Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Cele mai

Sănătatea orală: cele mai comune mituri, de la periaj, până la aparatul dentar

FOTO: 123rf.com FOTO: 123rf.com

Mulţumită tehnologiei avansate suntem la un click distanţă de informaţiile pe care ni le dorim, dar cât de corecte sunt cele pe care le accesăm? Multe dintre informaţiile pe care le accesăm, indiferent de domeniu lor, pot fi confuzante sau pur şi simplu greşite. În privinţa sănătăţii orale, informaţiile din acest domeniu nu au scăpat nici el de acest efect negativ, iar astfel au apărut numeroase mituri care ne împiedică să acordăm danturii noastre îngrijirea corespunzătoare.

Miturile sunt, de fapt, informaţii pe care mai multe persoane, de diferite vârste, nivel social sau pregătire profesională, le cred adevărate, dar acestea nu au o bază reală. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont, a enumerat cele mai frecvente şi dăunătoare mituri.

Periajul dentar de două ori pe zi, suficient pentru o dantură sănătoasă. Oricât de performantă ar fi periuţa dentară, aceasta nu reuşeşte să pătrundă în spaţiile interdentare.

”Cel mai frecvent cariile apar între dinţi şi îi erodează încet-încet fără a fi vizibile. Aţa dentară folosită zilnic este singura care poate îndepărta plana bacteriană dintre dinţi, implicând apariţia cariilor, tartrului şi gingivitei/paradontozei”, explică specialistul ortodont.

Dacă nu apar dureri la nivelul dinţilor şi gingiilor, nu există probleme. Atunci când apar durerile, cariile sunt deja aproape de nerv, iar gingivita este într-o stare mai avansată, situaţie în care tratarea lor este deja mai complexă, îndelungată şi costisitoare. Prevenirea apariţiei afecţiunilor orale prin controale repetate şi tratarea lor din timp are numai beneficii pentru un zâmbet frumos şi sănătos.

Tratamentul stomatologic este dureros. Stomatologia modernă este nedureroasă, iar majoritatea procedurilor se realizează cu anestezie. În plus, pentru cei mai temători există şi inhalosedarea. Neglijarea problemelor orale va duce cu adevărat la suferinţe, prin apariţia complicaţiilor.

Aparatul dentar nu mai este eficient la adulţi. Într-adevăr, în cazul copiilor, deplasarea dinţilor cu ajutorul aparatului dentar este mai rapidă, însă aparatul dentar fix este eficient şi după perioada adolescenţei, iar asta o demonstrează numărul crescut al pacienţilor adulţi care poartă brackeţuri. Un medic ortodont cu experienţă va găsi soluţia potrivită pentru fiecare vârstă.

Apa de gură îndepărtează respiraţia urât mirositoare. Respiraţia neplăcută poate fi cauzată de anumite medicamente sau boli, caz în care apa de gură poate ajuta la îndepărtarea acestei probleme doar temporar. Bineînţeles, printre cauzele respiraţiei urât mirositoare se numără şi anumite alimente sau o igienă dentară precară.

”Periajul regulat, folosirea zilnică a aţei dentare şi curăţarea limbii reprezintă primul pas în eliminarea mirosului neplăcut, iar în cazul în care rezultatele dorite nu apar, un control la medicul specialist poate ajuta la identificarea şi tratarea cauzei”, recomandă specialistul.

Sănătatea orală nu afectează sănătatea generală. Cavitatea bucală este principala cale de intrare în organism, iar de aici, bacteriile pot ajunge în fluxul sanguin, afectând alte organe din corp. Cele mai recente cercetări au demonstrat existenţa unor conexiuni între bacteriile din gură şi apariţia bolilor cardiovasculare, creşterea riscului de accident vascular cerebral, copii născuţi prematur şi cu greutate mică la naştere.

Paradontoza apare doar la oamenii în vârstă. Vorbim aici de o boală ”tăcută” care nu prezintă simptome alarmante în primele faze, iar lăsată netratată aceasta va eroda încet-încet  ţesutul de susţinere a dintelui în os, ducând la topirea lui şi căderea dinţilor. Din păcate, paradontoza poate apărea la orice vârstă, iar prevenirea ei ne va menţine zâmbetul frumos şi sănătos până la bătrâneţe.

Cancerul oral apare doar la fumători. Riscul de cancer oral este mai mare la fumători decât la nefumători, dar o altă cauză mai puţin cunoscută este infecţia cu HPV (papilloma-virus).

”Cancerul oral este o boală rară, însă foarte agresivă, deoarece este depistată în stadii avansate. În primele stadii este nedureroasă, nu este vizibilă cu ochiul liber şi de aceea este mai greu de detectat. Există, însă, substanţe şi aparate care ajută la depistarea precoce, fapt pentru care o vizită la cabinetul stomatologic ne poate linişti în această privinţă”, explică doamn doctor Mihaela Dan.

Controlul stomatologic regulat, suficient pentru o bună sănătate orală. Chiar dacă faci dez vizite medicului stomatolog, nu eşti scutit de o igienă orală riguroasă şi o dietă sănătoasă, care să conţină cât mai puţin zahăr şi băuturi carbogazoase. Dacă în mod normal controlul de rutină se face o dată la şase luni, unii sunt nevoiţi ca, din cauza problemelor de sănătate orală, să vină mai des la medicul stomatolog.

Citește și:
Rezoluţii de Anul Nou: cum să avem o dantură frumoasă şi sănătoasă în 2019
Probleme de sănătate care se agravează iarna
Mezoterapia: efect antiaging, soluţie pentru vergeturi


Exclusiv Online - 03.01.2019
Citește pe descopera.ro
Cum a DEPINS încoronarea unui mare rege de Nicolae Ceauşescu. „Este megaloman şi complet NEBUN, dar am mare nevoie de el”. ADEVĂRUL istoric puţin ştiut Cum a DEPINS încoronarea unui mare rege de Nicolae Ceauşescu. „Este...
DESCOPERIRE surprizătoare a savanţilor. S-a întâmplat după ce 500 de oameni şi-au DEZACTIVAT conturile de Facebook DESCOPERIRE surprizătoare a savanţilor. S-a întâmplat după ce 500...
Gemeni Gemeni 22 mai - 21 iunie

În sfârşit, o atmosferă calmă şi armonioasă se instalează în căminul dumneavoastră. Este momentul să începeţi să vă redecoraţi casa. Pe parcursul zilei, familia va ocupa un loc important...citește mai departe

×

Zf.ro
Un business care a EXPLODAT în România. Este unul dintre cele mai căutate şi mai bine plătite joburi din ţară, iar companiile NU GĂSESC angajaţi Un business care a EXPLODAT în România....
LOVITURĂ URIAŞĂ! Una dintre cele mai...
DOCUMENTUL viral publicat de un senator...
BusinessMagazin.ro
Noul Paradis Românesc. Staţiunea din munţi cu plaje artificiale la 900 de metri altitudine care a fost numita „Marea de la Munte” - GALERIE FOTO Noul Paradis Românesc. Staţiunea din munţi...
Cum a reuşit să dea faliment cel mai BOGAT...
Ce AVERE are Dan Barna, omul care într-o...
Mediafax.ro
Un român va conduce MASONERIA lumii Un român va conduce MASONERIA lumii
„Nu credeam că voi fi martor la propria...
Pe vecie... S-a întâmplat în urmă cu...
Gandul.info
Poliţiştii au descins la casa unui bărbat de 270 de kg, după ce au primit un pont. Au făcut o descoperire ULUITOARE. Nimeni nu ştie cum a fost posibil / Vecin: Nu ieşea niciodată din casă - FOTO Poliţiştii au descins la casa unui bărbat...
O doctoriţă a fost chemată, la miezul...
Te trec fiori: Detaliul HALUCINANT din incidentul...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
De ce îl adoră Eden Hazard pe Zinedine Zidane. Momentul decisiv De ce îl adoră Eden Hazard pe Zinedine...
BREAKING NEWS: Cumplit! Cea mai cunoscută...
Emil Boc, imagini de colecţie! FOTO | Camerele...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Huawei pregăteşte un parteneriat cu RUSIA. Putin vrea să ofere companiei chineze o alternativă la ANDROID Huawei pregăteşte un parteneriat cu RUSIA....
Laptop-ul cu DOUĂ ecrane a ajuns în ROMÂNIA....
O aplicaţie pentru rezultate din FOTBAL...
ProMotor.ro
CEL MAI TARE SUV DIN LUME: costă 1,8 milioane de dolari şi cântăreşte 6 tone! CEL MAI TARE SUV DIN LUME: costă 1,8 milioane...
AUDI A6 la 15.000 de lei sau VW Passat la...
Acestă cutie manuală cu două schimbătoare...
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat cu corpul unei femei când a început să facă SEX mai des? Experţii au fost UIMIŢI Ce s-a întâmplat cu corpul unei femei...
Vrând să facă AMOR cu această tânără...
''Toţi ofiţerii, inclusiv căpitanul,...
ULTIMA ORĂ
REZULTATE LOTO, LOTO 6/49: Numerele extrase duminică, 16 iunie 2019. Report URIAŞ la Joker

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.