Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Caută în:

După cât timp să te muţi cu partenerul în funcţie de zodie

FOTO: 123rf.com / După cât timp să te muţi cu partenerul în funcţie de zodie FOTO: 123rf.com / După cât timp să te muţi cu partenerul în funcţie de zodie

Pentru foarte multe cupluri, mutatul împreună reprezintă un pas foarte important şi, în timp ce unii dintre ei au nevoie de câţiva ani de relaţie pentru a lua această decizie, alţii sunt pregătiţi de la natură să-şi facă bagajul şi să se mute cu persoana iubită, chiar după câteva luni sau, de ce nu, săptămâni.
Sellhousefast.uk, o agenţie imobiliară, a tras o privire asupra personalităţii fiecărui semn zodiacal şi au dezvăluit după cât timp ar trebui să se mute împreună cu partenerul, dar şi ce fel de locuinţă li se potriveşte. Toate aceste aspecte au reieşit din lucrurile care le plac şi displac nativilor din zodiac, alături de alte trăsături specifice personalităţii lor. Într-un cuplu în care partenerii au semne zodiacale diferite, cel mai probabil partenerul care domină va ajunge să locuiască singur, mai ales când vine vorba de tipul de locuinţă pe care îl preferă.

BERBEC- după 3,5 ani într-o casă cu curte de jur împrejur

Berbecii sunt cunoscuţi pentru spiritul lor independent. De cele mai multe ori din cauza comportamentului lor pot avea probleme în relaţiile cu alţii. Ar putea avea nevoie de trei ani şi jumătate pentru a se simţi pregătiţi să se mute cu cineva, dar mai ales să renunţe la independenţa la care ţin enorm. Pentru că aşa este natura lor, o casă separată de altele, cu o curte de jur împrejur este ideală pentru ei.

TAUR- după 3 luni, într-o căsuţă la ţară sau lângă oraş

Persoanele care se află sub semnul zodiacal Taur iubesc stabilitatea şi pot fi consideraţi stâlpul zodiacului. Aşadar, nu ne surprinde dacă alege să se mute împreună cu persoana iubită după doar trei luni de relaţie. Câtă vreme partenerul este sincer şi nu îşi pierde încrederea, relaţia ar putea merge. Taurii sunt foarte muncitori şi nu le place să stea chiar în ochii lumii, iar o căsuţă la ţară le-ar putea satisface orice nevoie.

GEMENI- după 1 an, într-un duplex

Dacă vrei să descrii un Geamăn, poţi spune ”iubesc dragostea”. Deşi este un nativ romantic şi plin de pasiune, nu se vor avânta să împartă o locuinţă cu partenerul atât de repede. Este extrem de inteligent şi va aştepta până când va găsi persoana potrivită pentru a face acest pas. Chiar şi atunci când simt că şi-au găsit jumătatea vor aştepta aproximativ un an până să se mute împreună. Sunt foarte prietenoşi, dar totodată preţuiesc fiecare minut de singurătate, iar un duplex descrie perfect personalitatea nativului Gemeni.

RAC- după şase luni, într-un bungalow (o casă fără etaj)

Nativul Rac are o intuiţie spectaculoasă, aşadar va ştii imediat dacă partenerul este ideal pentru el sau nu. Aunci când se află într-o relaţie se implică foarte mult, iar dacă lucrurile merg perfect între parteneri, nativul Rac face acest pas chiar şi după primele şase luni de relaţie. Sunt familişti şi preferă locuinţele cozy în locul celor luxuriante, iar un bungalow este perfect pentru ei.

LEU- după un an şi jumătate, într-un apartament

Nativul Leu este pasional şi întotdeauna pune pe primul loc nevoile partenerului. Nu sunt prietenoşi cu toată lumea, dar dacă te alege ca partener, vei vedea că se dedică trup şi suflet. Iubesc gesturile măreţe şi să li se ofere atenţie. Un an şi jumătate este suficient pentru ei să facă următorul pas. Iubesc viaţa de oraş şi arhitectura modernă şi, cel mai probabil, vor prefera să locuiască într-un apartament.

FECIOARĂ- după 2 ani şi jumătate, într-un apartament pe 2 nivele

Nativul Fecioară este foarte muncitor şi, de cele mai multe ori, perfecţionist. Nu se vor da bătuţi până când nu fac un lucru aşa cum trebuie. Tocmai de aceea le va lua ceva timp până să lase o altă persoană să îi invadeze spaţiul personal, de teamă să nu se strice tot ce a clădit. Undeva la doi ani şi jumătate are nevoie nativul Fecioară să prindă încredere în partener şi să facă pasul următor. Sunt extravaganţi şi foarte grandioşi când vine vorba spaţiul în care locuiesc, iar pentru ei, un apartament pe două nivele este ideal.

BALANŢĂ- după 8 luni, într-o garsonieră

Nativul Balanţă ştie foarte bine ce-şi doreşte în viaţă, iar dacă se află într-o relaţie serioasă, nu îi va lua prea mult timp să îi propună partenerului să se mute împreună. Mai precis, are nevoie de aproximativ 8 luni. Persoanele din zodia Balanţă sunt atrase mai mult de inteligenţă decât de aspectul fizic, iar dacă ne-am raporta la locuinţă, ar fi mult mai fericiţi să locuiască într-o garsonieră, câtă vreme aceasta este încărcată de cărţi.

SCORPION- după 2 luni, într-o vilă sau conac

Deşi îi place să intimideze, nativul Scorpion ştie ce-şi doreşte. Şi vrea acum! Dacă reuşeşti să pătrunzi dincolo de carapace, să spargi zidul pe care-l afişează, vei descoperi că este o persoană loială, afectuasă şi care ştie să iubească. Două luni este un timp suficient pentru acest nativ să-şi dea seama că vrea să locuiască împreună cu persoana iubită. Puternic din fire,  nativul Scorpion vrea să fie respectat, iar ca locuinţă potrivită personalităţii sale putem menţiona o vilă sau un conac.

SĂGETĂTOR- după şase ani, într-o casă lângă altele

Nativul Săgetător se face remarcat prin sinceritatea cu care spune lucrurilor pe nume şi, deşi adevărul nu face altceva decât să rănească oamenii din jurul lui, nu le stă deloc în fire să fie linguşitori. În relaţia cu partenerul acest lucru poate crea numeroase probleme, dar dacă ai o relaţie de câţiva ani cu un nativ Scorpion, atunci ar putea fi suficient pentru ei să-şi dea seama că lucrurile sunt destul de serioase. Deşi iubeşte să petreacă timpul cu prietenii, mereu au nevoie de timp pentru ei, iar o casă la colţul străzii este ideală în acest sens: poate lega numeroase prieteni şi în acelaşi timp să aibă mai mult spaţiu pentru ei.

CAPRICORN- după 10 luni, într-un apartament din interiorul unei case

Unii ar spune că nativul Capricorn este încăpăţânat, dar de fapt el ştie exact ce-şi doreşte şi va munci din greu să obţină acel lucru, chiar dacă este vorba de viaţa profesională sau personală. Va purta des conversaţii cu partenerul în privinţa relaţiei şi unde duce ea şi, cel mai probabil, vor avea nevoie de mai puţin de un an să decidă dacă este timpul să se mute sau nu împreună cu cel cu care are o relaţie. Şi, pentru că iubesc să fie înconjuraţi de oameni, un apartament în incinta unei case este ideal pentru ei.

VĂRSĂTOR- după 3 ani, într-un apartament

Persoanele aflate sub zodia Vărsător sunt independente, nu suportă etichetările şi nu se vor face niciodată un pas măreţ după doar câteva luni de relaţie. Analizează mult, iar în privinţa mutatului împreună va întocmi o listă cu pro şi contra. O perioadă de trei ani este ideală pentru nativul Vărsător să se mute cu partenerul de viaţă, fiind suficient timp să-şi dea seama dacă iau sau nu cea mai bună decizie. Pun foarte mult preţ pe conexiunea cu alte persoane, mai mult decât ar pune pe lucrurile materiale, iar un apartament ar fi suficient pentru ei să se simtă confortabil.

PEŞTI- după 2 ani, într-un duplex

Nativul Peşte este intuitiv aşa că, vor ştii imediat dacâ persoana de lângă este sau nu cea potrivită. Pun foarte mult accentul pe logică şi nu se vor grăbi să ia o decizie doar pentru că intuiţia le spune ce este bine şi ce nu. Te poţi aştepta de la nativul Peşte să-ţi ceară după aproximativ doi ani de relaţie să vă mutaţi împreună şi, pentru că iubeşte să fie înconjurat de  alţi oameni, se va bucura enorm să locuiască într-un duplex.

SURSĂ: https://www.sellhousefast.uk/  



Exclusiv Online
Scorpion Scorpion 23 October - 21 November

Pe plan financiar s-ar putea să vă confruntaţi cu unele probleme de ordin materiale datorate unor investiţii proaste sau a unor acţiuni caritabile. Relaţiile cu străinătatea sunt foarte bune în...citește mai departe

×

Zf.ro
REVOLUŢIE la ANAF. Fiscul a dat startul REVOLUŢIE la ANAF. Fiscul a dat startul
ULTIMĂ ORĂ: Probleme pentru eMag de Black...
România este în PRĂPASTIE. Noul ministru...
BusinessMagazin.ro
Situaţie nemaiîntâlnită: Regiunea în care se produc cele mai scumpe vinuri din lume, păzită zi şi noapte de jandarmi. Cine fură strugurii Situaţie nemaiîntâlnită: Regiunea în...
Aer curat, verdeata, liniste! Sate de poveste...
Cum a ajuns o BUCĂTĂREASĂ să câştige...
Mediafax.ro
Orban a concediat consiliera care câştiga 8.600 de euro pe lună în Guvernul Dăncilă Orban a concediat consiliera care câştiga...
Ciocolata care creşte virilitatea, o „Viagra...
Povestea românului din Marea Britanie care...
Gandul.info
Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi mireasa s-au trezit cu poliţiştii la nuntă chiar în toiul petrecerii / Care este motivul bizar Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi...
ŞOCUL suferit de o femeie, după ce a apelat...
Unul dintre cele mai vândute telefoane...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
FOTO. Cum arată Julia Chelaru, fosta bombă sexy a trupei Exotic, la 43 de ani! A înflorit de când a divorţat FOTO. Cum arată Julia Chelaru, fosta bombă...
Vă mai aduceți aminte de Cosmina Păsărin,...
Tânăra care făcea ravagii printre fotbalişti...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Încă o ţară interzice telefoanele HUAWEI! Situaţia tensionată ar putea implica guvernul CHINEZ Încă o ţară interzice telefoanele HUAWEI!...
Telefoanele anului 2020! Care vor fi cele...
Galaxy S11, cel mai aşteptat telefon Samsung....
ProMotor.ro
Un bărbat a încercat să-și sune IUBITA în timp ce conducea dar a ajuns de RÂSUL internetului. Nu apăsa acest buton! VIDEO Un bărbat a încercat să-și sune IUBITA...
Permis suspendat pentru viteză, CÂȘTIGAT...
Top 10 dotări inutile în mașinile de...
Descopera.ro
COMORILE din Egipt nu sunt nici pe departe terminate. Descoperire URIAŞĂ făcută de o echipă de arheologi COMORILE din Egipt nu sunt nici pe departe...
Misterul DISPARIŢIILOR din Triunghiul Bermudelor...
Descoperire ŞOCANTĂ după analizarea unei...
ULTIMA ORĂ
Mărturiile familiilor care au cumpărat case cu doar 1 euro. Ce s-a întâmplat după ce s-au mutat în ruinele din Italia

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.