APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Caută în:

HOROSCOP IULIE 2020

Traversaţi o perioadă în care vă simţiţi lipsiţi de energie, deşi veţi avea multe lucruri de rezolvat, nu doar la serviciu, cât şi acasă. În luna iulie este ocazia ideală să vă petreceţi timpul alături de cei dragi, dar mai ales să vă faceţi curajul de a vă deschide sufletul în faţa lor.

V-aţi propus să nu încheiaţi luna fără să terminaţi task-urile pe care le aveţi, indiferent dacă vă loviţi de situaţii neprevăzute şi piedici. Nimic nu vă stă în cale să vă atingeţi scopul.

 

Cuprins

La locul de muncă este posibil să intraţi uşor-uşor în conflict cu câţiva dintre colegi, mai ales dacă veţi încerca să le pasaţi lor sarcinile pe care dumneavoastă trebuie să le îndepliniţi. Încercaţi să fiţi mai toleranţi faţă de cei din jur i veţi descoperi cât este de simplu să ajungeţi la un punct comun.

În dragoste, fiţi pregătiţi pentru câteva reproşuri. Ce-i drept, le meritaţi, mai ales că aveţi tendinţa să vă gândiţi numai la dumneavoastră.

 

În plan afectiv este o perioadă bună în care reuşiţi să treceţi peste micile neînţelegeri şi să vă consolidaţi relaţia de dragoste. Este posibil să primiţi veşti de la rude îndepărtate sau să faceţi planuri de călătorii alături de persoana iubită şi familie.

Nu aveţi timp pentru lucruri neserioase, motiv pentru care înceraţi să vă concentraţi atenţia în mai multe direcţii simultan, astfel încât să mulţumiţi mai multe planuri odată.

 

Sunteţi implicat trup şi suflet în problemele cu care vă confruntaţi la serviciu, dar eficienţa dumneavoastră în chestiunile practice este uşor diminuată. Luna iulie anunţă unele dispute în mediul profesional din cauza unor bârfe care vă ajung la urechi.

Nu trebuie să vă încredeţi decât în propria intuiţie. În dragoste acordaţi mai multă atenţie partenerului dumneavoastră. Adevăruri ascunse ies la lumină, ceea ce vă va îmbunătăţi viaţa de familie.

 

La serviciu veţi avea unele nemulţumiri, dar se vor rezolva rapid. Şefii vă apreciază eforturile şi chiar se gândesc să vă dea noi responsabilităţi. Este momentul să vă cncentraţi mai mult asupra propriilor probleme dacă doriţi ca dificultăţile dumneavoastră să se rezolve cât mai repede.

În prima jumătate a lunii iulie sunteţi plin de energie şi reuşiţi să terminaţi o treabă începută de mult timp. Vă sfătuim să nu refuzaţi o afacere, fiind o perioadă favorabilă din punct de vedere financiar.

 

Sunteţi plin de optimism. Şefii vă vor da undă verde pentru a vă pune în aplicare proiectele la care munciţi. În luna iulie este indicat să începeţi orice proiect ce are în vedere amenajarea spaţiului interior sa schimbarea casei.

Este posibil ca intervenţia cuiva din anturajul vostru apropiat să vă creeze o mică furtună în viaţa sentimentală.

 

Veţi avea de finalizat unele lucrări mai dificile, dar cu abilitatea şi concentrarea de care daţi dovadă nu vor exista niciun fel de probleme. Este o lună norocoasă şi se anunţă bucura unor realizări neaşteptate din partea unor persoane cu care ar trebui să vă întâlniţi.

Sunteţi încărcat de energie, aveţi chef de acţiune, de mişcare, de schimbare şi aduceţi ceva nou în viaţa dumneavoastră.

 

Fiţi cu ochii în patru şi nu lăsaţi să vă scape o ofertă de lucru foarte profitabilă. Poate că n-ar fi rău să reluaţi nişte planuri mai vechi. Ideile dumneavoastră originale din această lună se vor materializa cu sprijinul unei rude apropiate.

În prima parte a lunii veţi avea multe probleme de rezolvat legate de o afacere. Păstraţi-vă calmuş şi nu vă grăbiţi!

 

În luna iulie ar fi bine să nu vă implicaţi în activităţi prea importante. Sunt posibile dispute cu şefii, care nu vă acceptă în totalitate ideile. Această lună este favorabilă schimbărilor, noilor proiecte, relaţiilor sentimentale şi chiar călătoriilor.

Scăpaţi de un mare stres când primiţi un răspuns prin care o situaţie incertă ajunge la un final favorabil.

 

În luna iulie aveţi suficient timp la dispoziţie, astfel că nu ar trebui să staţi pe gânduri atunci când veţi fi invitaţi la o petrecere. Aveţi parte de o perioadă cu totul deosebită în care orice v-ar putea reuşi dacă daţi dovadă de suficientă diplomaţie.

Veţi petrece clipe fericite alături de prieteni sau cei dragi şi vă puteţi deschide sufletul. Veţi fi foarte apreciat pentru asta.

 

Este posibil să se amâne o călătorie în care ar trebui să plecaţi în interes de serviciu, ceea ce vă va crea o stare de nemulţumire. Luna iulie vă este avantajoasă în dragoste şi pe plan financiar, astfel că nu ar trebui să ezitaţi când vi se vor face unele propuneri.

Este totuşi o perioadă agitată şi fiecare zi aduce câte ceva nou. Cunoaşteţi persoane noi, aflţi veşti interesante şi sunteţi în permanentă vervă.

 

O perioadă destul de agitată în plan sentimental, presărată cu discuţii care oricum nu vor duce nicăieri. Deşi evoluţia dumneavoastră prodesională este în general una modestă, în luna iulie  vă veţi putea aştepta la o schimbare spectaculoasă de situaţie.

Nu prea ştiţi să vă adiministraţi banii şi sunteţi tentat să îi cheltuiţi pe tot felul de obiecte care vă atrag la prima vedere.

 



Exclusiv Online
Taguri: horoscop, iulie 2020
Mihaela Bilic: Este fructul care îngrașă cel mai tare, un șoc pentru ficat dacă exagerăm cu cantitatea Doctorulzilei.ro Mihaela Bilic: Este fructul care îngrașă cel mai tare, un șoc pentru...
Cel mai de temut dușman al siluetei! Nimeni nu știe că unele alimente stârnesc foamea Infoactual.ro Cel mai de temut dușman al siluetei! Nimeni nu știe că unele alimente...
Mesaj dedicat celor care abandonează animalele: Câinele tău e parte din viața ta! Animalzoo.ro Mesaj dedicat celor care abandonează animalele: Câinele tău e parte...
Carmen de la Sălciua merge la Puterea Dragostei? Anunțul vedetei: Substantial.ro Carmen de la Sălciua merge la Puterea Dragostei? Anunțul vedetei:
Masca devine obligatorie și pe stradă! Care vor fi sancțiunile Gandul.ro Masca devine obligatorie și pe stradă! Care vor fi sancțiunile
Rețetă simplă și delicioasă: Gogoși din dovlecei cu brânză telemea VoxBiz.ro Rețetă simplă și delicioasă: Gogoși din dovlecei cu brânză telemea
Rac Rac 22 iunie - 22 iulie

Sunteţi implicat trup şi suflet în problemele cu care vă confruntaţi la serviciu, dar eficienţa dumneavoastră în chestiunile practice este uşor diminuată. Luna iulie anunţă unele dispute în...citește mai departe

×

Gandul.ro
Masca devine obligatorie și pe stradă! Care vor fi sancțiunile Masca devine obligatorie și pe stradă!...
”Super-răspânditorii de coronavirus”,...
Revine starea de urgență în România?...
ApropoTv.ro
Johnny Depp a divorţat de Amber Heard după ce a găsit fecale în patul său Johnny Depp a divorţat de Amber Heard după...
Lora, blocată de trei luni în Bali, din...
„La Gomera”, marele câştigător la...
Go4it.ro
A golit bazinul de irigații pentru a-l curăța. Fermierul a descoperit ceva care l-a lăsat perplex A golit bazinul de irigații pentru a-l...
A mers să își scoată cazier, iar funcționara...
A cumpărat sos din Lidl. Peste un timp,...
ProMotor.ro
Top 5 abateri rutiere pe care polițiștii le trec ușor cu vederea. Te simți norocos? Top 5 abateri rutiere pe care polițiștii...
Revoltător! Viața secretă a călugăriței...
Imagini cu primul model Dacia FULL ELECTRIC....
Descopera.ro
Descoperire ULUITOARE făcută de un salvamontist român pe unul dintre cele mai ÎNALTE vârfuri ale României: „E ceva unic ce am găsit” Descoperire ULUITOARE făcută de un salvamontist...
Fenomen ȘOCANT! Un întreg grup de animale...
NAZIŞTII nu au fost primii. Naţiunea EUROPEANĂ...
ULTIMA ORĂ
A golit bazinul de irigații pentru a-l curăța. Fermierul a descoperit ceva care l-a lăsat perplex

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .