Andreea Marin Banica – din nou in Africa, pentru copiii lumii

In Africa Andreea Marin Banica face des vizite copiilor aflati in conditii foarte grele de viata.
Andreea Marin Banica – din nou in Africa, pentru copiii lumii
Andreea Marin Banica - din nou In Africa, pentru copiii lumii

Prima oara a ajuns in Africa in 2001, cand a fost prima jurnalista din Romania care a urcat pe Kilimanjaro. De atunci, s-a intors de cateva ori pe continentul negru ori pentru alte documentare, ori ca Ambasador al Bunavointei pentru UNICEF. De curand, a fost in Africa pentru o premiera mondiala: cea mai mare campanie la nivel international pentru eradicarea tetanosului.

CSID: Cum a fost de data aceasta experienta umanitara din Africa?
Andreea Marin: Am ajuns pentru cea mai mare campanie la nivel international din care sunt si eu un crampei. O miscare in care mamele din tarile civilizate ale lumii isi dau mana pentru a face un lucru mare: eradicarea unei boli crunte, tetanosul, care ucide inca zeci de mii de mame si copii anual, doar pentru ca acestia nu au parte de un simplu vaccin, care costa doar 7 centi.

Sustin, asadar, cu tot sufletul aceasta idee  si pentru ca e, de fapt, prima data cand milioane de mame din intreaga lume civilizata pot ajuta, impreuna, implinirea unui scop nobil: salvarea atator vieti ale unor oameni care au avut nesansa de a se naste in colturi de lume in care saracia extrema face ca un simplu vaccin sa fie un lux de neatins.

Cumparand pentru copilul meu scutecele sau servetele umede pentru copii cu sigla Pampers-UNICEF, oricum necesare pentru ingrijirea sa, pot totodata ajuta micuti ca si cei care mi-au rupt inima atunci cand i-am tinut in brate in Africa.

Daca toti oamenii care au facut gesturi de omenie de-a lungul timpului si-ar fi folosit abilitatile doar pentru cei din cercul lor restrans, din familia sau tara lor, daca am sterge din istoria omenirii faptele lor altruiste prin simpla judecata ca „n-ai de ce sa te gandesti la altii, sunt destule probleme la tine acasa”, atunci lumea noastra ar fi una mult mai saraca. Vreau sa ajut pentru ca pot, pentru ca asa simt, pentru ca merita.

Si cred ca si copilul meu ma va urma candva, experienta mea ca mama ii va fi de folos.

CSID: Unde ai locuit pe parcursul calatoriei si care sunt conditiile de trai pe care le-ai experimentat?
A.M.: Poate ca fiecare dintre noi ar trebui sa cunoasca o astfel de experienta macar o data in viata, departe de civilizatie: fara curent electric, fara apa potabila, cu un singur dus pentru 20 de persoane, asadar stand la coada ca sa faci o baie dupa o zi de munca de la 6.00 dimineata, la 40 de grade Celsius.

Acestea erau conditiile, dar nici prin cap nu-ti trecea sa te plangi, cand oricum stateai mult mai bine decat cei pe care venisei acolo sa-i ajuti. Macar aveai un pat si o perna pe care sa pui capul dupa o zi istovitoare si o plasa care-l acoperea si era menita sa te protejeze de insectele purtatoare de microbi.

Chiar daca te temeai de serpi (am fost instruiti cum sa reactionam in fata lor) si de paianjenii cat pumnul care apareau pe neasteptate pe peretele din camera. Una peste alta, ne-am adaptat si ne-am impus sa nu uitam pentru ce suntem acolo, ca soarta celor care traiesc aici toata viata e mult mai dura si mai stiam ca exista un Dumnezeu care te apara cand te afli undeva pentru a face un lucru bun.

Iar cu Internetul sau telefonul mobil a fost o aventura: nu exista semnal decat in capitala (unde am ajuns in tranzit) si doar in anumite locuri si mi-a fost imposibil sa trimit un e-mail in tara timp de o saptamana.

Pagina 1 din 2
Cel mai nou articol Video:
Dr. Cristina Tănase Damian: despre prezența tatălui la naștere