Soarele este nemilos chiar şi cu animalele

Ne apropiem de sezonul estival şi preocupările noastre se îndreaptă mai mult ca oricând spre vacanţe la malul mării, dar şi spre mijloace de protecţie împotriva UV.
  • Publicat:
Soarele este nemilos chiar şi cu animalele

Ne apropiem de sezonul estival şi preocupările noastre se îndreaptă mai mult ca oricând spre vacanţe la malul mării, dar şi spre mijloace de protecţie împotriva UV.
 
Mai mult, dacă ai un animal de companie, ar fi bine să îl implici în preocupările tale pentru că, la fel ca şi tine, poate suferi de afecţiuni dermatologice generate de razele soarelui.

„Animalele pot suferi de arsuri solare – la fel ca şi oamenii – de la expunere incorectă şi excesivă”, a declarat dr. Paul Calle, medic veterinar american.

În ceea ce priveşte animalele sălbatice, nu există riscuri decât în cazul celor rănite sau în primejdie care nu mai sunt capabile să se autopreotejeze de razele soarelui. În condiţii normale, animalele sălbatice se adaptează minunat la mediul lor: se retrag singure în zone umbroase sau cu apă, au de obicei solzi, pene sau blană care îi fereşte de astfel de primejdii.

Însă mai expuse la radiaţiile soalare sunt animalele domestice – pisici şi câini – în special cele cu părul scurt, subţire sau cu piele deschisă la culoare. Exact la fel ca şi oamenii pot dezvolta complicaţii cum ar fi cancerul de piele, în special melanom.

Atât pentru oameni cât şi pentru animale, cel mai bun mod de prevenire a unor afecţiuni dermatologice constă în evitarea expunerii intensive la soare.

Citeşte şi: A te bronza sănătos – între mit şi realitate

Citeşte şi: Fereşte-te de cancerul de piele!

Citeşte şi: Alergia solară şi vorbirea la copii

Sursa: The New York Times


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
5 lucruri de ştiut despre hipertensiune
5 lucruri de ştiut despre hipertensiune
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân