Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Cele mai

(P) Somnul dulce multe beneficii aduce! Dar ce pericole ne pândesc dacă pierdem nopţile?

Nu ştiu cum s-a nimerit, dar tocmai azi, de Ziua Mondială a Somnului, sunt trează lumină la 03:52, oră la care oamenii de obicei se întorc pe partea cealaltă şi visează frumos.

Şi treaba asta cu nedormitul noaptea mi se întâmplă de câteva zile la rând, încât deja parcă mi se pare ceva normal să bat în taste la ore inumane, în vreme ce alţii se bucură de un somn binemeritat.


Dar „normalul” acesta sigur mă va taxa în zilele ce vor urma: neatenţie, irascibilitate, stare de oboseală persistentă şi dureri în tot corpul. Ştiu ce mă aşteaptă pentru că am mai trecut prin asta...

Nu mă încadrez în categoria celor expuşi la tulburări de somn, cum ar fi cei trecuţi de 40 de ani, care sforăie, sunt bărbaţi sau obezi. Şi totuşi insomnia a pus stăpânire pe mine, la fel ca pe mulţi alţii pe lumea asta. Cel puţin asta am aflat în urma unui sondaj recent, care spune că 8 din 10 angajaţi întâmpină probleme de somn, care le afectează într-o mai mică sau mai mare măsură relaţiile cu cei din jur şi productivitatea la locul de muncă.

Dar efectele negative ale nopţilor albe nu se opresc aici. Iar cauzele sunt nenumărate, aşa că vă propun să tratăm problema pe larg, mai ales că azi, 17 martie, e Ziua Mondială a Somnului, prilej cu care vă doresc tuturor să vă bucuraţi de cât mai multă odihnă, mai ales că urmează weekendul şi se anunţă vreme mohorâtă şi ploioasă, numai bună de lenevit şi dormit.

Somnul odihnitor, beneficii pe toate planurile

Citind printre rânduri concluziile sondajului ce l-am amintit mai sus, cel cu angajaţii insomniaci, am dat de o declaraţie mai mult decât interesantă a medicului Teofilo Lee-Chiong, unul dintre autorii cercetării şi expert în somnologie – ramură a medicinei care se ocupă cu diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor reunite sub numele generic de „tulburări ale somnului” –, care spune aşa:

„Somnul este vital în ecuaţia ce priveşte starea de sănătate, dar este adesea considerat mai puţin important decât alimentaţia sănătoasă sau mişcarea. Ar trebui ca sănătatea să fie privită ca o masă cu 4 picioare, fiecare picior al acesteia reprezentând pilonii importanţi pe care se sprijină: 1) nutriţia adecvată, 2) mişcarea, 3) gândirea optimistă şi 4) aţi ghicit – somnul. Dacă nu acordăm atenţie tuturor „picioarelor”, atunci masa va cădea. O singură noapte nedormită poate avea un impact negativ semnificativ asupra performanţei, siguranţei şi stării de bine în general. Închipuiţi-vă ce se întâmplă dacă problema persistă luni sau chiar ani”.

De asemenea, m-a pus pe gânduri şi opinia unui medic român dedicat de mulţi ani cauzei de conştientizare a importanţei odihnei şi a tratării tulburărilor de somn. Iată ce spune Prof. Florin Mihălţan, Medic Primar Pneumologie, profesor Universitar, Doctor în Ştiinţe Medicale:

„Somnul, alături de hrană şi hidratare, înseamnă viaţă. Dacă ne gândim că dormim o treime din viaţă, putem să înţelegem de ce până la 45% din locuitorii planetei au tulburări ale somnului, fie că ele fac parte din cele caracterizate de hipersomnolenţă sau de insomnii. Progresele somnologiei pe mapamond dar şi în România au permis ca şi confraţii noştri să aibă acces pentru diagnosticarea şi terapia acestora”.

Somnul, pe lângă faptul că ne ajută să fim mai odihniţi, este esenţial din multe alte motive.

Iată câteva dintre beneficiile unui somn odihnitor:

1. Ajută la refacerea şi reactivarea memoriei, precum şi a vigilenţei mentale şi a creativităţii.

2. Are un rol esenţial în reglarea metabolismului, deoarece în timpul somnului este eliberată leptina, hormonul care ajută la arderea grăsimilor stocate în ţesuturi, ţinând totodată în frâu pofta de mâncare.

3. În timpul somnului este secretată melatonina, hormonul care „dirijează” întreaga activitate hormonală; astfel, putem gestiona mai bine stresul, ţinem la distanţă problemele menstruale, ne asigurăm că dorinţa sexuală rămâne intensă şi că inima nu are de suferit.

4. Ne încărcăm cu energie pozitivă şi suntem mai atenţi la ceea ce avem de făcut, deci suntem mai productivi.

5. Întăreşte sistemul imunitar, datorită nivelului optim de cortizol şi melatonină, protejându-ne astfel de diverse boli.

6. Ne fereşte de depresie, care apare adesea din cauza stresului.

7. Ne menţine pielea elastică, fermă, fără riduri sau cearcăne – nu degeaba i se mai spune şi somnul de frumuseţe.

Ce riscăm dacă nu dormim cât trebuie

Să definim mai întâi „cât trebuie”. Experţii în domeniu spun că, în cazul adulţilor, durata optimă a somnului este de 7-9 ore pe noapte; la adolescenţii cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani, se adaugă câteva ore: ei trebuie să doarmă între 8 şi 12 ore pe noapte. Iar în privinţa bebeluşilor şi copiilor, lucrurile stau în felul următor:

  • bebeluşi între 4 şi 12 luni – de la 12 la 16 ore
  • copii între 1 şi 2 ani – de la 11 la 14 ore
  • copii între 3 şi 5 ani – de la 10 la 13 ore
  • copii între 6 şi 12 ani – de la 9 la 12 ore

Acum, odată lămurită problema duratei optime a somnului, să trecem şi la ceea ce ne doare, la propriu, dacă nu ne odihnim suficient.

Iată care sunt principalele pericole ale somnului insuficient sau neodihnitor:

  • nervozitate accentuată, iritabilitate, agresivitate
  • migrene, dificultăţi de exprimare şi incapacitatea de a reţine informaţii
  • creşterea greutăţii corporale şi dezechilibrele hormonale
  • tulburări de vedere şi halucinaţii
  • încetinirea vitezei de reacţie – deosebit de periculoasă în special în cazul şoferilor, putând cauza producerea accidentelor rutiere
  • risc crescut de apariţie a infecţiilor, a hipertensiunii, a bolilor de inimă, a diabetului şi a accidentului vascular cerebral
  • scăderea apetitului sexual şi riscul de apariţie a disfuncţiilor sexuale
  • stări mentale confuze, depresie, gânduri suicidare sau chiar deces prematur

Care sunt cauzele şi factorii de risc ce pot favoriza tulburările de somn

Insomnia, somnul insuficient şi cel neodihnitor sunt influenţate de regulă de aceste aspecte: stres, anxietate, frică, nervozitate, îngrijorare, depresie, sforăit, stat cu ochii în telefon înainte de culcare, consum excesiv de alimente grele pentru stomac, cafea băută în a doua parte a zilei şi probleme de sănătate – în special apneea de somn.

Potrivit unui studiu încheiat recent, s-a descoperit că 6% dintre persoanele chestionate aveau apnee de somn – o afecţiune ce se manifestă prin oprirea sau diminuarea respiraţiei în timpul somnului – şi, mai grav, 78% dintre acestea nici măcar nu ştiau că suferă de această problemă.

Iar consecinţele nu sunt deloc de ignorat! În Statele Unite, peste 100.000 de accidente rutiere au loc în fiecare an din cauza şofatului în stare de somnolenţă, accidente care se soldează cu 40.000 de răniţi şi peste 1.500 de decese.

„Lipsa de somn este mai periculoasă decât v-aţi putea imagina. Din cauza întreruperii somnului, oamenii se odihnesc mai puţin noaptea, devin obosiţi, le este somn în timpul zilei, dau mult mai puţin randament la serviciu şi sunt mai irascibili. De cele mai multe ori, dau vina pe stres sau situaţiile tensionate”, spune dr. Michiel Eijsvogel, medic pneumolog la Spitalul Medisch Spectrum Twente.

Pentru depistarea facilă a sindromului de apnee în somn, Philips a creat aplicaţia Help! Snoring, un instrument util care oferă informaţii preţioase despre tulburările de somn şi despre riscurile asociate acestora.

De asemenea, aplicaţia îndrumă utilizatorul spre cel mai apropiat medic specialist în somnologie şi recomandă diverse produse din gama Respironics, special dezvoltată pentru ameliorarea tulburărilor de somn.

Aceasta include măşti, dispozitive şi accesorii care ajută la controlul eficient al apneei de somn şi le permit pacienţilor să ducă o viaţă mai sănătoasă.

Somnul de calitate este cheia relaţiilor reuşite! Dacă dormi bine, eşti mai sociabil, mai relaxat şi mai atent la cei din jurul tău. Încurajează-ţi prietenii să acorde atenţie stilului de viaţă sănătos, inclusiv calităţii somnului.

Iar Philips oferă o mulţime de soluţii pentru un somn relaxat, pe care le poţi descoperi aici

Cum pot fi prevenite şi ameliorate problemele cu somnul

Dacă somnul se instalează cu greutate sau dispare pe parcursul nopţii, ca urmare a unei cauze menţionate mai sus, iată ce măsuri puteţi lua:

  • Adoptaţi un regim alimentar sănătos, din care să nu lipsească fructele, legumele şi proteinele de calitate, cum ar fi, de exemplu, carnea de curcan – aceasta conţine şi triptofan, un aminoacid care produce serotonină şi induce o stare de bine. Evitaţi să mai mâncaţi după ora 19:00, pentru că digestia va fi îngreunată şi durerile de stomac vă vor da târcoale în miez de noapte, alungându-vă astfel somnul.
     
  • Faceţi mişcare, dar nu exageraţi cu efortul înainte de culcare. Indicate sunt exerciţiile de relaxare, precum yoga sau meditaţia.
     
  • Aveţi grijă ca aerul din locuinţă să fie tot timpul proaspăt. Acesta influenţează enorm calitatea somnului, aşadar nu fumaţi în camera în care dormiţi, aerisiţi bine înainte de culcare şi, foarte important, achiziţionaţi-vă un aparat care reglează umiditatea din aer şi îndepărtează eficient praful, polenul şi alte particule din aer care v-ar putea cauza probleme respiratorii, aşa cum sunt umidificatoarele şi purificatoarele din gama Philips
     
  • Înainte să mergeţi la culcare, beţi un ceai cald de tei îndulcit cu miere. La fel de eficiente sunt ceaiurile de mentă, floarea-pasiunii, muşeţel sau valeriană.
     
  • Faceţi un duş fierbinte de cel mult 20 de minute înainte cu 1-2 ore să mergeţi la culcare.
     
  • Nu butonaţi telefonul odată ce v-aţi băgat în pat; studiile arată că lumina emisă de acestea pot întârzia secreţia melatoninei, „hormonul somnului”;
     
  • Mergeţi la medic dacă vă confruntaţi cu apneea (oprirea respiraţiei) în somn; această afecţiune se manifestă prin întreruperi frecvente ale somnului, ceea ce duce adesea la cefalee matinală şi somnolenţă excesivă pe parcursul zilei.

Informaţii despre sondajul menţionat

Sondaj online realizat de Institutul Harris Poll în colaborare cu Philips, în perioada 15-17 februarie 2017, pe un eşantion de 6.461 de adulţi din cinci ţări – Statele Unite, Franţa, Germania, Olanda şi Japonia.

Citește și:
Sindromul de apnee în somn - simptome, tratamente si riscuri
Insomnia, boală grea! Află cum să scapi de ea
Cum te îmbolnăveşte stresul


Exclusiv Online - 17.03.2017
Taguri: somn, insomnie, migrene, apnee
Citește pe descopera.ro
Ozzy Osbourne este un MUTANT genetic. Ce au descoperit oamenii de ştiinţă după ce l-au analizat este INCREDIBIL Ozzy Osbourne este un MUTANT genetic. Ce au descoperit oamenii de ştiinţă...
ASASINATUL care a schimbat decisiv istoria României. Atât Germania, cât şi Marea Britanie, îl voiau mort. Au tras 20 de GLOANŢE în el, chiar în centrul Capitalei ASASINATUL care a schimbat decisiv istoria României. Atât Germania,...
Balanţă Balanţă 22 septembrie - 22 octombrie

Veţi avea de finalizat unele lucrări mai dificile, dar cu abilitatea şi concentrarea de care daţi dovadă nu vor exista niciun fel de probleme. Sunteţi foarte energic luna aceasta, aveţi chef de...citește mai departe

×

Zf.ro
A ÎNCEPUT!! După ce au luat cu asalt Europa şi au cumpărat-o bucată cu bucată, chinezii îşi retrag tentaculele A ÎNCEPUT!! După ce au luat cu asalt Europa...
LOVITURĂ DE TEATRU! Unul dintre cei mai...
Atenţie! De astăzi, plăţile cu carduri...
BusinessMagazin.ro
Când se trece la ora de iarnă în 2019. Este cea mai lungă zi a anului Când se trece la ora de iarnă în 2019....
Care sunt cele trei lucruri pe care majoritatea...
Mediafax.ro
Moment GREU de crezut: Bărbat FILMAT în timp ce ce se plimbă cu două femei în LESĂ/ Unde s-a petrecut totul Moment GREU de crezut: Bărbat FILMAT în...
Caz confirmat de „sânge albastru”:...
E oficial: Iranul ameninţă SUA cu un ”RĂZBOI...
Gandul.info
Această tânără frumoasă, blondă, s-a întors epuizată după o noapte în oraş şi nu ştia de ce. Când s-a uitat în jos, însă, a rămas perplexă şi nu i-a venit să creadă: „Aceasta este marea diferenţă dintre femei şi bărbaţi” - FOTO Această tânără frumoasă, blondă, s-a...
HUIDU reacţionează în cazul lui Mario...
După 15 ani de emisiune, Mircea Badea face...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Mesaj HALUCINANT al mamei lui Mario Iorgulescu! Ce a putut spune despre fiul ei: cuvintele şocante au fost şterse apoi, dar era prea târziu Mesaj HALUCINANT al mamei lui Mario Iorgulescu!...
Terifiant: Au apărut ultimele imagini cu...
Informaţii bombă despre eşecul transferului...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Huawei nu va PERMITE instalarea aplicaţiilor GOOGLE pe Mate 30. Vrea să vândă telefoane de peste 1000 Euro fără funcţii de bază Huawei nu va PERMITE instalarea aplicaţiilor...
IPHONE 11 ajunge în ROMÂNIA! Cât trebuie...
Huawei livrează telefoane fără ANDROID...
ProMotor.ro
Viloran este cel mai nou model VOLKSWAGEN. Cum arată maşina INTERZISĂ pentru Europa - FOTO Viloran este cel mai nou model VOLKSWAGEN....
5 lucruri pe care nu ar trebui să le faci...
Ce înseamnă când se aprinde martorul...
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit BĂUTURA care îi face pe BĂRBAŢI mai BUNI în dormitor Cercetătorii au descoperit BĂUTURA care...
PROBLEMA sexuală majoră pe care o au multe...
Descoperire INCREDIBILĂ pe epava Titanicului,...
ULTIMA ORĂ
Moment GREU de crezut: Bărbat FILMAT în timp ce ce se plimbă cu două femei în LESĂ/ Unde s-a petrecut totul

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.