: Decizie importantă a CCR! Scandal total între PSD...
Exclusiv Online - 19.03.2015 Sursă foto: Shutterstock
Taguri: eclipsa, soare, fotografii,
De ce susține Mihaela Bilic că e bine să adaugi lapte în cafea Doctorulzilei.ro De ce susține Mihaela Bilic că e bine să adaugi lapte în cafea
Alimente nesigure și contaminate! Ciuhodaru atenționează: Fructe și legume contaminate Infoactual.ro Alimente nesigure și contaminate! Ciuhodaru atenționează: Fructe și...
Atenție! Ce se poate întâmpla dacă te joci cu o ”Văduvă neagră”? Animalzoo.ro Atenție! Ce se poate întâmpla dacă te joci cu o ”Văduvă neagră”?
Gemeni Gemeni 22 May - 21 June

Cineva va interveni în planurile dumneavoastră şi acest lucru vă va enerva, dar nu este cazul să vă manifestaţi supărarea. Încercaţi să discutaţi nemulţumirile dumneavoastră cu persoana...citește mai departe

×

Gandul.ro
Decizie în cazul Caracal!  Ce se va întâmpla cu Gheorghe Dincă! Decizie în cazul Caracal! Ce se va întâmpla...
Raed Arafat, declarație dură: Încep atacurile!...
Profesorul Rafila, anunț incredibil despre...
Go4it.ro
O senatoare a făcut ceva șocant pe Zoom. Credea că a închis camera O senatoare a făcut ceva șocant pe Zoom....
Au mers la râu, după carantină. S-a uitat...
Nepoata unui milionar a mers la duș. A...
ProMotor.ro
Este incredibil cât au ajuns să coste mașinile second-hand în Germania! Nimeni nu le mai vrea, dar samsarii noștri fac un profit URIAȘ! Este incredibil cât au ajuns să coste...
BMW-ul M5 al lui George Buhnici este din...
RUSOAICELE folosesc această metodă pentru...
Descopera.ro
DESCOPERIRE impresionantă! Cum arăta, de fapt, CAZINOUL din Constanța înainte să cadă în paragină - FOTO DESCOPERIRE impresionantă! Cum arăta,...
Eșec MAJOR pentru Elon Musk! Momentul ȘOCANT...
Are PROBLEME Ion Iliescu? Cum arată CEASUL...
ULTIMA ORĂ
O senatoare a făcut ceva șocant pe Zoom. Credea că a închis camera

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .