Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Scapă de factorul care te ucide zilnic

Nu este un secret faptul că stresul are un efect negativ asupra organismului şi că poate creşte riscul de boli cardiace, conduce la îmbolnăvirea organelor şi la apariţia problemelor psihice.
 
Din cauza stresului, întregul organism uman se poate destabiliza, iar dacă la început apar stări de nervozitate, agitaţie, depresie, acumulare de kilograme, în timp se pot declanşa boli grave.
 
Stresul pe termen lung slăbeşte capacitatea sistemului imunitar şi îl lasă vulnerabil în faţa infecţiilor, mai mult specialiştii sunt de părere că poate declanşa cancerul.
 
Capacitatea omului de a se adapta la stres este determinată de existenţa unor resurse intelectuale, emoţionale şi chiar fizice. De multe ori, puterea de a rezista în faţa factorilor stresanţi este determinată de autoevaluarea propriilor resurse. Iată cum putem lupta cu acest inamic tot mai activ în viaţa noastră.
 
Întăreşte-ţi sistemul nervos
 
Complexul de Vitamine B este recunoscut pentru efectele terapeutice pe care le are asupra sistemului nervos. Pentru prevenirea demenţei şi a maladiei Alzheimer este indicat consumul de acid folic, iar vitamina B6 are un rol puternic în prevenirea anxietăţii.
 
Din când în când, administrarea unui complex de B-uri poate să facă minuni asupra sistemului nostru nervos. 
 
Păstrează-ţi liniştea
 
Echilibrul interior este determinat de liniştea pe care fiecare om reuşeşte să o păstreze. Un om care lucrează de mult timp într-un mediu agitat sau are un partener stresant se poate destabiliza.
 
Este important să eliminăm factorii care ne aduc nelinişte şi să încercăm să păstrăm o stare de bine. Aşa că dacă mediul în care lucrezi este unul stresant, identifică cauza şi vezi cum poţi lucra asupra ei. Să stăm departe de oamenii care se plâng mereu şi îşi îndreaptă atenţia mai mult spre lucruri negative decât spre soluţii.
 
În timpul liber putem merge în locuri care ne încarcă cu energie pozitivă, să ascultăm muzica preferată, să citim cărţile dorite. De asemenea, sportul are un rol important pentru a ne menţine moralul ridicat, deoarece mişcarea eliberează endorfine.
 
Totul are o rezolvare
 
Fie că ne confruntăm cu o situaţie financiară precară, fie că avem probleme la locul de muncă sau cu familia, fie că ne confruntăm cu o boală nu trebuie să ne pierdem încrederea şi speranţa. Anumite situaţii pot fi evitate sau se pot ţine în frâu, cât timp reuşim să ne detaşăm şi să înţelegem că totul este trecător şi totul are o rezolvare.
 
(Sursa: ONE.ro)


Citește și:
Stresul: mai mult prieten decât duşman?
Dieta dezechilibrată şi stresul, cauzele bolilor gastrointestinale!
Carenţa de vitamina D duce la depresie; Cum să alungi stresul
GANDUL.RO: ANUNȚ OFICIAL! Data la care românii vor merge la...
EVZ.RO: Exploziv! Scandal internațional cu prostituate românce....
CAPITAL.RO: Iohannis a semnat decretul! Banii vor intra direct...
IMPACT.RO: HOROSCOP, sâmbătă, 6 iunie 2020. Vești extraordinare...
EVENIMENTULISTORIC.RO: Doar 10% dintre români mai cred că se poate pierde...
Exclusiv Online - 26.11.2015
Ce să mănânci după șase seara ca să nu te îngrași Doctorulzilei.ro Ce să mănânci după șase seara ca să nu te îngrași
Atenție la etichetă! 11 ingrediente periculoase le care le consumi chiar acum Infoactual.ro Atenție la etichetă! 11 ingrediente periculoase le care le consumi chiar...
Patrick a ruinat bucuria logodnei! Uite ce a făcut cu inelul Animalzoo.ro Patrick a ruinat bucuria logodnei! Uite ce a făcut cu inelul
Gemeni Gemeni 22 mai - 21 iunie

Cineva va interveni în planurile dumneavoastră şi acest lucru vă va enerva, dar nu este cazul să vă manifestaţi supărarea. Încercaţi să discutaţi nemulţumirile dumneavoastră cu persoana...citește mai departe

×

Gandul.ro
ANUNȚ OFICIAL! Data la care românii vor merge la VOT ANUNȚ OFICIAL! Data la care românii vor...
Tragedie în Capitală! Cine era, de fapt,...
Dincă, protejat de șefii penitenciarului!...
Go4it.ro
Și-a făcut selfie, dar nu a fost atentă la fundal. Acum poza e peste tot Și-a făcut selfie, dar nu a fost atentă...
Aceasta este amanta perfectă, spun bărbații...
Era live când a sunat telefonul. A făcut...
ProMotor.ro
Erau atât de drogate că abia stăteau pe scaunul mașinii. Dialog halucinant, filmat de martori după accident Erau atât de drogate că abia stăteau...
TOP 7 mașini care sunt un adevărat DEZASTRU...
Cum se face o înmatriculare pe BULGARIA...
Descopera.ro
Momentul ȘOCANT în care un sat întreg este ÎNGHIȚIT de mare! Furia naturii nu are limite Momentul ȘOCANT în care un sat întreg...
O țestoasă GIGANT a făcut SPECTACOL pe...
Eșec MAJOR pentru Elon Musk! Momentul ȘOCANT...
ULTIMA ORĂ
Și-a făcut selfie, dar nu a fost atentă la fundal. Acum poza e peste tot

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .