Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Caută în:

Horoscop ianuarie 2019

Încă de la începutul lunii vă sfătuim să profitaţi din plin de această zi, întrucât relaţiile cu partenerul sunt excelente şi veţi finaliza tot ce v-aţi propus să faceţi împreună. Luna ianuarie este favorabilă realizărilor pe plan social şi material, iar cele mai mari şanse de succes le veţi avea dacă vă veţi dedica activităţilor de rutină.

În orice caz, succesul este de parte dumneavoastră, iar orice aveţi în plan în luna ianuarie, va ieşi aşa cum vreţi, mai ales că aveţi multe idei noi pe plan profesional, dar din păcate, nu şi suficientă încredere în propriile forţe.

Cuprins

Încrederea în forţele proprii şi autodisciplina de care daţi dovadă în luna ianuarie vă stimulează spiritul de iniţiativă. Puteţi avea parte de un succes neaşteptat, legat de orice formă de educaţie- curs, examen, consurs.

Îţi recomandăm însă să nu închei afaceri sau să semnezi documente oficiale, mai ales că intraţi în posesia unor secrete care vă pot fi de folos pe plan profesional. Chiar dacă în prima parte a lunii veţi avea o mică dezamăgire din partea unei cunoştinţe apropiate, nu veţi încheia luna cu sentimente negative.

 

Este posibil ca în prima săptămână a lunii ianuarie să întâlniţi o persoană importantă care să vă propună asocierea într-o afacere pe termen lung. Trebuie să fiţi extrem de prudent şi cumpătat pentru că există riscul unei greşeli care poate da peste cap o situaţie ce pare bine închegată.

Ar fi bine să evitaţi reacţiile bruşte care nu vor face altceva decât să vă mărească tensiunea interioară.

 

Luna ianuarie a anului 2019 este ideală pentru finalizarea activităţilor legate de cămin şi afaceri, unde se anunţă un real succes. Capacitatea dumneavoastră de comunicare se află în această lună într-un moment de vârf şi puteţi cu uşurinţă să vă faceţi noi prieteni.

Pe plan sentimental, vă bucuraţi de o perioadă fericită în cuplu. Un nou membru în familie este posibil să apară, mai ales că partenerul vă răsfaţă cu gesturi de afecţiune şi momente de neuitat. O rudă sau un prieten apropiat din anturajul dumneavoastră vă este de ajutor în rezolvarea unor situaţii care vă preocupă la maximum.

 

Şansa şi speranţele pe care le aveţi în această lună vă ajută să începeţi noi activităţi şi să vă faceţi planuri de viitor pentru cămin. Este posibil să primişi veşti bune de la rudele dumneavoastră din străinptate sau poate vă bate gândul să le faceţi o scurtă vizită. În relaţia cu prietenii începeţi să deveniţi o prezenţă plăcută. Sunteţi inteligent, amabil şi plin de umor, dar şi cu intenţia de a vă lărgi cercul de prieteni.

 

Ambiţia de care daţi dovadă în prima parte a lunii vă avantajează şi grupează în jurul dumneavoastră prieteni care sunt gata să vă susţină în acţiuni. Sunteţi într-o formă intelectuală foarte bună, ceea ce în mod sigur va influenţa în sens pozitiv relaţiile dumneavoastră cu cei din jur.

Pe umerii dumneavoastră vor cădea nişte sarcini care vă solicită mai mult ca de obicei. Toţi aşteaptă de la dumneavoastră o rezolvare salvatoare. Întâlniţi în sfârşit persoana care vi se potriveşte din toate punctele de vedere şi puteţi fi foarte fericit. Angajamentele de acum nu vă încurcă!

 

Este posibil ca la începutul lunii să fiţi prea iritabil şi să nu vă puteţi controla impulsivitatea, ceea ce ar putea să genereze dispute verbale cu cei din jur. Buna colaborare cu un partener de afaceri îşi va arăta astăzi roadele, prin finalizarea cu succes a unei lucrări importante.

Pe plan sentimental vă smţiţi mai sigur acum, poate pentru că problemele de până acum s-au ameliorat şi vă purtaţi ca un stăpân în cadrul relaţiei dumneavoastră.

 

S-ar putea ca în luna ianuarie să vă confruntaţi cu o situaţie tensionatp la locul de muncă, ca urmare a aprecierilor pe care vi le fac şefii dumneavoastră. În prima săptămână a lunii, ar putea apărea evenimente neprevăzute, care să determine întârzieri în punerea în practică a proiectelor pentru această zi.

Vă implicaţi din nou în toate lucrările începute de ceilalţi şi nefinalizate, iar apoi vă miraţi că sunteţi extrem de obosit şi stresat. Dorinţa dumneavoastră de a avea mai multă independenţă nu va fi pe placul persoanei iubite, care va începe să-şi manifeste gelozia.

 

Luna ianuarie este o zi a schimbărilor de atitudine. Veţi descoperi lucruri incredibile care s-au tot ascuns adânc în sufletul dumneavoastră. Veţi avea mult de alergat, pentru a rezolva nişte chestiuni mărunte. Ideea nu vă surâde, dar nu aveţi ce face.

Nu este recomandabil pentru dumneavoastră să vă faceţi planuri în legătură cu o afacere, deoarece este posibil să aveţi o deziluzie. În domeniul relalaţiilor personale creaţi o atmosferă de încredere şi porniţi discuţii care pot ajunge până la adevăruri profunde.

 

Pentru nativul Capricorn, luna ianuarie este favorabilă pe toate planurile. Familia este de parte dumneavoastră şi vă susţine proiectele şi planurile de viitor. Aveţi şansa de a cunoaşte o persoană care vă va face o impresie deosebit de bună şi cu care veţi dori să consolidaţi relaţia. Perspectivele financiare ale acestei zile sunt dintre cele mai optimiste.

Vi se fac nişte promisiuni cu privire la nişte sume de bani. Aveţi posibilitatea să obţineţi cu uşurinţă mici câştiguri financiare, dar este recomandabil să fiţi prudent şi să nu forţaţi norocul.

 

Sunteţi într-o formă intelectuală foarte bună şi aveţi şanse de reuşită pe plan social şi sentimental. Luna ianuarie este favorabilă călătoriilor, fie că sunt făcute în scop profesional sau personal.

Veţi dori să vă aflaţi în compania unor persoane care ştiu să vă ofere o atmosferă calmă, care sunt dispuse ă vă asculte şi să vă ajute.

 

În prima parte a lunii, ar fi bine să fiţi prudent cu finanţele, pentru că este posibil să pierdeţi bani sau să faceţi anumite cheltuieli inutile. Sunteţi hotărât să vă ocupaţi de anumite probleme familiale care aşteaptă o soluţionare de mai mult timp.

Luna ianuarie este favorabilă demarării unei noi activităţi, întrucât capacitatea de discernământ şi de decizie vă avantajează. Iubirea va fi cea care va deţine rolul principal pe scena vieţii dumneavoastră în această lună. Nimeni şi nimic nu ar trebui să vă tulbure liniştea.



Exclusiv Online
Scorpion Scorpion 23 octombrie - 21 noiembrie

Pe plan financiar s-ar putea să vă confruntaţi cu unele probleme de ordin materiale datorate unor investiţii proaste sau a unor acţiuni caritabile. Relaţiile cu străinătatea sunt foarte bune în...citește mai departe

×

Zf.ro
ULTIMĂ ORĂ: Probleme pentru eMag de Black Friday!! Ce se întâmplă când clienţii încearcă să plătească ULTIMĂ ORĂ: Probleme pentru eMag de Black...
România este în PRĂPASTIE. Noul ministru...
S-a dat startul la MARATONUL reducerilor....
BusinessMagazin.ro
Cum a ajuns o BUCĂTĂREASĂ să câştige mai mulţi bani decât un director de bancă. Face 30.000 de dolari pe zi fără nici un efort Cum a ajuns o BUCĂTĂREASĂ să câştige...
S-a terminat: Arabia Saudită dă lovitura...
Este oficial: Realitatea TV s-a ÎNCHIS....
Mediafax.ro
Povestea românului din Marea Britanie care a ajuns să trăiască în trenuri şi gări, după ce şi-a rupt un picior şi a rămas fără loc de muncă: Am fost abandonat Povestea românului din Marea Britanie care...
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili....
Gestul surprinzător făcut de doi instalatori...
Gandul.info
Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi mireasa s-au trezit cu poliţiştii la nuntă chiar în toiul petrecerii / Care este motivul bizar Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi...
ŞOCUL suferit de o femeie, după ce a apelat...
Unul dintre cele mai vândute telefoane...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
FOTO. Selena făcea furori în anii 2000 cu trupa Candy! Cum arată acum, la 33 de ani, una dintre cele mai dorite cântărețe ale țării FOTO. Selena făcea furori în anii 2000...
FOTO. Cum arată acum Simona Sensual, fosta...
Gafă URIAȘĂ a celor de la PRO TV! Au...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Galaxy S11, cel mai aşteptat telefon Samsung. Specificaţii, preţ şi data de lansare Galaxy S11, cel mai aşteptat telefon Samsung....
HUAWEI a lansat un nou telefon în ROMÂNIA!...
Datele utilizatorilor unui serviciu de VIDEOCHAT...
ProMotor.ro
În sfârșit ceva care nu afectează fluența. A început montarea de parapete pe rulouri pe E85 „Drumul morții” În sfârșit ceva care nu afectează fluența....
Dacia a lansat un MODEL NOU! Iată cum arată...
A oprit la semafor și a întins mâna să-și...
Descopera.ro
Descoperire ŞOCANTĂ după analizarea unei mumii veche de 4.000 de ani. „Nu ne aşteptam la una ca asta” Descoperire ŞOCANTĂ după analizarea unei...
SĂTUL să le mai plătească BIR turcilor,...
SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura...
ULTIMA ORĂ
Mărturiile familiilor care au cumpărat case cu doar 1 euro. Ce s-a întâmplat după ce s-au mutat în ruinele din Italia

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.