De ce sunt odraslele obraznice?

Specialistii spun ca atunci cand copiii sunt obraznici in limite normale, este semn ca ei sunt sanatosi.
De ce sunt odraslele obraznice?
De ce sunt odraslele obraznice?

Ai acasa un copil atat de obraznic incat uneori iti vine sa-ti iei campii? Partea buna – nu esti singura din lume. Partea proasta este ca si tu, prin comportamentul tau, ai contribuit intr-o oarecare masura la aceasta situatie.

Dar obrazniciile pot fi si simpla dovada a inteligentei micutilor si a formarii personalitatii acestora. Sa facem impreuna o diferentiere a acestor pozne si a comportamentului nostru fata de ele!

Pe masura ce trece timpul, constati cu surpriza sau nu ca micutul de acasa este obraznic, foarte obraznic, ingrozitor de obraznic. Aproape insuportabil. Expertii spun ca ai putea fi scutita de aceste situatii-problema daca, din frageda copilarie, nu il inveti doar sa spuna „te rog” si „multumesc”, ci daca ii povestesti, adaptand varstei, sa asculte ce ii vorbesti, deci sa gandeasca, sa vorbeasca dupa ce interlocutorul a terminat ce are de spus si sa se exprime calm.

Dificil, nu-i asa? Insa trebuie sa tii cont de faptul ca obraznicia nu este egala cu agresivitatea si poznele, in realitate, se dovedesc a fi in primul rand o dovada a dezvoltarii intelectului copilului. Poate ai observat pe furis ca, atunci cand face vreo trasnaie intentionat, are o privire vicleana. Ei bine, atunci micutul lui creier face intens conexiuni, adica… gandeste. In plus, energia debordanta pe care o au copiii nu poate fi, pur si simplu, consumata decat prin pozne.

De asemenea, obraznicia in limite normale n-ar trebui sa te deranjeze, pentru ca, spun specialistii, aceasta e cel mai bun semn care arata ca prichindelul este sanatos. De altfel, educatia lui „nu” este blamata de mai toti psihologii din lume pe motiv ca nu face decat sa dezvolte mici frustrati. Daca insa obrazniciile normale se transforma in actiuni distructive si autodistructive, trebuie sa iei masuri urgent si poate chiar sa apelezi la ajutor de specialitate.

Munca multa egal obraznicii repetate

Pe de alta parte, hai sa te uiti putin la tine! Atat tu, cat si partenerul tau lucrati peste 8 ore pe zi, iar cand veniti acasa mai aveti energie cel mult pentru un dus. Insa nu-ti ignori copilul si chiar si asa incepeti sa va jucati, sa vorbiti, sa relationati. Nu insa suficient cat sa-i bagi in cap reguli de buna purtare.

Ca atare, esti ingaduitoare si, daca face obraznicii, le lasi nepedepsite. Din pacate, ai facut si prima greseala: copiii invata ca pot face absolut orice, la orice ora.

Ca sa nu ajungi nici aici, atunci cand amandoi aveti timp, stabilesti reguli si, daca vezi ca nu le pricepe sau ca nu le accepta, eventual negociaza, dar in asa fel incat tu sa ai castig de cauza.

Micile pedepse acceptate sunt in general treburile casnice la care il pui sa participe sau o ora lipsa de la joaca cu prietenii. Pe de alta parte, pedepsele dure au un efect invers si vei creste un razvratit sau un copil extrem de agresiv.

Arnold Schwarzenegger- un tatic foarte… moale

Celebrul actor a avut de-a lungul carierei doar roluri de dur. In realitate, acasa este, dupa cum el se autocaracteriza, carpa de sters pe jos. Arnold are 4 copii pe care, pana sa devina guvernator, ii lua in fiecare zi de la scoala, pentru ca mai apoi sa-i duca sa ia masa la restaurant.

„Copiilor mei le este jena ca vin in fiecare zi la scoala, dupa ei”, povestea el inainte de a avea o functie in administratie. „Din pacate, toti sunt obraznici si fac bascalie de filmele in care am jucat. Ceea ce am sa le spun e ca acele filme proaste le-au asigurat o viata mai mult decat decenta…”

Goldie Hawn- despre copia ei fidela

Goldie a trecut prin mai multe divorturi care i-au influentat intr-o oarecare masura copiii. Nu este nici ea adepta regulilor stricte, iar cei 3 copii au fost crescuti in voie. Rezultatul? „Nu o data am venit acasa si absolut nimic nu mai era la locul lui. Iar fiica-mea mi-a furat masina de cand avea 12 ani! Ce pot sa comentez? E bucatica rupta din mine…“

Uma Thurman – totul pentru libertate

Ea are 2 copii din casatoria cu Ethan Hawk, carora le-a luat o multime de bone si pe care, dupa divort, i-a rasfatat cat a putut de tare. „Nu sunt adepta educatiei stricte si nu cred ca, pe termen lung, are efecte pozitive. Cine ar putea sa ma contrazica si sa-mi spuna ca libertatea nu e cea mai buna modalitate de a educa un copil?”, spune ea.

Foto:SHUTTTERSTOCK, NORTHFOTO, HEPTA

Copii multi, dinti putini
Copii multi, dinti putini
Cel mai nou articol Video:
Dr. Silvia Chiotoroiu: tratamentul modern pentru cataractă