VACCINAREA (I). Frica de reacții adverse și lipsa de garanție a efectului curativ

Am acceptat cu bucurie invitația provocatoare de a opina asupra curentului antivaccinist.
17.10.2020 |
VACCINAREA (I). Frica de reacții adverse și lipsa de garanție a efectului curativ
Foto: Dragoș-Paul Hagiu
  • Autor: Dr. Claudia Dobocan, medic rezident neonatologie
  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „MS Curie”

Am reflectat la interacțiunile pe care le-am avut de-a lungul timpului cu pacienți, colegi medici și medici-mentor, membri ai familiei și prieteni din domenii de activitate diverse.

Am decis rapid că nu am să mă pot referi numai la un curent antivaccinist și atât, ci la o tendință generală de căutare a alternativei, în speță, medicina alternativă, unde figurile de referință nu mai sunt organizațiile și colegiile medicale de profil, ci vindecătorii autodeclarați, terapeuții „holistici”, liderii spirituali – o varietate mare de vânzători de iluzii scumpe, vocali și foarte abili în promovarea metodelor lor îndoielnice.

Trecând la subiect, în opinia mea, cel mai puternic motiv de refuz al vaccinării, în particular, și al altor sugestii terapeutice convenționale, în general, este teama de reacții adverse și lipsa de garanție a efectului curativ.

„În medicină nu există garanții” – le spunea pacienților unul dintre mentorii mei din rezidențiat. Puteam citi în ochii interlocutorilor un amestec de sentimente negative. Eu voi adăuga că aceia care dau garanții fie mint cu rea intenție, fie sunt periculos de ignoranți. Or, lipsa garanțiilor guvernează toate aspectele vieții!

Îi întreb pe pacienții mei, rămași în dubiu, dacă ei înșiși ar putea accepta garanția fermă că vor supraviețui zilei (în contextul existenței catastrofelor naturale, accidentelor de neevitat etc.). Majoritatea dintre ei recunosc că nu.

În medicină (vaccinologia, inclusă) nu se pot garanta efecte de niciun fel – nici pozitive, nici negative, iar cea mai sinceră, etică și deontologică practică constă în informarea pacientului în legătură cu statistica ce susține eficacitatea unui agent terapeutic.

Publicul trebuie să înțeleagă că acel agent a fost autorizat să fie folosit în urma unor teste extrem de laborioase și de întinse în timp, în urma cărora o comisie științifică și de etică a decis că administrarea lui, împreună cu potențialele efecte nedorite, este preferabilă efectelor devastatoare pe care trecerea prin boala naturală le-ar putea avea.

În plus, fiecare organism reacționează în funcție de configurația genetică unică, aceasta explicând fie lipsa de răspuns (în vaccinologie, nedezvoltarea de imunitate protectivă), fie efectele adverse postmedicamentoase sau postvaccinale, în cazuri absolut excepționale, atât de mult mediatizate de presă, însă fără a păstra acuratețea datelor.

Revenind la analogia cu impredictibilitatea sorții, îi întreb pe pacienții mei dacă, acceptând că ieșind pe ușa casei se expun unei varietăți inimaginabile de evenimente negative neprevăzute, ar lua în considerare să nu mai facă niciodată vreun pas în afara refugiului casei lor (unde, teoretic, și acolo i-ar putea atinge efectele unei calamități).

Așa cum mulți nu ar concepe să se închidă pe veci în casă, de teamă că, ieșind din bloc, ar fi loviți de un ghiveci căzut de pe un pervaz, să spunem, așa îi invit să reconsidere potențialele refuzuri de a fi tratați cu un anumit agent medicamentos sau de a li se administra un anumit vaccin.

Marea majoritate a pacienților cu care am interacționat au o foame absolut justificată de informație de bună calitate, foame care și-ar găsi satisfacerea în informația transmisă sincer și transparent de un profesionist din domeniul sănătății, preferabil unul care să și emane siguranță de sine.

Despre nevoia de informare și pericolele internetului discutăm în VACCINAREA (II): Internetul, sursă de anecdote trunchiate și pline de dramatism despre catastrofe postvaccinale