Rolul radioterapiei în tratarea cancerului, explicat de dr. Alin Țârlea, Sanador

Rolul radioterapiei în tratarea cancerului este unul foarte important, radioterapia făcând parte din protocolul de tratament al multor tipuri de cancer.
  • Publicat:

Conform cifrelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, în 2018, peste 18 milioane de persoane din întreaga lume au făcut o formă de cancer. Depistate în stadii incipiciente, tumorile maligne pot fi tratate cu succes. Iar rolul radioterapiei este unul foarte important în protocolul de tratament.

Rolul radioterapiei în abodarea tumorilor maligne

Primul pas în abordarea cu succes a tumorilor maligne îl reprezintă diagnosticarea corectă. Aceasta se face după o serie de investigații imagistice, analize de laborator și biopsia tumorilor. Apoi, pacientul trebuie evaluat în cadrul unei echipe multidisciplinare de medici. Din aceasta, fac parte specialistul în imagistică, oncologul, radioterapeutul, chirurgul și alți specialiști din diverse specialități medicale ( de exemplu, gastroenterologul în cazul tumorilor de tub digestiv).

În funcție de tipul de tumoare, localizare și stadiu, echipa medicală decide cel mai bun protocoal de tratament. La ora actuală, tratamentele personalizate în cancer pot include chimioterapia, radioterapia, terapiile hormonale, tratamentele targetate, imunoterapia și chirurgia. Acestea se pot combina, iar ordinea aplicării este decisă în funcție de fiecare caz în parte.

Rolul radioterapiei este unul foarte important: cu ajutorul aparatelor tot mai sofisticare care emit radiații, medicii radioterapeuți, cu suportul echipei de fizicieni, urmăresc țintirea cu precizie a țesutului tumoral și distrugerea acestuia.

Rolul radioterapiei este și acela de a reduce dimensiunile unei tumori înaintea intervenției chirurgicale. În plus, există cazuri când radioterapia este utilizată pentru a atenua simptomele în anumite forme și stadii de boală.

Radioterapia, tot mai avansată

În ultimii ani, radioterapia a avansat foarte mult. Progresele se traduc prin aparatele tot mai sofisticate care emit radiații și care distrug țesutul tumoral, cu protecția din ce în ce mai bună a țesutului sănătos.

În plus, medicii radioterapeuți pot aplica terapiile pe zone mai extinse, cu expunere minimă la radiații. Mai multe informații despre rolul radioterapiei în tratamentul cancerului ne oferă în interviul video dr. Alin Țârlea, medic primar radioterapie, în cadrul Centrului Oncologic Sanador din București.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Redactor-şef
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult