Litchi sau „pruna chinezească” – ce beneficii are şi care sunt pericolele dacă mănânci în exces

Află care sunt beneficiile fructului litchi şi ce boală groaznică poate apărea din cauza consumului excesiv.
28.06.2020 | Autor: Paula Rotaru
Litchi sau „pruna chinezească” – ce beneficii are şi care sunt pericolele dacă mănânci în exces

Litchi este un fruct tropical de dimensiunea unei nuci, popular în Asia de Sud-Est şi în China, al cărui gust este aromat, uşor floral, dulceag.

Deşi are un conţinut ridicat de vitamina C, potasiu şi antioxidanţi, consumul excesiv de litchi poate duce la apariţia unei boli severe. Fructul poate fi consumat ca atare, după descojire, sau poate fi folosit ca ingredient în îngheţată, gemuri sau compoturi.
 

Litchi: valori nutriţionale

Litchi conţine 82% apă, iar în 100 de grame de fruct proaspăt se regăsesc:

  • 66 de calorii
  • 0,8 grame proteine
  • 16,5 grame carbohidraţi
  • 1,3 grame fibre
  • 0,4 grame grăsimi

Un singur fruct de litchi oferă 9% din doza zilnică recomandată de vitamina C. 

De asemenea, litchi conţine cupru şi potasiu, minerale benefice pentru sănătatea inimii.

Ce beneficii are litchi pentru sănătate

La fel ca toate fructele, litchi este o sursă bună de antioxidanţi, în special epicatehină şi rutină, care susţin sănătatea sistemului cardiovascular şi pot reduce riscul de diabet sau chiar cancer, cu precădere cancerul de ficat, arată studiile de laborator.

Totodată, litchi procesat conţine oligonol, un antioxidant sintetic despre care diverse studii au arătat că poate ameliora oboseala, febra musculară, dar ajută şi la arderea grăsimii viscerale.

Ce se poate întâmpla dacă mănânci litchi în exces

Consumat cu moderaţie, litchi nu prezintă efecte adverse, ci, din contră, are efecte benefice. În schimb, consumul excesiv de litchi ar putea fi asociat cu encefalita, adică inflamaţia creierului.

Acest lucru ar putea fi pus pe seama unei toxine din fructul litchi, numită hipoglicină, care inhibă capacitatea organismului de a produce glucoză.

Astfel, în cazul persoanelor care au deja niveluri reduse ale glucozei în sânge (hipoglicemie) şi care consumă acest fruct, este posibil să apară convulsii şi pierderea conştienţei, ca urmare a inflamaţiei acute la nivelul creierului.