Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Cele mai

Testul de efort: când se efectuează şi ce poate releva

Testul de efort presupune investigarea comportamentului inimii în situaţii în care pot să apară simptome sau semne ale unor afecţiuni cardiace. Sunt metode de investigaţii electrice ( ECG) sau imagistice (ecocardiografia de stres sau de efort). Testul ECG de efort este însă cel mai utilizat. Scopul lui este, în principal, acela de a evidenţia suferinţa arterelor inimii (coronare ) şi, în plan secundar, să confirme declanşarea de aritmii cardiace la efort sau măsurarea capacităţii de  efort a pacienţilor.

„Acest test se efectuează la bicicleta ergonomică sau la covor rulant (mai standardizat) şi implică înregistrarea de trasee ECG la trepte de efort progresiv crescânde, standardizat de un program de calculator care comandă dispozitivul pe care se face testarea (ex: viteza si înclinarea benzii  sau rezistenţa la pedalare), sub monitorizare  continuă de către medicul cardiolog si asisteult medical instruit şi cu trusa de prim ajutor dotată pentru combaterea oricăror incidente”, precizează Dr. Nicu Gainoiu, medic primar cardiolog, pentru Ce se întâmplă, doctore?!

Cât durează şi cui se recomandă investigaţia?

Testul durează pâna la apariţia semnelor diagnostice ale bolii coronariene sau până la frecvenţa cardiacă specifică vârstei pacientului. Uneori, este oprit precoce, când tensiunea arterială creşte sau scade periculos, în caz de oboseală marcată sau la cererea pacientului.

„Investigaţia este recomandată pacienţilor cu simptome sugestive pentru boala cardiacă ischemică (cel mai frecvent cu dureri în piept – angină pectorală), dar la care ECG de repaus nu indică modificări certe sau nediagnostice sau prezente şi pe trasee ECG de referinţă’’, mai spune specialistul.

Se exclud de la această procedură pacienţii în situaţii cardiace acute, la care investigaţia este inutilă şi cu risc major, cei la care ECG nu mai poate înregistra alte modificări (bloc major de ramură stangă), cu strâmtorarea majoră  a valvei aortice la care efortul ar provoca leşin şi cei cu dizabilităţi musculare şi osteoarticulare care ar face imposibil mersul/ pedalatul/ susţinerea.

„Rezultatul investigaţiei stratifică gradul de afectare  coronariană şi face diferenţa între bolnavii la care  tratamentul medicamentos este suficient (când testul este negativ)  şi cei care vor necesită, cel mai probabil, intervenţii de îmbunătăţire a irigării miocardului (cu test pozitiv, cu modificări suplimentare ECG)’’, adaugă Dr. cardiolog Nicu Gainoiu.

Ultima categorie de pacienţi se trimite după efectuarea testului de efort, spre efectuarea singurei investigaţii care evidenţiază direct aspectul coronarelor – coronarografia. „Aceasta implică vizualizarea arterelor inimii umplute  cu substanţă de contrast radiologic şi poate fi urmată de repararea arterei strâmtorate prin dilatarea ei şi montarea unui stent care o va menţine deschisă.

Când sunt afectate toate cele trei artere coronare sau magistrala din care ele se desprind, pacientul va fi trimis spre chirurgie cardiovasculară, singura posibilitate de a asigura perfuzia normală a muşchiului  inimii fiind operaţia de montare de noi vase care traversează strâmtorările coronarelor- by pass –ul aortocoronarian’’, mai spune medicul cardiolog.

 

Citește și:
Rezistenţa la efort, "ajutată" de sfecla roşie


Exclusiv Online - 24.04.2018
Citește pe descopera.ro
Urme EXTRATERESTRE descoperite recent de o echipă de savanţi provoacă o controversă URIAŞĂ. ''Cum pot să SUPRAVIEŢUIASCĂ pe Terra?'' - VIDEO Urme EXTRATERESTRE descoperite recent de o echipă de savanţi provoacă...
Cum a DEPINS încoronarea unui mare rege de Nicolae Ceauşescu. „Este megaloman şi complet NEBUN, dar am mare nevoie de el”. ADEVĂRUL istoric puţin ştiut Cum a DEPINS încoronarea unui mare rege de Nicolae Ceauşescu. „Este...
Gemeni Gemeni 22 mai - 21 iunie

În sfârşit, o atmosferă calmă şi armonioasă se instalează în căminul dumneavoastră. Este momentul să începeţi să vă redecoraţi casa. Pe parcursul zilei, familia va ocupa un loc important...citește mai departe

×

Zf.ro
Schimbări dramatice în piaţa muncii. Angajatorii caută cu DISPERARE oameni pentru asta şi nu GĂSESC Schimbări dramatice în piaţa muncii....
ATAC în una dintre destinaţiile preferate...
ADEVĂRUL din spatele celei mai mari bănci...
BusinessMagazin.ro
Noua modă în rândul miliardarilor ruşi: nevestele extrem de tinere şi frumoase - GALERIE FOTO Noua modă în rândul miliardarilor ruşi:...
Cum arată "Veneţia" României, satul de...
Mediafax.ro
A consumat mâncare EXPITATĂ timp de un an, iar acum a dezvăluit prin ce a trecut/ Ce reprezintă, de fapt, termenele înscrise pe ETICHETA alimentelor A consumat mâncare EXPITATĂ timp de un...
Sindicatele din Poliţie vor să dea în...
Un român va conduce MASONERIA lumii
Gandul.info
Poliţiştii au descins la casa unui bărbat de 270 de kg, după ce au primit un pont. Au făcut o descoperire ULUITOARE. Nimeni nu ştie cum a fost posibil / Vecin: Nu ieşea niciodată din casă - FOTO Poliţiştii au descins la casa unui bărbat...
O doctoriţă a fost chemată, la miezul...
Te trec fiori: Detaliul HALUCINANT din incidentul...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
De ce îl adoră Eden Hazard pe Zinedine Zidane. Momentul decisiv De ce îl adoră Eden Hazard pe Zinedine...
BREAKING NEWS: Cumplit! Cea mai cunoscută...
Emil Boc, imagini de colecţie! FOTO | Camerele...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Omul care a salvat acum 34 de ani omenirea de la posibila DISPARIŢIE a murit. Povestea puţin cunoscută a unui adevărat erou şi a unei erori de computer care putea aduce Apocalipsa Omul care a salvat acum 34 de ani omenirea...
Huawei pregăteşte un parteneriat cu RUSIA....
Laptop-ul cu DOUĂ ecrane a ajuns în ROMÂNIA....
ProMotor.ro
VIDEO - Întâmplare incredibilă pe Autostrada Transilvaniei. Şoferilor nu le-a venit să creadă CE VENEA DIN FAŢĂ ÎNSPRE EI! VIDEO - Întâmplare incredibilă pe Autostrada...
Cauţi piese ieftine pentru maşină? NICIODATĂ...
VIDEO - Uite cum arată în acest moment...
Descopera.ro
Această TÂNĂRĂ a rezolvat marea ''NECUNOSCUTĂ'' sexuală care îi enervează pe mulţi în timpul sexului. ''90% dintre bărbaţi şi femei au păţit-o'' Această TÂNĂRĂ a rezolvat marea ''NECUNOSCUTĂ''...
Ce s-a întâmplat cu corpul unei femei...
Vrând să facă AMOR cu această tânără...
ULTIMA ORĂ
A consumat mâncare EXPITATĂ timp de un an, iar acum a dezvăluit prin ce a trecut/ Ce reprezintă, de fapt, termenele înscrise pe ETICHETA alimentelor

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.