Jojo, instructoarea de aerobic

Desi apropiatii o vedeau economista, Jojo s-a razgandit in ultimul moment in favoarea actoriei. Este unul dintre artistii care au crescut si evoluat sub ochii publicului. Initial si-a castigat fani prin lumea ei "roz".
  • Publicat:
Jojo, instructoarea de aerobic
Jojo, instructor sexy de aerobic

Desi apropiatii o vedeau economista, Jojo s-a razgandit in ultimul moment in favoarea actoriei. Este unul dintre artistii care au crescut si evoluat sub ochii publicului. Initial si-a castigat fani prin lumea ei „roz”. A prezentat emisiuni pentru copii, iar de trei ani imbraca hainele Natasei in show-ul Divertis. Mai nou, joaca si in piese de teatru. Insa cel mai mult ne-a surprins cu diploma ei de instructor de gimnastica aerobica.

E frumoasa, nu foarte inalta si cand filmeaza cu Divertis isi pune deja celebrul costum negru cu sortulet. „Costumul de Natasa a fost creat special pentru mine. Nu imi imaginez sa port altceva cand intru in pielea ei”, spune Jojo. In timpul liber, pe ea o putem vedea doar in tinute sport. „E adevarat ca ma conformez cand merg la evenimente, dar altfel sunt doar in pantaloni comozi, nu ma machiez si nici nu ma dau in vant sa fiu coafata toata ziua.

Stiu ca sunt o multime de stilisti care dau sfaturi prin reviste si care spun persoanelor publice sa iasa pe strada cu parul mereu aranjat. Eu le zic doar atat: Nu stiu ce vorbesc! E un calvar sa stai in fiecare zi, doua ore, pe scaunul de la coafor. Si cred ca e dreptul fiecarui om, persoana publica sau nu, sa iasa pe strada relaxat.”

Pe schiuri, fara zapada
De asemenea, e dreptul ei sa se imbrace mereu sport. Dar cum se mentine in forma? „Nu mai mananc carne de doi ani de zile si nici paine, iar dulciuri foarte rar. De cand eram copil, mi-a placut doar ciocolata, niciodata bomboanele sau torturile. Asa ma mentin in forma astazi. Si fac sport, dar nu zilnic, asa cum obisnuiam inainte sa ma intalnesc cu trupa Divertis.” Adica mergea la o sala de gimnastica in fiecare zi. A facut cursuri si acum e instructor de gimnastica aerobica. „Mai aveam nevoie de doua etape ca sa fiu antrenoare.

Acum fac exercitii acasa. Dupa parerea mea, cel mai bine e sa lucrezi cu greutatea ta corporala. Oricum, pot sa tin un curs de aerobic, dar nu e domeniul meu.” Cat priveste sporturile de iarna, a patinat toata copilaria ei, insa nu a ajuns la performanta. Iar pe schiuri a vrut sa urce prima oara acum un an. Varul ei a convins-o sa nu munceasca de Revelion si sa mearga la Azuga, la schi. Si-a cumparat un echipament complet si s-a dus hotarata la munte. Din pacate, in ziua in care a ajuns, s-a topit zapada. Anul acesta spera sa incerce din nou.

Beauty Case
„Eu am rabdare cand sunt pe platoul de filmare. Dar acasa vin atat de obosita, incat am descoperit metode de ingrijire in mare viteza. Folosesc servetele demachiante in loc de discuri din bumbac, apoi o crema pentru conturul ochilor si o crema hidratanta de noapte. Si cam atat.” A doua zi, in geanta ei de machiaj ia un iluminator pentru ten si putin mascara. „Nu am inceput sa folosesc creme antirid, desi am auzit ca, de la 26 de ani, trebuie sa iti intre in reflex. Dar pana atunci mai sunt cateva luni.”

Amintiri de trei ani
Acum trei ani, Toni Grecu a vazut-o intr-o emisiune si i-a fost simpatica. A chemat-o sa dea o proba si asa a intrat in familia Divertis. „Prima oara mi-a fost frica si jena ca nu ma descurc. Si am avut doar o replica. Dar am invatat schemele si mi-e draga Natasa. Cu ajutorul lor, a fost din ce in ce mai bine. Acum trei ani inca luam cursuri de actorie. In prezent, joc si intr-o piesa la Nottara, «Petrecere intr-un pian cu coada».” Iar cu show-ul Animat Planet, unde ii putem auzi si ei vocea, e o alta poveste.

„Toni imi spusese ca trebuie sa imi imprumut vocea unei adolescente rebele. Am facut tot felul de probe de voci: de la foarte subtiri la cele rastite si am ajuns la o voce puternic nazalizata. In plus, a luat de la adolescenti apelativul «Bai, nene!» si l-a facut deja marca inregistrata.” Intre timp, la Animat Planet a vorbit in chip de Mihaela Radulescu, Andreea Marin, Elena Udrea, Oana Zavoranu sau Andreea Banica.

Ca intre prietene
„Toti colegii mei din Divertis sunt haiosi. Nu cred ca e cazul sa mai spun. Dar Monica Anghel ma face sa rad pana imi dau lacrimile. E si cea mai buna prietena a mea.”
Pictorial realizat de Alex Galmeanu

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Scarlett Johansson
Scarlett Johansson
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân