Vara asta sunt în mişcare tot timpul!

Zilele însorite te îmbie să faci sport – fie că alegi drumeţiile, să înoţi în piscină sau eşti amator al sporturilor pe roţi. Minunat, însă toate aceste activităţi sunt, din nefericire, însoţite şi de accidente atunci când ţi-e lumea mai dragă şi te aştepţi mai puţin.
Vara asta sunt în mişcare tot timpul!

Zilele însorite te îmbie să faci sport – fie că alegi drumeţiile, să înoţi în piscină sau eşti amator al sporturilor pe roţi.

Minunat, însă toate aceste activităţi sunt, din nefericire, însoţite şi de accidente atunci când ţi-e lumea mai dragă şi te aştepţi mai puţin.

Prin urmare, iată cum trebuie să procedezi atunci când tu sau cineva apropiat are ghinion şi cade sau se loveşte.

Măsurile de prim ajutor acordate corect, precum şi intervenţia promptă şi calificată previn apariţia complicaţiilor şi accelerează vindecarea şi… eşti din nou gata de acţiune.

Mersul pe teren accidentat

Mersul vioi reprezintă o modalitate simplă, eficientă şi ieftină de a-ţi îmbunătăţi forma fizică. De asemenea, mersul poate contribui la creşterea eficienţei cu care funcţionează inima şi plămânii, poate îmbunătăţii tonusul muscular şi contura muşchii de la nivelul picioarelor, şoldurilor, feselor şi abdomenului. Poate constitui o componentă a unui program de reducere a greutăţii – în medie, 1 oră de mers vioi arde 250-350 de calorii, în funcţie de greutatea fiecăruia şi de nivelul de antrenament.

Este dovedit că mersul pe jos creşte densitatea oaselor, poate reduce riscul de osteoporoză şi ameliorează durerile artrozice. Atenţie! Mersul îmbunătăţeşte echilibrul şi capacitatea de coordonare, cei care îl practică fiind deci mai puţin expuşi la traumatisme prin cădere.

Şi totuşi, un moment de neatenţie, precum şi încălţămintea nepotrivită pot provoca multiple răni. O fractură sau o entorsă generează durere şi complicaţii secundare locale şi/sau generale, incluzând daune provocate pielii, muşchilor, vaselor sanguine, nervilor, incluzând măduva spinării, organelor interne incluzând creierul, plămânii etc.

Ce este însă de făcut atunci când victima prezintă un traumatism osos şi/sau o entorsă?

Zona rănită trebuie imobilizată, orice mişcare a zonei rănite ar trebui prevenită şi dezvoltarea de complicaţii trebuie prevenită sau diminuată. Toţi aceşti paşi sunt esenţiali în caz de fractură şi/sau entorsă.

Aspectele cheie ale unei stabilizări corecte ale zonei rănite sunt:

  • Înlătură obiectele potential constrictive, cum ar fi inele, ceas de mână etc. dacă acestea se află în interiorul sau în apropierea suprafeţei rănite şi dacă acest lucru este posibil fără a produce noi daune/consecinţe negative.
  • Verifică existenţa circulaţiei periferice.
  • Pregăteşte materialele necesare: o suprafaţă dură, rigidă, dreaptă; material pentru fixare (de exemplu, un bandaj mare).
  • Fixează zona rănită având în vedere următoarele principii: acţionează încet şi cu grijă, evitând contactul cu/sau membrul rănit sau mişcarea acestuia; menţine membrul în poziţia în care a fost găsit; menţine zona rănită alături de o suprafaţă dură, rigidă, plată sau de o parte a corpului nevătămată (membrul sănătos, trunchi sau deget), protejand între timp toate punctele de contact dintre corp şi materiale; asigură-te că încheieturile de deasupra şi dedesubtul rănii sunt de asemenea imobilizate; fixează materialele (de exemplu, cu bandaj), fără a trece peste zona rănită şi nu prea strâns.
  • Îmbrăcămintea strâmtă, şireturile etc. ar trebui slăbite, dar victima n-ar trebui descălţată.
  • Limitează orice mişcare a victimei cât de mult posibil.

Tehnica este folosită când nu există nici un serviciu de urgenţă capabil să ajungă la locul accidentului, fiind necesară transportarea victimei. Persoana care acordă prim ajutor poate fi instruită de către un dispecerat sau serviciul de urgenţă să utilizeze această tehnică.

Imobilizarea completă ar trebui să fie făcută de către personalul unui serviciu de urgenţă. O imobilizare necesită un grad de experienţă care se obţine din practică sau prin instruiri regulate de reîmprospătare.

Sănătatea nu e un joc. Mergi de urgenţă la cel mai apropiat cabinet medical. 

Mersul pe roţi

În cazul mersului pe bicicletă este bine să îţi planifici antrenamente regulate. Alege un anumit moment al zilei în care poţi merge pe bicicletă. De exemplu, dacă unul dintre obiective este controlul stresului, o şedinţă de antrenament la sfârşitul programului te poate relaxa. Ia în calcul şi timp pentru încălzire şi relaxare gradată, şi întinde-ţi muşchii înainte şi după antrenament.
Nu te solicita excesiv prin reglarea angrenajului pentru a opune rezistenţă la pedalare astfel încât efortul să fie corespunzător unei curse dificile. Inima şi plămânii nu sunt antrenaţi eficient, iar genunchii sunt suprasolicitaţi.

Un alt aspect foarte important – asigură-te că foloseşti o bicicletă potrivită nevoilor tale. Unele biciclete sunt proiectate pentru suprafeţe netede şi viteze mari iar altele sunt potrivite pentru teren accidentat.

Extrem de distractiv este şi mersul pe trotinetă, skate, role şi rotile. Şi în acest caz e nevoie de antrenament şi pricepere – nu încerca din prima tot felul de scheme. Şi, nu în ultimul rând, de protecţie. Cotierele, genunchierele, în special casca sunt absolut necesare, cu atât mai mult la nivel de începător. Dacă porţi cască de protecţie, în cazul în care cazi sau suferi un accident, vei fi protejat de traumatisme craniene severe.

Înotul şi exerciţiile fizice în apă

Exerciţiile fizice în apă reprezintă un antrenament aerobic cu impact minim asupra articulaţiilor. Apa îţi susţine greutatea şi reduce semnificativ stresul articular, ca şi pe cel care afectează oasele şi muşchii. De asemenea, presiunea apei contribuie la reducerea edemelor. Se pot face însă şi exerciţii de forţă în apă. Apa opune rezistenţă la mişcare.

Mersul prin apă antrenează muşchii picioarelor şi pe cei abdominali. Dacă vrei ca rezistenţa să fie mai mare, poţi folosi în apă haltere, încăltăminte cu greutăţi etc. Te temi de apă sau nu îţi place să înoţi? Poţi face exerciţii în apă în partea mai puţin adâncă a bazinului. Simplu mers prin apă puţin adâncă are efecte benefice semnificative asupra capacităţii aerobice.