Pastile de slăbit: beneficii şi efecte adverse

A arăta bine este una dintre cele mai mari provocări. Pe lângă sport şi dietă, câteodată şi pastilele de slăbit pot fi de ajutor în a obţine corpul la care visezi.
  • Publicat:
Pastile de slăbit: beneficii şi efecte adverse

Atunci când mănânci, pancreasul produce enzime care descompun grăsimea din alimente, astfel încât duodenul să poată absorbi substanţele nutritive. Medicamentele pentru slăbit vor împiedica acest proces al descompunerii şi, implicit, absorbţia substanţelor nutritive, ajutându-te fie să te menţii sătul pe parcursul unei perioade mai lungi de timp, fie efectiv să elimini constant alimentele din organism, fără ca acestea să aibă timp să fie digerate. Află care sunt cele mai cunoscute tipuri de pastile pentru slăbit, cum acţionează asupra corpului, ce anume conţin acestea şi care pot fi reacţiile adverse!

Pastile de tip orlistat

Cel mai popular medicament de acest tip este numit orlistat, un inhibitor competitiv al lipazelor (enzimele care descompun grăsimea din alimente). Orlistatul împiedică enzimele produse de pancreas să-şi facă treaba.

Nu trebuie să reduci cantitatea de alimente pe care o consumi în timp ce administrezi orlistatul, dar cu cât consumi mai puţină grăsime, cu atât mai puţine efecte secundare vor apărea. Unul dintre efectele secundare cel mai frecvent raportate este scaunul uleios, care, în esenţă, reprezintă toată grăsimea pe care corpul tău nu a absorbit-o. Atenţie! Corpul va avea probleme în a absorbi nu doar grăsimea, ci şi alte substanţe nutritive, cum ar fi vitamina A, vitamina D, vitamina E şi vitamina K.

Sunt voci care spun că acest tip de pastile poate fi utilizat pe o perioadă lungă de timp, în combinaţie cu dieta şi exerciţiile fizice. Pierderea în greutate cu orlistat s-a dovedit a fi cu 50% mai eficientă decât pierderea în greutate sub influenţa unui medicament placebo.

Laxativele

Alte medicamente pentru slăbit care încearcă să facă un lucru similar sunt laxativele. Acestea încearcă să elibereze scaunul din sistem şi să mărească frecvenţa utilizării toaletei. Ideea de bază a laxativelor se învârte în jurul faptului că timpul de absorbţie a alimentelor ingerate va fi mult mai mic. Cu toate acestea, ele nu vizează în mod specific grăsimea din alimente. Greutatea pe care o vei pierde este în mare parte apă – şi efectele secundare pot fi foarte dureroase. Abuzul de laxative, în cazul în care laxative sunt utilizate frecvent în încercarea de a pierde în greutate, poate duce la deteriorarea permanentă a colonului şi deshidratare severă, care poate fi, în cele din urmă, fatală.

Pastile de slăbit care oferă saţietate

Atunci când suntem sătui, intestinele vor trimite mesaje către creier, astfel încât să ştim să nu mai mâncăm. Această stare, cunoscută sub numele de saţietate, este complexă, implicând hormoni şi alţi factori fiziologici. De exemplu, când mâncăm suficient, intestinele eliberează un hormon numit leptină, care semnalează creierului că putem să nu mai mâncăm pentru moment. Aceşti hormoni, însă, pot fi atenuaţi de alţi factori fiziologici, psihologici şi de mediu.

Drept urmare, au fost create şi o serie de pilule pentru slăbit care au rol de menţinere a senzaţiei de saţietate pentru o durată mult mai lungă de timp. De cele mai mult ori, aceste pastile sunt făcute dintr-un extract de alge marine. Substanţele din această compoziţie îşi măresc volumul atunci când ajung în stomac, ajutându-te să te simţi sătul.

Pastile de slăbit care acţionează la nivelul creierului

Alte pastile pentru slăbire lucrează direct la nivelul creierului, mai degrabă decât la nivelul intestinelor. Sibutramina este un medicament care a fost iniţial dezvoltat ca un antidepresiv. El creşte concentraţia de serotonină şi noradrenalină în creier prin faptul că nu le permite să fie reabsorbite de către neuronii care le-au eliberat. Un efect secundar al acestui lucru este apetitul suprimat. Acest medicament a fost retras în 2010 din cauza unei incidenţe ridicate a atacului de cord şi a accidentului vascular cerebral.

Pastile de slăbit cu substanţe stimulante

Pastilele pentru slăbit conţin adesea substanţe precum ceaiul verde, cafeina şi guarana care pretind că au proprietăţi stimulante „naturale”. Cafeina poate provoca temporar arderea caloriilor, dar acest lucru nu înseamnă că vei pierde mult în greutate. Efectele sunt mici şi temporare, iar toleranţa la cafeină tinde să se dezvolte cu folosirea regulată.

Pastile de slăbit cu fibre

Produsele care conţin extracte din alimente cu fibre cum ar fi broccoli, spanac, afine, usturoi, germeni, roşii şi soia au fost utilizate de unele companii pentru a ajuta la procesul de pierdere în greutate. Papaya şi ananasul sunt uneori incluse de asemenea, ca urmare a enzimelor digestive, deşi acestea nu au nimic de-a face cu pierderea în greutate propriu-zisă. Extractele din alimentele enumerate anterior sunt utilizate ca urmare a bogăţiei în fibre a acestora. Fibrele sunt cunoscute pentru rolul lor în pierderea în greutate, fiind considerate carbohidraţi pe care corpul uman nu îi poate digera, eliminându-i ulterior. Fibrele au de asemenea rolul de hrănire a florei intestinale – ceea ce ajută corpul în mai multe moduri (de la controlul greutăţii până la echilibrarea zahărului din sânge, controlul imunităţii şi funcţionarea corespunzătoare a creierului).

 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Orteze: tipuri şi recomandări
Orteze: tipuri şi recomandări
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”