Medicina cuantică este oare medicina viitorului?

Medicina Cuantică este aplicabilă deja, in cadrul noului concept de “Medicină Integrativă”, ea deschide orizontul pentru conceperea unor scheme terapeutice superioare ca eficienţă.
  • Publicat:
Medicina cuantică este oare medicina viitorului?

Medicina modernă este de mult timp confruntată cu tendinţa excesivă la supraspecializare, care îngreunează dialogul medical interdisciplinar şi menţine deseori tratamentul la nivelul simptomelor. 

De aceea a apărut necesitatea dezvoltării şi menţinerii unui fond comun de cunoştinţe, care să permită o mai bună comunicare între specialităţile medicale şi o îngrijire mai bună a pacientului. Astfel a luat naştere Medicina Integrativă, care îşi propune să extindă potenţialul medicinei conventionale prin asocierea terapiilor complementare şi alternative cu eficienţă dovedită ştiinţific. Acest lucru se realizează şi prin introducerea celor mai noi descoperiri din domenii conexe medicinei (precum fizica sau psihologia), toate servind elaborării unui diagnostic cât mai complet şi stabilirii unui tratament cauzal, adaptat fiecărui pacient.

În acest context, Medicina Cuantică depăşeşte limitele impuse de către medicina alopată privind posibilităţile de cunoaştere a universului uman, extinzând totodată şi aplicabilitatea metodelor neconvenţionale de diagnostic, pentru care oferă un fundament teoretic şi practic.
Prin multitudinea de informaţii pe care le oferă, Medicina Cuantică readuce în atenţie holismul, oferind un tratament al întregului, nu doar al fiecărui sub-sistem. Acest tip de medicină foloseşte metode non-invazive, fără reacţii adverse.

Medicina Cuantică poate fi definită ca o ştiinţă veche şi nouă în acelaşi timp. „Veche” în sensul că anumite principii teoretice şi metode practice au fost intuite încă de la începuturile existenţei umane şi „nouă” în sensul că abia în ultimii ani fizica cuantică a reuşit să ofere celor mai eficiente tehnici străvechi de vindecare suportul ştiintific incontestabil, în primul rând prin evidenţierea naturii duale (materială şi energetică) a atomilor şi moleculelor care ne compun.

Practic, fiecare celulă este formată din elemente chimice, dar totodată din elemente încărcate electric şi polarizate; acestea, fiind în continuă mişcare, generează câmpuri electromagnetice interne, ce pot fi înregistrate şi interpretate datorită dezvoltării acestei noi tehnologii.

“Starea de boală şi procesele premergătoare sunt caracterizate de emisia unor câmpuri de unde , care pot fi cuantificate şi comparate cu dezechilibrele ce apar în anumite afecţiuni. Obţinem astfel o hartă a dezechilibrelor din corp, cu informaţii detaliate despre natura acestora şi depistăm cauzalitatea simptomelor pacientului.
Ajungem deci la un diagnostic mult mai complet obţinut într-o manieră non-invazivă, diferită de analizele unde informaţiile sunt destul de limitate.
Iar tratamentul se va realiza în acelaşi mod, non-invaziv şi cât mai aproape de natural! Practic aceste aparate funcţionează pe principiul radarului: emisie – recepţie de unde electro-magnetice, cu un anumit răspuns specific din partea ţintei, în cazul de faţă organele evaluate.
Şi, cel mai important, tratamentul recomandat va fi unul cauzal, nu doar unul simptomatic, aşa cum se întâmplă deseori în medicina alopată”, explică Dr. Ciprian Ene, medic coordonator al Centrului de Medicină Integrativă Quantum Therapy şi membru fondator al Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/ Alternativă din Bucureşti.

Printre cele mai importante tehnologii ale Medicinei Cuantice se numără: 

Analiza electro-fotonică, ce oferă informaţiile de bază pentru un diagnostic holistic: starea funcţională generală a organismului, intensitatea şi echilibrul bio-câmpului general, activitatea centrilor energetici principali şi a meridianelor de acupunctură, tendinţele patologice ale organelor interne.
Tehnica GDV (Gas Discharge Visualisation) reprezintă înregistrarea şi analiza computerizată a emisiei electro-fotonice a organismului uman (de la nivelul degetelor mâinilor). Aaliza se realizează prin simplul contact cu o lentila specială, plasată într-un camp electro-magnetic de intensitate ridicată, iar un curent electric extrem de slab este aplicat la nivelul terminaţiilor degetelor pentru mai puţin de o milisecundă.

Evaluarea micro-sistemului acupunctural palmar furnizează informaţii despre parametrii biologici principali şi funcţionalitatea fiecărui organ sau sistem. Practic  măsoară parametrii electrici ai punctelor biologic active de la nivelul palmei şi corelează pattern-urile generate cu statusul organelor şi ţesuturilor, dar şi cu deficitul din organism al unor nutrienti: vitamine, minerale, coenzime etc.
„Astfel, după un timp scurt de evaluare şi fără analize costisitoare, avem deja informaţii importante despre necesităţile fiecărui pacient în ce priveşte suplimentarea aportului de nutrienţi”, explică Dr. Ciprian Ene.

Diagnoza bio-informaţională Metatron permite cuantificarea stării sistemelor biologice şi a tendinţelor evolutive. Se depistează din timp factorii de risc, predispoziţiile pentru anumite boli şi modificările funcţionale, chiar şi în stadii incipiente. În consecinţă, se pot determina şi posibilităţile optime de corectare a dezechilibrelor depistate prin: Meta-terapie (unde electro-magnetice), Fito-terapie (remedii naturale bio-compatibile), Dieto-Terapie (alimentaţie personalizată) şi alte metode integrative.

Evaluarea nivelului de stress (cauză importantă pentru multiple patologii) şi monitorizarea acestuia cu ajutorul aparatelor Bio-Well şi Inergetix-Core completează diagnosticul cu înţelegerea dimensiunii psihologice a afecţiunilor somatice, dar şi a actului medical în ansamblu. Majoritatea dezechilibrelor electro-magnetice şi fizico-chimice au şi o cauzalitate mental-emoţională specifică, iar un tratament holistic trebuie să ia in calcul şi factorii psiho-somatici.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”