2 super evenimente pentru mari şi mici în Bucureşti cu intrare liberă (8-22 februarie)

Vă recomandăm 2 evenimente pentru copiii între 9 şi 99 de ani ce vor avea loc în Bucureşti în perioada 8-22 februarie - lecturi la muzeu & expoziţie de pictură.
  • Publicat:
  • Actualizat:
2 super evenimente pentru mari şi mici în Bucureşti cu intrare liberă (8-22 februarie)
În perioada 12-22 februarie 2020, va fi expoziţia de pictură a artistului plastic Viorica Ciucanu - Complexitate Umană. În foto pictura ”Sărutul”

Vă recomandăm să ieşiţi din case chiar dacă afară este iarnă atât pentru beneficiile mişcării, pentru o porţie de vitamina D cât şi pentru o porţie generoasă de cultură. Luaţi-i şi pe cei mici cu voi. Avem o recomandare şi pentru ei.


O nouă ediţie de evenimente MyAntipa pentru copiii de 9 -14 ani  se desfăşoară în perioada 8 – 13 februarie

O nouă serie de evenimente MyAntipa debutează sâmbătă, 8 februarie 2020 la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti cu „Incubatorul de lectură”, un atelier dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani. Workshop-ul va avea loc între orele 11:00 şi 13:00, în Sala Atelier de la etajul muzeului, şi va avea în prim-plan cel mai cunoscut gândac din literatura universală, personajul principal din „Metamorfoza” lui Kafka.

Miercuri, 12 februarie, între orele 18:00 şi 20:00, „Intersecţiile la Antipa” îl vor avea ca invitat special pe Radu Pană, specialistul în taxidermie al Muzeului Antipa, ce va destăinui publicului câteva dintre secretele activităţii lui.


Joi, 13 februarie, de la ora 18:00, va avea loc un tur ghidat special, în cadrul căruia Muzeul Antipa va fi prezentat prin ochii actorului, scenaristului şi regizorului Anghel Damian.
Participarea la cele trei evenimente MyAntipa este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile aici https://antipa.ro/rezervari.

Complexitatea umană redată prin pictură – expoziţie 12-22.2020

La Galeria Galateca din Capitală, în perioada 12-22 februarie 2020, va fi expoziţia de pictură a artistului plastic Viorica Ciucanu – ”Complexitate umană”. Curatoriată de Ana Maria Ilie, ”Complexitate umană” are la bază un concept sincretic, fiind un demers de cunoaştere a naturii umane, privită din unghiul misterului, al idealismului, uneori, chiar al absurdului. Plecând de la Don Quijote, întruchiparea idealistului, şi a lui Sisif, pentru care, am putea spune, absurdul naşte coordonate proprii, lupta potenţează „umanul” şi tragismul condiţiei umane, ajungându-se la unele descoperiri ale prezentului, precum smart-phone-ul sau drona, „obiecte dezumanizante”.
”Viorica Ciucanu invită vizitatorul să îşi schimbe rolul din privitor în participant, lucrarea sa devenind, prin această acţiune, o lucrare colectivă. Îndemnul de a păşi pe materialul expus evidenţiază importanţa fiecăruia dintre noi în raportul timp-inovaţie. Putem participa, schimbând ceva, sau putem asista ca martori. Decizia ne aparţine”, spune Ana Maria Ilie.
Intrarea este liberă. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Epidemie de gripă - cum te poţi proteja
Epidemie de gripă - cum te poţi proteja
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”