Ce conţine meniul perfect anti-răceală

Dă o fugă la supermarket şi ai grijă să strecori cu generozitate în coşul de cumpărături carnea roşie slabă, peştele gras, lactatele, legumele şi fructele colorate şi albe deopotrivă, lămâile verzi şi condimentele puternice precum ghimbirul şi ardeiul iute.
09.09.2014
Ce conţine meniul perfect anti-răceală

Simţi că îţi dă târcoale o răceală?

Ai gâtul iritat, te supără nasul, iar starea ta generală de sănătate nu este tocmai perfectă?

Atunci este momentul să iei in calcul un meniu echilibrat din care să nu lipsească alimentele cheie care te pot ajuta să învingi mai repede boala.

Aşa că dă o fugă la supermarket şi ai grijă să strecori cu generozitate în coşul de cumpărături carnea roşie slabă, peştele gras, lactatele, legumele şi fructele colorate şi albe deopotrivă, lămâile verzi şi condimentele puternice precum ghimbirul şi ardeiul iute.

Aşadar, îţi poţi începe ziua cu un smoothie din fructe de pădure şi mere, bogate în antioxidanţi. Poţi strecura şi câteva frunze de spanac pentru un plus de fier pentru organismul tău.
N-ar strica nici să combini laptele cu musli pentru că preţiosul lichid alb conţine aminoacizi de calitate, atât de necesari organismului tău pus la încercare de boală.

Ai putea varia acest meniu cu un sandviş cu somon, stropit din belşug cu suc de lămâie verde. Acizii graşi Omega 3 din peşte cresc rezistenţa sistemului respirator împotriva infecţiilor virale, iar sucul acrişor revigorează şi tonifiază organismul pentru a veni de hac răcelii.

Iar dacă îţi plac mult condimentele, poţi consuma somonul cu hrean: decongestionează nasul, stimulează eliminarea secreţiilor şi poate anihila unele bacterii de sezon.

Gustările din fructe cu miez alb sunt recomandate pe tot parcursul zilei, pentru că au antioxidanţi la fel de preţiosi ca şi cele cele colorate. Abundă în vitamina C, element esenţial în orice dietă echilibrata.

La prânz, poţi savura supe calde făcute din carne de pui crescuţi cât mai natural. Aceasta este un remediu dovedit cu acţiune benefică în reducerea inflamaţiei din căile respiratorii şi în fluidizarea secreţiilor.
Un mănunchi de paste integrale şi câteva legume adăugate chiar în momentul în care fierbe apa îţi furnizează carbohidraţi cu absorbţie lentă, fibre şi vitamin, dacă nu exagerezi cu fierberea vegetalelor.

Poţi alterna meniurile de prânz pe bază de supe cu câteva feliuţe de carne roşie slabă la grătar, bogata în fier şi zinc. Furnizoare excelente de zinc sunt şi fructele de mare. Căleşte-le într-un vas non-aderent cu puţin ulei de măsline şi stropeşte-le din belşug cu lămâie şi usturoi.

Dacă la toate acestea adaugi garnituri de legume al dente precum morcovii, fasolea, lintea, mazărea, peste care adaugi puţin unt, ţi-ai făcut şi plinul din vitaminele A şi B. Vitamina A, care se găseşte şi în ouă, caise şi pepene galben, protejează mucoasa sistemului respirator, iar vitaminele din grupul B din cereale sunt un alit important al sistemului imunitar.

Seara, un iaurt bogat în probiotice sau un peşte gras la grătar cu salată de sfeclă pot încheia ziua culinară anti-răceală.
Nu uita să consumi cât mai multe lichide şi să bei ceai verde, un alt izvor de antioxidanţi care vin în sprijinul sistemului imunitar.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru
Paula Rotaru
Senior Editor, [email protected]csid.ro S-a alăturat echipei Ce se întâmplă, Doctore? în anul 2013. În timp, CSID a devenit a doua sa familie, care cuprinde o mână de oameni pasionați de scris și preocupați ... citește mai mult
Recomandare video
Dr. Laura Ciutacu, SANADOR: teste și analize înainte de sarcină