Prof. dr. Dan Enescu: arsura este cel mai mare accident care i se poate întâmpla unei fiinţe umane

L-am cunoscut în urmă cu 14 ani când munca de teren m-a adus cel mai aproape de ceea ce înseamnă suferinţa umană în forma ei cea mai gravă: un copil cu arsuri profunde pentru care luptau cot la cot medicii şi providenţa.
Prof. dr. Dan Enescu: arsura este cel mai mare accident care i se poate întâmpla unei fiinţe umane

L-am cunoscut în urmă cu 14 ani când munca de teren m-a adus cel mai aproape de ceea ce înseamnă suferinţa umană în forma ei cea mai gravă: un copil cu arsuri profunde pentru care luptau cot la cot medicii şi providenţa.

Astăzi, prof. dr. Dan Enescu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi director al Spitalului clinic de Urgenţă pentru copii “Grigore Alexandrescu”, e de găsit în acelaşi loc unde sute de copii renasc după operaţii, tratamente îndelungate şi multă generozitate din partea celor care îi îngrijesc, echipa Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri.

CSÎD: Ce progrese s-au făcut în ultima vreme în privinţa terapiilor pentru arsuri la copii?

Prof. dr. Dan Enescu: Progresul constă într-o filosofie specifică ţării respective şi a locului în care se desfăşoară, în posibilitatea de a concentra într-un loc bine dotat şi cu personal care să corespundă normelor internaţionale, toate cazurile importante de pe un anumit teritoriu, respectiv de la noi din ţară.

Suntem singurul centru de arsuri şi chirurgie plastică pentru copii. După cum ştiţi, centrul nostru este acreditat din 2008 de Societatea Europeană de Chirurgie Plastică şi suntem acreditaţi pentru arsuri şi despicături de buză şi palat. Ce înseamnă această acreditare? În primul rând, ne dă posibilitatea să putem să fim centru de training pentru rezidenţii şi specialiştii din ţările Uniunii Europene şi din celelalte ţări care n-au sisteme proprii, cum ar fi foarte multe ţări din Orientul Apropiat, din Asia. Şi mai mult decât atât, te încadrează într-o elită a unităţilor europene.

Consider că în afara lucrurilor materiale, cea mai importantă şi mai valoroasă este echipa care se face foarte greu. Şi când zic echipă, zic că această clinică trebuie să funcţioneze într-un spital multidisciplinar, unde să ai acces la absolut toate specialităţile şi în timpul cel mai scurt cu putinţă şi dacă se poate, de cea mai bună calitate.

Iar echipa care lucrează, începând de la infirmieră, asistentă şi doctor, trebuie să aibă nişte aptitudini speciale, nişte cunoştinţe speciale, o dăruire cu totul deosebită, adică trebuie să facă acel lucru cu mare dragoste. Noi spunem că echipele se autoselecţionează, nu poţi să hotărăşti că cineva trebuie să facă arsuri. Este ceva foarte grav, este ceva foarte consumptiv.

CSÎD: Cum rezistaţi apropo de personal având în vedere că atâta lume a emigrat din România în locuri mai bune din punct de vedere financiar?

Prof. dr. Dan Enescu: Niciodată n-am dus lipsă de personal. Există o mândrie a locului onorabil, a locului care-ţi creşte valoarea. Acest loc creşte valoarea oricărui individ care intră aici. Şi anume de ce? Pentru că e vorba de viaţă şi de moarte, de lupta contracronometru pentru fiecare copil.

Şi faptul că ai această mare, mare bucurie să-l vezi că pleacă este un lucru nemaipomenit şi care se pare că potenţează pe absolut toată lumea. Am să vă spun că punctul nevralgic îl reprezintă asistentele, pentru că ele pot primi mult mai mulţi bani în privat. Şi cu toate acestea, avem în permanenţă numărul corespunzător de asistente, adică nu avem nici un fel de problemă, avem din mai multe generaţii, avem şi mai experimentate, avem şi mai puţin experimentate, adică toate nivelele. De ce? Pentru că ele se învaţă unele pe altele, s-a format o şcoală la care noi ţinem.

Ce se întâmplă însă din cauza unui oraş foarte mare? Adică avem peste 600-800 de arsuri în fiecare an, dintre care vreo 400-500 sunt foarte grave. Şi acestea duc la o uzură în timp, atât pentru doctori, cât şi pentru asistente. Sunt asistente, chiar şi din sala de operaţie, care îmi spun: îmi face plăcere ce fac, aş face cu drag, dar nu mai pot. Nu mai pot să văd copii arşi, copii cu desfigurări şi cu tot ce se întâmplă aici şi aş vrea măcar o perioadă să lucrez în altă parte.

Pagina 1 din 5