Depresia ar putea fi o doar o reacţie alergică

  • Publicat:
Depresia ar putea fi o doar o reacţie alergică

Inflamaţia este un cuvânt foarte des invocate zilele acestea. S-ar putea să fii familiar cu idea de inflamaţie în sensul unei accidentări a genuchiului, dar care este sensul mai larg al termenului?

Inflamaţia este o funcţie esenţială a imunităţii corpului, dar o inflamaţie chiar şi puţin mai mult decât normală, poate dăuna grav stării de sănătate.

Este important de menţionat că s-ar putea să nu simţi dureri în cazul unei boli inflamatorii, din moment ce organele nu au nervi sensibili la durere. Cu toate acestea, inflamaţia poate fi un factor declanşator în multe afecţiuni.

Un sentiment general de durere, un nivel redus al energiei, respiraţie grea, probleme ale pielii şi retenţia de lichide sunt posibile simptome. Poate cele mai surprinzător este faptul că ultimele studiile arată că există o legătură între inflamaţia din organism şi depresie.

Inflamaţia este răspunsul natural al sistemului nostru imunitar la răni sau infecţii. O familie de proteine numite citokine declanşează inflamaţia în organism şi setează creierul pe “modul bolnav”. Oamenii care suferă de depresie au un nivel ridicat citokine în sânge. Faptul că persoanele sănătoase pot deveni temporar anxioase sau deprimate după ce li s-a făcut un vaccin inflamator – cum e cel împotriva febrei tifoide – întăreşte şi mai mult teoria.

Mai multe studii sugerează că depresia poate fi abordată ca simptom al unei reacţii alergice la inflamaţia din organsim.

Un articol publicat în Nature Review Neuroscience notează, inflamaţia este cele mai important element care ar putea creşte riscul de a suferi episoade depresive. Asta este în special adevărat în cazul celor care suferă de boli cronice, infecţii sistemice, cancer şi boli autoimune.

Nnoile cercetări sugerează că, la unele persoane, depresia poate fi cauzată de o simplă reacţie alergică. O reacţie la inflamaţie – un produs al corpului, nu al minţii. George Slavich, psiholog clinician la Universitatea din California, Los Angeles, e unul dintre oamenii de ştiinţă care cred că trebuie să ne analizăm fiziologia pentru a înţelege mai bine depresia.

Inflamaţia cronică, în cazul boalilor autoimune, reprezintă de fapt mecanismul de apărare al organismului dus la extrem. Celulele albe reacţionează şi afectează ţesuturile organismului.

Inflamaţia din organism este cu până 30% mai mare în cazul pacienţilor care suferă de depresie clinică. Se pare că depresia şi inflamaţia se hrănesc una din cealaltă într-un ciclu distructiv, care distruge organismul şi sistemul nervos.

În plus, este clar că depresia creşte inflamaţia din organism, putând fi observate modificări ale markerilor imunologici inclusiv nivelul de citokine care provoacă inflamaţii.

De fapt, în momentul în care un individ are inflamaţii în organism, depresia catalizează inflamaţia din activând multe dintre elementele care o agravează. Mai mult, studiile arată o legătură clară între inflamaţiile din organism şi afecţiunile bipolare, cancer şi chiar boala Alzheimer.

Se întrezăreşte posibilitatea de a reduce depresia prin medicamente anti-inflamatorii precum medicamentele anti-inflamatorii care nu conţin steroizi, acetaminofeni (paracetamol) sau corcosteroizi (steroizi hormonali sintetici), dar sunt necesare mai multe studii în această direcţie.

O alternativă la opţiunile farmaceutice este cea de a consuma alimente, băuturi şi condimente sănătoase care reduc inflamaţia din organism.

Iată câteva dintre alimentele care pot reduce inflamaţia din organism şi, implicit, sunt de ajutor în cazul depresiei:

  • Vişine – sunt asociate cu o reducere semnificativă a simptomelor osteoartitei în cazul sportivilor.
  • Uleiul de peşte  – asociat cu reducerea inflamaţiilor şi a anxietăţii
  • Ceai verde – conţine o cantitate mare de polifenoli, un antioxidant care reduce riscul şi simptomele bolilor cronice
  • Sfecla – culoarea intensă indică prezenţa unui puternic antioxidant şi antiinflamator

Ierburile aromatice şi condimente care ar putea fi de ajutor în reducerea inflamaţiei din organism sunt:

  • Turmeric – conţine un nivel ridicat de curcumină, cu importante propietăţi antiinflamatorii
  • Ghimbirul – conţine substanţe fenolice care au puternice propietăţi anti-oxidative şi anti-inflamatorii
  • Rozmarin – considerat un anti-inflamator natural şi un agent care luptă cu tumorile

Nu este surprinzător faptul că printre alimentele care declanşează inflamaţii în organism sunt cele foarte procesate şi cu un conţinut ridicat de zahăr şi grăsimi nesănătoase. Cu toate acestea, fiecare individ ar putea avea alergii specifice şi ar trebui să se supună unor teste de sensibilitate la grâu, gluten, alune sau ouă pentru a-şi da seama dacă există răspunsuri anti-inflamatorii mai grave care le compromit starea de sănătate şi de vitalitate.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cum reacţionează corpul la frig?
Cum reacţionează corpul la frig?
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”