(P) Purtaţi ochelari cu dioptrii? Vara asta alegeţi lentilele fotocromice!

Purtarea ochelarilor de vedere poate fi de multe ori inconfortabilă. Vara, în special, trebuie să ai cu tine mereu două perechi de ochelari : de vedere şi de soare. Din fericire, s-a găsit o soluţie la această problemă - lentilele fotocromatice.
  • Publicat:
(P) Purtaţi ochelari cu dioptrii? Vara asta alegeţi lentilele fotocromice!

Purtarea ochelarilor de vedere poate fi de multe ori inconfortabilă. Vara, în special, trebuie să ai cu tine mereu două perechi de ochelari : de vedere şi de soare.  Din fericire, s-a găsit o soluţie la această problemă – lentilele fotocromatice. 

Cuvântul „fotocromic” provine din două cuvinte greceşti „photos”, care înseamnă lumină şi „chroma”, care inseamnă culoare. Prin urmare, fotocromic înseamnă pur şi simplu ceva care îşi schimbă culoarea ca răspuns la lumină.  

Astfel, lentilele fotocromice sunt lentile de ochelari care sunt transparente în interior şi care se colorează automat atunci când sunt expuse la lumina soarelui. De aceea, un alt termen utilizat pentru acestea este „lentile reactive la lumină”. Este o tehnologie cool, nu-i aşa?  

Avantajele lentilelor fotocromice:

  • Lentilele fotocromice vor furniza cantitatea corectă de protecţie pentru diferite condiţii de lumină pe care le întâmpinaţi.
  • Îşi modifică intensitatea fără să sesizaţi, fie că sunteţi poziţionaţi direct în lumina soarelui, sau la umbră.
  • Sănătate oculară: lentilele fotocromice absorb 100% radiaţiile UV, care altfel pot provoca probleme serioase ale ochilor.
  • Costuri reduse şi comoditate – cumpăraţi o singură pereche de ochelari cu scop dublu, care pot oferi viziune atât în interior, cât şi în aer liber, fie că vă bucuraţi de relaxare pe o plajă sau pe pârtiile de schi.  
  • Tratamentul fotocromic este compatibil cu alte tratamente: hidrofob şi antistatic, antireflexie.
  •  Lentile fotocromice standard nu functionează foarte bine în interiorul unei maşini din cauza parbrizului care blochează razele UV ce sunt necesare pentru a activa procesul chimic care face ca lentila să se întunece, însă există şi lentile fotocromice speciale, care combină atât tehnologia fotocromică, cât şi polarizarea, precum lentilele fotocromatice Hoya DriveWear.

Descopera Hoya Sensity!

Lentilele Hoya Sensity sunt cea mai recentă inovaţie în domeniul lentilelor fotocromice şi oferă performanţe de neegalat şi un confort remarcabil pentru utilizator. Lentilele fotocromice Sensity duc termenul de fotocromatic la un alt nivel prin tehnologia Stabilight – performanţă constantă indiferent de climat sau sezon şi tehnologia Hoya Photochromic Precision – proces spin coating de o precizie microscopică adaptat producţiei freeform, asigurând astfel o distribuţie uniformă a moleculelor pe întreaga suprafaţă a lentilelor; rezultatul fiind calitatea optică şi durabilitatea excepţională. 

Sunt disponibile în trei variante de culoare : Bronze Brown, Silver Grey şi Emerald Green. Adaptate la noile tendinţe, asigură contrast excelent şi reducerea efectului de strălucire.  

Pentru a te convinge de performanţa lentilelor Sensity, urmăreşte acest videoclip :

 

Achiziţionaţi până pe 31 mai 2016 o pereche de lentile Sensity din magazinele partenere HOYA şi veţi beneficia de reduceri la lentilele de stoc Sensity: HILUX 1.6 SENSITY GREEN Hi-Vision LongLife RX; HILUX 1.5 SENSITY GREEN Hi-Vision LongLife RX; HILUX 1.6 SENSITY BROWN/GREY Hi-Vision LongLife QSP; HILUX 1.5 SENSITY BROWN/GREY Hi-Vision LongLife QSP;HILUX 1.5 SENSITY BROWN/GREY Super Hi-Vision QSP.

Lentilele fotocromice sunt o modalitate foarte bună de a vă proteja ochii în orice condiţii de lumină, vă oferă comoditate şi v-ar putea ajuta să reduceţi costurile. Rămâne să cântăriţi beneficiile şi dezavantajele şi să decideţi dacă lentilele fotocromice se potrivesc stilului dvs. de viaţă. Nu ezitaţi să contactaţi un medic oftalmolog dacă aveţi nevoie de informaţii sau sfaturi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Anemia - cum o combati?
Anemia - cum o combati?
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”