Pasta de dinţi cu calciu: cum se foloseşte şi când este recomandată

Consumul unor alimente şi băuturi fierbinţi sau reci sau pur şi simplu o gură de aer într-o zi mai răcoroasă, pot provoca disconfort.
  • Publicat:
Pasta de dinţi cu calciu: cum se foloseşte şi când este recomandată
FOTO: 123rf.com

Consumul unor alimente şi băuturi fierbinţi sau reci sau pur şi simplu o gură de aer într-o zi mai răcoroasă, pot provoca disconfort chiar şi în lipsa cariilor dentare. Acesta poate fi un semn clar al demineralizării smalţului dentar, iar în astfel de cazuri, doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont, spune că o pastă de dinţi cu calciu poate fi o soluţie eficientă şi la îndemâna tuturor pentru tratarea sensibilităţii dentare. În plus, ne putem bucura în continuare de mâncărurile şi băuturile preferate, fără să ne mai facem griji. pH-ul gurii este apropiat de neutru, însă de câte ori mâncăm sau bem ceva acest echilibru se schimbă prin acumularea de acizi, rezultaţi din descompunerea alimentelor sau din compoziţia lor şi a a băuturilor.

“Sucurile acidulate, băuturile acoolice, sucurile de fructe propaspete produc un pH acid, iar menţinerea unui astfel de pH pe perioade îndelungate ale zilei duce la scoaterea calciului din dinţi, acumularea plăcii bacteriene şi a tartrului şi apariţia cariilor. Acesta este motivul pentru care toţi stomatologii recomandă să evităm ronţăirea alimentelor între mese şi consumarea băuturilor puţin câte puţin, pentru a nu menţine dinţii într-o baie constantă de acid”, spune specialistul ortodont. “Organismul este pregătit cu propriul sistem de apărare împotriva acizilor – saliva. Aceasta spală dinţii de acizi, iar prin compoziţia ei neutralizează acizii şi favorizează remineralizarea într-o oarecare măsură a smalţului. Însă când acest sistem de apărare este depăşit de producerea unei cantităţi mari de acizi, el trebuie ajutat din exterior: pasta cu calciu este un remediu eficient în această situaţie”, completează doamna doctor Mihaela Dan. 

Când este recomandată pasta de dinţi cu calciu

Pasta de dinţi cu calciu conţine un ingredient activ numit Recaldent. Peptidele din compoziţia acestei paste leagă calciul şi fosfaţii de suprafaţa smalţului, reparând zonele de demineralizare superficială, fapt pentru care poate fi recomandată în situaţii diverse, de la cazuri de sensibilitatea dentară, când este utilizată alături de alte metode de desensibilizare, până la situaţii de demineralizare a smalţului ca urmare a varsăturilor din sarcină sau a refluxului gastro-esofagian.

“Unii medici vor recomanda pasta de dinţi cu calciu şi după albirea dentară, pentru remineralizarea smalţului dentar şi reducerea sensibilităţii. De asemenea, beneficiile ei sunt de ajutor în timpul şi după tratamentul ortodontic cu aparat dentar fix, pentru a evita apariţia petelor albe la persoanele care nu au reuşit să menţină o igienă dentară foarte bună. În unele situaţii, în funcţie de vârsta pacientului, pasta de dinţi cu calciu poate ameliora aspectul smalţului dentar în cazul celor care prezintă pete albe pe dinţi fie din naştere, fie apărute ulterior”, explică doamna doctor Mihaela Dan.

Cum se foloseşte pasta de dinţi cu calciu

Pasta de dinţi cu calciu nu înlocuieşte pasta de dinţi uzuală aşadar, aceasta se aplică în gutieră sau cu degetul pe suprafaţa dinţilor, după periajul cu o pastă de dinţi obişnuită. Se lasă timp de 5 minute să acţioneze, iar mai apoi se clăteşte cu apă. Rezultatele sunt vizibile în timp, ameliorarea treptată şi de lungă durată a sensibilităţii dentare putând fi observată în după câteva săptămâni.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân