Sfaturi importante ca să îmbătrâniţi sănătos!

Înaintarea în vârstă este iminentă, însă, o poţi face cu graţie şi într-un mod sănătos pentru organismul tău. Mai jos ai câteva idei minunate ce-ţi vor fi de folos.
29.07.2020 | Autor: Bianca Poptean
Sfaturi importante ca să îmbătrâniţi sănătos!

Cu toţii vrem să ne menţinem sănătatea şi aspectul tânăr cât mai mult timp cu putinţă, sau, dacă se poate, de ce nu pentru tot restul vieţii! Deşi nu am învăţat încă să păcălim timpul, am descoperit câteva secrete care vă vor ajuta să fiţi mereu în cea mai bună formă, să străluciţi şi pur şi simplu să păreţi mai tineri decât sunteţi. Iată ce trucuri recomandă specialiştii.

Petreceţi timp cu prietenii

Prietenii sunt cei mai buni parteneri ai sufletului. Timpul pe care îl petreceţi făcând lucruri cu alte persoane poate avea un efect mai mare asupra calităţii vieţii voastre decât spaţiul în care locuiţi, locul de muncă şi chiar partenerul de viaţă.

Faceţi ceva creativ

Introduceţi un pic de artă în vieţile voastre şi veţi fi mai fericiţi! Încercaţi să observaţi lucrurile mici şi frumoase, din vieţile voastre şi axaţi-vă pe a da mereu naştere la ceva nou: o idee, un proiect, o relaţie! Este dovedit ştiinţific: persoanele care îşi dau voie să exploreze latura lor creativă sunt descrise ca fiind mai „strălucitoare”!

Mai puţin machiaj

Şansele sunt ca şi voi să vă aflaţi în categoria persoanelor care poartă prea mult machiaj. Cercetările arată că, de obicei, femeile supraestimează cantitatea de machiaj de care au nevoie, în special atunci când doresc să pară atractive pentru ceilalţi. Prea mult machiaj vă pot face să arătaţi de parcă încercaţi să vă ascundeţi vârsta şi dăunează pielii în mod semnificativ, în cele din urmă.

Exerciţii fizice

Nu trebuie să vă apucaţi de un sport nou: o plimbare prin vecinătăţile casei, munca în grădină sau câteva exerciţii cardio sunt mai mult decât suficiente! Încercaţi să faceţi cel puţin 2 ore şi jumătate de activitate fizică în fiecare săptămână, pentru a vă ajuta inima să funcţioneze la nivel optim. Exerciţiile fizice ajută la prevenirea diabetului, a hipertensiunii arteriale şi a bolilor de inimă, însă este important să consultaţi medicul înainte de a începe orice nou plan de exerciţii.

Utilizaţi cremă cu protecţie solară

Nu, bronzul nu vă va face să arătaţi mai tineri. Razele ultraviolete ale soarelui cauzează mai mult de 90% din deteriorarea pielii, ceea ce înseamnă apariţia ridurilor, eczemelor, pierderea elasticităţii, hiperpigmentare etc. Protecţia solară ajută la prevenirea cancerului de piele, de asemenea.

Învăţaţi ceva nou

Continuaţi să vă provocaţi şi puteţi ajuta semnificativ la stoparea declinului creierului, care are loc odată cu înaintarea în vârstă. Luaţi în considerare o nouă activitate. Dansul este un exemplu excelent, deoarece vă permite să exersaţi şi să socializaţi în acelaşi timp, două lucruri care vă menţin şi mintea şi corpul tinere. Sau să învăţaţi o limbă străină.

Utilizaţi aţă dentară

Dacă nu faceţi deja acest lucru, aflaţi că dinţii vi s-ar putea îngălbeni şi riscaţi să dezvoltaţi boli foarte grave ale gingiilor. Sănătatea dinţilor este extrem de importantă pentru sănătatea noastră, în general.

Nu fumaţi

Fumatul provoacă riduri, deoarece îngustează vasele de sânge şi limitează sângele care poate ajunge la stratul superior al pielii. De asemenea, poate provoca boli de inimă şi boli pulmonare sau cancer, ori niciuna dintre acestea nu vă va face să vă simţi sau să arătaţi mai tineri.