Ce se întâmplă dacă pui pliculeţe cu ceai în chiuveta cu vase murdare

Pentru că nimeni nu s-a gândit încă să inventeze o Zână a Vaselor Murdare, iată un truc foarte eficient, pe care te provoc să îl pui în aplicare.
Autor: Paula Rotaru
Ce se întâmplă dacă pui pliculeţe cu ceai în chiuveta cu vase murdare

Iată o poveste în care cu toţii ne regăsim: venim acasă, după o zi lungă, şi ne aşteaptă o chiuvetă plină ochi cu vase murdare.

Nu contează cine le-a lăsat aşa, ideea e că nu poţi să faci nimic de mâncare având în vedere haosul din bucătărie. Ce faci?

Pentru că nimeni nu s-a gândit încă să inventeze o Zână a Vaselor Murdare, iată un truc foarte eficient, pe care te provoc să îl pui în aplicare.

Ai mâncat pe săturate şi nu ai chef să speli vasele? Lasă-le pe mâine atunci! Dar umple chiuveta cu apă şi pune în ea 2-3 pliculeţe cu ceai folosite. Nu contează ce fel de ceai. Se pare că ceaiul dizolvă grăsimea  şi petele de mâncare de pe veselă, astfel că timpul de spălare scade considerabil. De asemenea, ceaiul ajută şi la eliminarea mirosurilor neplăcute ale resturilor de mâncare.