Vara, hormonii şi tiroida au de suferit

Stiati ca in toate zonele care au clima temperata si mediteraneana razele soarelui infuenteaza glandele endocrine? Influenta benefica are loc in special dupa amiaza tarziu. In timpul zilei insa ultravioletele sunt dezastruoase pentru hormoni.
  • Publicat:
Vara, hormonii şi tiroida au de suferit

Ştiaţi că în toate zonele care au climă temperată şi mediteraneană razele soarelui infuenţează glandele endocrine? Influenţa benefică se întâmplă în special după amiaza târziu. În timpul zilei însă ultravioletele sunt dezastruoase pentru hormoni.

Cercetătorii germani sunt cei care au demonstrat efectul benefic al soarelui asupra hormonilor. Şapte tipuri de hormoni sunt influenţaţi de razele ultraviolete. Una dintre cele mai mari influenţe se manifestă la nivelul hormonilor tiroidieni.

Căldura reduce secreţia glandei tiroide

Motivul e unul logic. Această glandă stimulează arderile şi astfel provoacă încălzirea corpului, care nu mai e necesară vara. Dacă însă vă expuneţi spre seară la soare, endocrinolgii spun că vitalitatea celulelor din tiroidă creşte. Urmarea este că hormonii tiroidieni vor fi la parametrii normali datorită expunerii la un soare blând. Deci riscul apariţiei unor tulburari de secreţie a glandei tiroidei scade în urma unei cure de soare chiar de numai o săptămâna.

Dacă însă expunerea se face în cursul zilei, pe o căldură infernală, tiroida suferă la maximum. De asemenea, dacă aveţi afecţiuni ale tiroidei diagnosticate, medicul vă va indica cât şi dacă puteţi să staţi la soare. Temperatura ridicată poate cauza probleme grave la aceşti pacienţi, care necesită spitalizare.

Estrogenii sunt alţi hormoni dependenţi de razele ultraviolete

Secreţia de estrogeni este influenţată pozitiv tot de soarele de după amiază. În cazul femeilor tinere, cercetătorii au observat o creştere uşoară a descărcărilor ovariene ca şi a unor estrogeni la 70-80 de minute după absorbţia ultravioletelor de la sfârşitul după-amiezei.

Efectele imediate ale acestor estrogeni constau în creşterea temporară a capacitătii de memorare şi de analiză a informaţiilor: adică vă orientaţi mai bine în mediu. Tot ca un efect imediat, la 60% din femei se constată o crestere cu 10-15% a libidoului. Cu toate acestea, la femeile aflate la menopauză, când estrogenii sunt deja la un nivel critic, soarele nu mai are efecte benefice. De altfel, mai ales dacă aveţi manifestări neplăcute ale menopauzei, înainte de o eventuală plecare la mare, consualtaţi medicul endocrinolog. S-ar putea ca, uneori, soarele să amplifice manifestările zgomotoase ale menopauzei, inclusiv tulburările cardiace.

De asemenea, aveţi grijă că, în lipsa acestor hormoni, organismul nu mai are parte de protecţie şi inclusiv pielea e mai sensibilă la rezele UV, deci predispusă la efectele devastatoare ale acestora. Cu alte cuvinte, dacă vă aflaţi la menopauză şi aveţi şi unele dereglări tiroidiene, doar medicul endocrinolog vă poate consilia în privinţa expunerii la soare.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”