Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Cele mai

Somniferele pot ucide

Pacienţii care iau regulat  somnifere sunt mai predispuşi la deces într-o perioadă de trei ani de la ingestie, atenţionează cele mai noi studii din domeniu.

Chiar şi cei cărora li s-a prescris un tratament doar timp de un an sunt supuşi unor riscuri grave, cum ar fi cel de cancer.

Estimările specialiştilor somnologi din California sunt doar completări ale mai multor studii cu aceeaşi concluzie medicală- în 2007, 2009, 2010 oameni de ştiinţă din Norvegia, Suedia sau Canada au tras un semnal de alarmă cu privire la capacitatea somniferelor de a provoca decesul.

În toate cercetările, participanţii la studiu care nu urmau un tratament cu somnifere – în aceleaşi condiţii medicale ca şi cei care adormeau numai cu ajutorul medicamentelor - erau mult mai sănătoşi. Astfel de medicamente agravează depresia şi deteriorează ADN-ul, ceea ce duce într-un final la cancer.

Cu toatea astea, medicii recomandă renunţarea traptată la pastilele pentru somn- cu cât este mai rapidă sau mai bruscă cu atât provoacă simptome grave de sevraj, agitaţie şi nopţi nedormite.

Atunci când insomnia este cronică, singura soluţie este să mergi la un medic specializat pentru o evaluare detaliată care să depisteze natura cauzei- fizică sau psihiatrică sau doar efectul altor medicamente pe le iei.

Citeşte şi: Cele mai eficiente somnifere naturale

Sursa: The New York Times
 



Exclusiv Online - 05.06.2012 Sursă foto: Shutterstock
Taguri: medicamente, somn, cancer
Citește pe descopera.ro
O schiţă realizată de da Vinci ULUIEŞTE lumea ştiinţifică. Sunt PRIMELE dovezi scrise - FOTO O schiţă realizată de da Vinci ULUIEŞTE lumea ştiinţifică. Sunt...
Descoperirea care i-a ULUIT pe cercetători. Acest bărbat trăieşte fără 90% din creier. ''Nu credeam că se poate asta'' Descoperirea care i-a ULUIT pe cercetători. Acest bărbat trăieşte...
Fecioară Fecioară 23 august - 21 septembrie

Sunteţi plin de optimism. Şefii vă vor da undă verde pentru a vă pune în aplicare proiectele la care munciţi. Este posibil ca intervenţia cuiva din anturajul vostru apropiat să vă creeze o mică...citește mai departe

×

Zf.ro
Atenţie! De astăzi, plăţile cu carduri ”sar în aer”.Schimbări majore pentru posesorii de carduri Atenţie! De astăzi, plăţile cu carduri...
O resursă EXTREM de valoroasă, pe care...
O marcă premium a dat lovitura! Cum a reuşit...
BusinessMagazin.ro
Prima ţară care SCHIMBĂ TOATE REGULILE şi introduce săptămâna de muncă de patru zile. Vezi care este primul oraş unde s-a făcut deja schimbarea Prima ţară care SCHIMBĂ TOATE REGULILE...
Ţara cu cei mai longevivi locuitori: 70.000...
Este OFICIAL: Unul dintre cei mai mari retaileri...
Mediafax.ro
Visul oricărui angajat: Motivul amuzant pentru care mai multe persoane nu au reuşit să intre, timp de două zile, în birou/ Cazul a devenit VIRAL | VIDEO Visul oricărui angajat: Motivul amuzant...
Gestul făcut de Teatrul Bulandra după...
Anunţ de ULTIMA ORĂ de la Casa Albă:...
Gandul.info
Această tânără frumoasă, blondă, s-a întors epuizată după o noapte în oraş şi nu ştia de ce. Când s-a uitat în jos, însă, a rămas perplexă şi nu i-a venit să creadă: „Aceasta este marea diferenţă dintre femei şi bărbaţi” - FOTO Această tânără frumoasă, blondă, s-a...
HUIDU reacţionează în cazul lui Mario...
După 15 ani de emisiune, Mircea Badea face...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Ultima oră! S-a modificat starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu. Medicii sunt uimiţi: ce se întâmplă acum cu fiul şefului LPF! Nimeni nu se aştepta la asta atât de repede! Ultima oră! S-a modificat starea de sănătate...
Povestea cutremurătoare a lui Alexandru...
BREAKING NEWS! Cutremurător: fiul lui Iurie...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
MATE 30 PRO nu vine în EUROPA! Acesta ar putea fi începutul sfârşitului pentru HUAWEI MATE 30 PRO nu vine în EUROPA! Acesta ar...
SAMSUNG este înfrânt? Compania se gândeşte...
Cel mai PUTERNIC telefon din lume vine într-o...
ProMotor.ro
Cât costă Dacia Duster Black Collector, prima ediţie limitată la 500 de unităţi de la Dacia? - Galerie FOTO Cât costă Dacia Duster Black Collector,...
Şoferul unui Golf este filmat cum repetă...
MARTORII din bord care anunţă DEZASTRUL....
Descopera.ro
VIDEO. Fenomen EXTREM apărut în Siberia. Savanţii sunt ALARMAŢI VIDEO. Fenomen EXTREM apărut în Siberia....
Lucrul pe care nicio femeie nu ar trebui...
Aventurile nebune ale DESFRÂNATEI Letitia,...
ULTIMA ORĂ
Gestul făcut de Teatrul Bulandra după moartea regizorului Alexandru Darie. Ce sunt îndemnaţi să facă oamenii care l-au cunoscut

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.