Ventilaţia pulmonară artificială la pacienţii cu forme severe de COVID-19

Insuficienţa respiratorie este cea mai severă complicaţie a bolii COVID-19, ducând deseori la deces în lipsa unui aparat de ventilaţie mecanică.
30.03.2020 | Autor: Paula Rotaru
Ventilaţia pulmonară artificială la pacienţii cu forme severe de COVID-19

Infecţia cu noul tip de coronavirus este foarte periculoasă îndeosebi pentru categoriile la risc: persoane vârstnice, cu multiple comorbidităţi. Aceşti pacienţi dezvoltă frecvent complicaţii cardiace sau pulmonare care necesită ventilaţie mecanică în unităţile de terapie intensivă. Disfuncţia multiplă de organe şi insuficienţa respiratorie sunt cele mai severe complicaţii ale bolii COVID-19, ducând deseori la deces în lipsa unui aparat de ventilaţie mecanică.
 


Ce efecte are coronavirusul asupra plămânilor

Principalele manifestări ale infecţiei cu noul tip de coronavirus constau în tuse seacă, dureri în gât şi febră, dar, pe măsură ce virusul „îşi croieşte” drum spre tractul respirator inferior, pot apărea leziuni la nivelul plămânilor.

Concret, alveolele pulmonare sunt invadate de lichid şi, astfel, oxigenul nu mai ajunge în plămâni, iar aceştia nu mai funcţionează corect.

Acest proces poartă numele de sindrom de detresă respiratorie acută (SDRA), o afecţiune care necesită intervenţie medicală de urgenţă, care constă în ventilarea artificială a plămânilor. Astfel, pacientul primeşte oxigenul de care are nevoie prin intermediul unei măşti sau al unei canule nazale .

Chiar şi în cazul pacienţilor vindecaţi de COVID-19, încă există multe necunoscute privind efectele asupra plămânilor. Însă, pe baza cazurilor clinice de SRDA, s-a constatat că recuperarea poate fi de lungă durată şi pot apărea şi alte afecţiuni asociate, precum anxietate, depresie, stres posttraumatic sau chiar disfuncţii cognitive.

Pacientul ventilat mecanic este sedat şi nu poate vorbi

Trebuie precizat însă că ventilarea mecanică nu este un tratament de reparare a funcţiei pulmonare, ci doar de susţinere a vieţii, care le oferă plămânilor un răgaz să se vindece de la sine sau cu ajutorul medicaţiei administrate.

În timpul ventilării pulmonare mecanice, pacientul nu poate vorbi şi este sedat, deoarece procedura este inconfortabilă şi poate cauza tuse, înec, tuse sau senzaţie de greaţă.

De asemenea, pacientului i se administrează regulat analgezice şi medicamente care „paralizează” temporar musculatura, pentru ca acesta să nu se mişte şi să se deconecteze accidental de la aparatul de ventilaţie.

Pentru a reduce la minimum lezarea plămânilor, este de preferat folosirea unui aparat de ventilaţie mecanică în doze mici – altfel spus, se administrează doze de oxigen în cantităţi mici, dar la intervale mai scurte. Studiile au arătat că această metodă este mult mai eficientă în gestionarea SDRA. 

Decizia de întrerupere a ventilaţiei mecanice se ia în funcţie de necesarul pacientului de oxigen, de modul în care plămânii acestuia îşi recuperează funcţia, dar şi pe baza analizelor de sânge şi a ritmului cardiac.

De asemenea, în secţia de terapie intensivă sunt monitorizate zilnic toate funcţiile vitale ale pacientului, precum şi starea de sănătate a altor organe importante, precum inima sau rinichii. În plus, sunt verificate semnele unei posibile infecţii, astfel încât aceasta să fie tratată precoce cu antibiotice şi să nu favorizeze apariţia complicaţiilor.

Alte tehnici pentru ameliorarea funcţiei pulmonare

Dacă ventilarea mecanică nu dă rezultate şi pacientul nu prezintă o îmbunătăţire a funcţiei pulmonare, medicul poate lua decizia poziţionării acestuia pe burtă timp de 24 de ore, care ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui către plămâni.

În cazul în care nici această metodă nu funcţionează, se poate apela la o tehnică numită oxigenare extracorporeală arteriovenoasă cu membrane (ECMO), dar aceasta este mai rar utilizată şi prezintă şi posibile reacţii adverse, precum hemoragie severă  sau accident vascular cerebral.

Dacă niciuna dintre metodele de mai sus nu oferă rezultate încurajatoare, iar pacientul critic internat în secţia de terapie intensivă este ventilat mecanic mai mult de două săptămâni, se poate lua decizia unei traheostomii, intervenţie care îmbunătăţeşte parametrii respiratori, creşte confortul pacientului şi scade riscul de complicaţii ce pot surveni ca urmare a intubaţiei orotraheale prelungite.

Cu toate acestea, fiind o tehnică invazivă, traheostomia presupune şi anumite riscuri, precum infecţie, sângerare, pneumotorax, stenoză traheală etc.