Operaţia de micşorare a dioptriilor mai are rost la 40 de ani?

Mă bate gândul să renunţ de tot la ochelari şi să fac acea operaţie cu laser de reducere a dioptriilor. Însă, stând de vorbă cu doamna Beatrice Voiculescu, medic specialist oftalmolog, am înţeles că voi înlocui ochelarii de distanţă de cei de apropiere.
  • Publicat:
Operaţia de micşorare a dioptriilor mai are rost la 40 de ani?

Port ochelari de la 12 ani şi, da, am fost ţinta glumelor colegilor.“Aragaz cu patru ochi” sau “intelectuala clasei” erau apelative cu care m-am obişnuit. Nu m-am obişnuit, însă, cu condusul noaptea sau în acea perioadă în care se îngână ziua cu noaptea, nu m-am obişnuit cu ploaia pe ochelari sau cu aburitul lor ori de câte ori intri, iarna, cel puţin, într-un magazin. Nu m-am obişnuit cu faptul că, deşi nu am dioptrie mare, atunci când îmi scot ochelarii, seara, văd ca în ceaţă şi încerc cu greu să disting conturul obiectelor.

Am multe epsioade în facultate, când, după cursuri, pentru că nu îi suportam, îmi scoteam ochelarii şi nu mai recunoşteam lumea pe stradă. Nu de puţine ori mi s-a spus că sunt încrezută şi că nu bag lumea în seamă. Se mai întâmplă şi acum… deşi dacă mă vedeţi fără ochelari înseamnă că port lentile. Însă nici acestea nu sunt o soluţie comodă pentru mine, pentru că am o sensibilitate aparte şi îmi lăcrimează ochii destul de des.

Acum mă bate gândul să renunţ de tot la ei şi să fac acea operaţie cu laser de reducere a dioptriilor. Însă, stând de vorbă cu Beatrice Voiculescu, medic specialist oftalmolog, am înţeles că voi înlocui ochelarii de distanţă de cei de apropiere. Pentru că în apropierea vârstei de 40 de ani începem să avem nevoie – noi, miopii, de ochelari de citit. Mai jos, câteva întrebări la al căror răspuns încă mă mai gândesc. Pentru că nu ştiu, încă dacă voi apela sau nu la operaţia de micşorare de dioptrii.

CSÎD.: De ce dacă te apropii de 40 de ani o operaţie de micşorare a dioptriilor de distanţă nu te ajută, de fapt, să scapi de ochelari?

dr. Beatrice Voiculescu: În jurul vârstei de 40 de ani scade capacitatea de acomodare a ochiului şi apare necesitatea purtării ochelarilor pentru aproape. Acomodarea cristalinului înseamna modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanţe de el. Acest proces este normal, şi este întâlnit la toate persoanele de această vârstă. Operaţiile de micşorare a dioptriilor de distanţă rezolvă doar viciul de refracţie pentru depărtare. Operaţiile nu rezolvă şi procesul normal de îmbătrânire al ochiului, care apare dupa 40 de ani. Aceasta este vârsta după care se resimte nevoia de a purta ochelari pentru aproape.

CSÎD.: Ce se întâmplă cu vederea în jurul acestei vârste?

B.V.: Pentru a citi la o distanţă de 35-40 de cm, ochiul trebuie să acomodeze aproximativ 4 dioptrii. Cu înaintarea în vârstă, capacitatea de a acomoda scade progresiv şi este necesară folosirea ochelarilor pentru citit ale căror dioptrii vor creşte proporţional cu vârsta.

CSÎD: De ce atunci când porţi ochelari de depărtare, poţi să citeşti la apropiere prin simplul gest de a înlătura ochelarii?

B.V.: Acest lucru este valabil doar pentru persoanele cu miopie. Pentru citit este nevoie de o dioptrie pozitivă (+), care se va adăuga peste dioptria negativă (-), pentru distanţă. Adică cele 2 valori se adună.
De exemplu, pentru o persoană cu miopie în vârstă de 55 de ani, cu dioptria de -2.00 Sf (la distanţă), teoretic ar trebui sa poarte dioptria + 2.00 Sf (la citit), deci adunate dau 0. Persoana în cauză nu va mai avea nevoie de ochelari pentru citit, ci doar de unii pentru distanţă. Pentru hipermetropi (persoană care are dioptrie pozitivă la aproape şi la distanţă), dacă la distanţă are +2.00 Sf, atunci la citit va avea dioptria +4.00 Sf. În acest caz, însă, persoana în cauză va avea nevoie de ochelari de vedere atât pentru distanţă, cât şi pentru citit.

CSÎD: Dacă aş înlocui ochelarii cu lentile, aş avea nevoie de lentile bifocale? Ce sunt acestea?

B.V.: Lentilele bifocale sunt lentile 2-in-1: cu aceste lentile putem vedea şi la distanţă. Lentilele bifocale sunt necesare pentru persoanele care au nevoie de dioptrii diferite pentru distanţă şi pentru citit. Dacă o persoană poartă lentile bifocale, nevoia de a purta alternativ o pereche de ochelari de distanţă şi o pereche de ochelari pentru citit este eliminată.

Sunt, în continuare, în dubiu. Voi mai citi, mă voi mai documenta şi voi alege dacă voi face sau operaţia de micşorare a dioptriilor.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân