Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Caută în:

Cocoş – 1969, 1981, 1993, 2005

Pentru ce sunt celebri Cocoşii? Mai mult ca sigur, pentru loialitatea şi onestitatea lor, trăsături care, în 2013, vor atinge culmile gloriei.

Pentru că planetele se vor aşeza special pentru a te ajuta să-ţi perfecţionezi aceste atribute practice în viaţa de zi cu zi.

Carieră

Cea mai mare provocare la care vei fi supus în 2013 constă în necesitatea de a te adapta la realitatea că nu toţi ochii se îndreaptă spre tine, mereu.

Iar această realitate va fi greu de suportat de către cei născuţi sub semnul Cocoşului pentru că lor le place enorm să fie în centrul atenţiei şi să fie ascultaţi de cei din jur.

Doar că la locul de muncă, uneori această dorinţă a ta este pur şi simplu imposibilă.

Numai în cazul în care deţii o afacere personală, dar şi atunci trebuie să accepţi că ideile tale nu vor fi întotdeauna apreciate sau creditate cu credibilitate.

Cu toatea astea, în 2013, nativii semnului Cocoş vor fi uşor extremişti. Aşa că ai grijă să faci câţiva paşi înapoi şi să-i laşi pe alţii în lumina reflectoarelor, dar în acelaşi timp să nu faci prea mulţi paşi în spate pentru că există riscul să fi dat la o parte.

Nu vei fi privat de o mulţime de oportunităţi, dar tu trebuie să găseşti echilibrul care să stabilească o ordine – echilibrul între “a lăsa pe cineva să ia de la tine” şi “a-l lăsa să fure”.

Rămâi în locurile din faţă, cu modestie şi, numai aşa vei obţine toate bogăţiile pe care le meriţi.

De fapt, 2013 este anul în care cel mai important scop este să îi faci pe toţi ceilalţi să înţeleagă că eşti o persoană loială, de încredere.

Fii onest cu ceea ce eşti, mândreşte-te cu ideile geniale, dar fii dispus să te retragi în spatele scenei atunci când simţi că asta se doreşte, când simţi că e timpul pentru o astfel de atitudine.

Cheia succesului este tocmai a detecta diferenţa dintre cele două feluri de a fi ale tale, cu care trebuie să jonglezi acum mai mult ca oricând.

Iubire

Horoscopul chinezesc prevede pentru 2013 un scenariu amoros relativ ciudat. Tot anul, cei născuţi sub semnul Cocoşului vor fi afectaţi de propria loialitate.

Întrebarea este: în mod pozitiv sau în mod negativ?

Se pare că acest aspect ţine doar de ei înşişi – dacă eşti capabil să rămâi fidel partenerului tău, vei fi răsplătit prin bine pe plan sentimental. Dar aceste evenimente vor veni oarecum de la sine.

Fără să fie nevoie de efort suplimentar, vei şti ce decizii trebuie să iei. Problema, cu adevărat, se croieşte în jurul imposibilităţii de a găsi exact partenerul care ştie să aprecieze valorile tale.

Aşadar, scopul acelor Cocoşi care îşi doresc o iubire profundă în anul ce va urma este acela de a găsi partenerul perfect pentru nevoile lor.

De prea multe ori, Cocoşul se concentrează asupra dilemei “este sau nu este el partenerul potrivit pentru mine…”

Adevărul este că nu contează neapărat dacă tu eşti potrivit pentru ei, ci dacă ei sunt perfecţi pentru tine.

E momentul să începi a te uita numai după cei care îţi îndeplinesc nevoile, care te completează şi, apoi, lasă cursul vieţii să-şi urmeze propriile instincte.

Un alt aspect asupra căruia horoscopul chinezesc trage un semnal de alarmă este gelozia ta excesivă pentru care acum, mai mult ca oricând, trebuie să înveţi să o ţii sub control.

Gelozia Cocoşilor este oarecum explicabilă, ei au credinţa că toţi ceilalţi trebuie să joace după aceleaşi reguli ale loialităţii. Doar că, tot de foarte multe ori, gelozia exagerează trăiri şi percepţii şi, e posibil, ca să îţi acuzi partenerul pe nedrept.

Ai nevoie de persoane loiale, dar mai gândeşte-te o dată când impui standarde pentru că s-ar putea să nu găseşti pe nimeni după chipul şi asemănarea ta.

 

Iată previziunile zodiilor chinezeşti pentru 2013, Anul Şarpelui:

Şobolanul – 1960, 1972, 1984, 1996, 2008

Bivol – 1962, 1974, 1986, 1998, 2000

Tigrul – 1950, 1962, 1974, 1986, 1998

Pisica (Iepure) – 1963, 1975, 1987, 1999

Dragon – 1964, 1976, 1988, 2000

Şarpe – 1965, 1977, 1989, 2001

Cal – 1966, 1978, 1990, 2002

Oaia – 1967, 1979, 1991, 2003

Maimuţă – 1968, 1980, 1992, 2004

Cocoş – 1969, 1981, 1993, 2005

Câine – 1958, 1970, 1982, 1994

Porc (Mistreţ) – 1959, 1971, 1983, 1995



Exclusiv Online Sursă foto: Shutterstock
Scorpion Scorpion 23 octombrie - 21 noiembrie

În luna octombrie nu prea aveţi chef de muncă şi vă veţi gândi toată perioada la distracţie. Aşteptaţi cu nerăbdare un eveniment sau o petrecere care se apropie. Este o perioadă propice pentru...citește mai departe

×

Zf.ro
Avertisment apocaliptic: În numai câţiva ani, România va rămâne PUSTIE. Avertisment apocaliptic: În numai câţiva...
Secretul succesului în afaceri: Cum poţi...
SECRETUL în business. Primul lucru la care...
BusinessMagazin.ro
Prima ţară care SCHIMBĂ TOATE REGULILE şi introduce săptămâna de muncă de patru zile. Vezi care este primul oraş unde s-a făcut deja schimbarea Prima ţară care SCHIMBĂ TOATE REGULILE...
De ce apa îmbuteliată este una dintre...
Mediafax.ro
Povestea românului din Marea Britanie care a ajuns să trăiască în trenuri şi gări, după ce şi-a rupt un picior şi a rămas fără loc de muncă: Am fost abandonat Povestea românului din Marea Britanie care...
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili....
Gestul surprinzător făcut de doi instalatori...
Gandul.info
Surpriza de care a avut parte un actor pentru adulţi când partenera lui s-a dezbrăcat. Poliţia a intrat pe fir / „Playboy nu ar accepta aşa ceva” Surpriza de care a avut parte un actor pentru...
Profesorul a observat că această elevă...
Blonda sexy se relaxa pe plajă, când CEVA...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Ce s-a ales de Dana Savuica, femeia cea mai frumoasa a Romaniei de acum doua decenii. Cum a ajuns sa arate acum, la 49 de ani Ce s-a ales de Dana Savuica, femeia cea...
Vedeta și-a șocat fanii: “E obscenitate...
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
FACEBOOK se schimbă! Cum va arăta în curând cea mai mare reţea de socializare din lume FACEBOOK se schimbă! Cum va arăta în...
TAXĂ pe apeluri audio prin WhatsApp şi...
INVIZIBILITATEA a fost atinsă! O companie...
ProMotor.ro
Un şofer amendat pentru că vorbea la telefon a dat O REPLICĂ GENIALĂ Un şofer amendat pentru că vorbea la telefon...
Marian Godină a descoperit cine îi murdăreşte...
Cât de ecologice sunt de fapt maşinile...
Descopera.ro
Ce au fost OBLIGATE să facă tinerele pentru acest REGE sadic şi neruşinat. Niciuna nu a scăpat Ce au fost OBLIGATE să facă tinerele pentru...
Ce ASCUND visele şi sexualitatea reprimată...
Cazul BIZAR al unui bărbat uimeşte ştiinţa....
ULTIMA ORĂ
Povestea românului din Marea Britanie care a ajuns să trăiască în trenuri şi gări, după ce şi-a rupt un picior şi a rămas fără loc de muncă: Am fost abandonat

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.