Răceala de vară poate fi învinsă cu uleiuri naturale!

Deşi au o evoluţie relativ uşoară, răcelile de vară trebuie tratate cu seriozitate, mai ales în cazul copiilor. Dacă iarna ne aşteptăm oricând la gripă sau alte viroze, vara de cele mai multe ori suntem luaţi prin surprindere de simptomele răcelilor.
  • Publicat:
Răceala de vară poate fi învinsă cu uleiuri naturale!

Ai răcit în plină vară? Nu e de mirare. Mai ales dacă ai stat în bătaia aerului condiţionat fixat la o temperatură foarte scăzută, sau nu ai putut rezista în faţa unei îngheţate-gigant ori a unei băuturi cu gheaţă, sau ai dorit cu orice preţ să te răcoreşti într-un bazin cu apă rece.

Ei bine, nici vara nu scăpăm de cele peste 200 de virusuri care sunt responsabile de viroze respiratorii. Acestea se află în circulaţie pe tot parcursul anului.

E adevărat că ne îmbolnăvesc mai frecvent în sezonul rece, pentru că frigul şi umezeala sensibilizează mucoasa nazală, însă nici vara nu suntem scutiţi de acest pericol. Diversele metode la care apelăm pentru a ne răcori pe timp de caniculă conduc la creşterea receptivităţii mucoasei respiratorii faţă de aceste virusuri, pregătind terenul pentru instalarea virozelor estivale.

Inflamaţiile faringelui – în topul simptomelor

Deşi au o evoluţie relativ uşoară, răcelile de vară trebuie tratate cu seriozitate, mai ales în cazul copiilor. Dacă iarna ne aşteptăm oricând la gripă sau alte viroze, vara de cele mai multe ori suntem luaţi prin surprindere de simptomele răcelilor.

Medicii spun că dominante în sezonul cald sunt infecţiile la nivelul faringelui. Acestea debutează brusc prin stare generală afectată, febră, nas înfundat, dureri de cap şi mai ales dureri de gât.

Cum putem trata aceste probleme? La fel ca şi în cazul celor din timpul iernii, ar fi nevoie de ceaiuri, antitermice, frecţii, inhalaţii.

Dar cum putem face toate acestea când afară sunt 35 de grade Celsius? Soluţia salvatoare vine din farmacia naturii. Există 3 uleiuri din plante medicinale care se dovedesc de mare ajutor pentru calmarea gâtului iritat, dar şi pentru stimularea sistemului imunitar.

Uleiuri binefăcătoare pentru gât

Iată care sunt proprietăţile terapeutice ale uleiurilor de gălbenele, de cătină şi de bergamotă:

  • Uleiul de gălbenele – are efect antiinflamator şi acţiune antialergică. Reduce durerea, opreşte răspândirea infecţiei, reduce mâncărimea, îndepărtează disconfortul la înghiţire şi accelerează procesul de vindecare.
     
  • Uleiul de cătină – are efect antibacterian şi antiinflamator, stimulează procesul de regenerare. Acţionează asupra bacteriilor, reduce durerea şi răspândirea infecţiei, reduce edemul, senzaţia de mâncărime, îndepărtează disconfortul la înghiţire.
     
  • Uleiul de bergamotă – stimulează imunitatea şi acţionează ca un agent de răcire. Reduce disconfortul la nivel local şi accelerează procesul de regenerare a mucoasei respiratorii.

Ce pot face împreună uleiurile de gălbenele, de cătină şi de bergamotă: protejează şi umidifică mucoasa respiratorie, stimulează imunitatea şi ne ajută să învingem virusurile şi bacteriile, diminuează inflamaţia şi îndepărtează durerea de gât şi asigură vindecarea rapidă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”