Oboseala oculară: pune-ţi ochii pe „pauză”

Dacă eşti şi tu una dintre acele persoane care işi petrec mult timp în faţa televizorului, munceşti 8 ore în faţa calculatorului, citeşti sau îţi chinui ochii cu fel şi fel de jocuri, atunci sigur ştii şi tu ce înseamnă usturimi, dureri de cap, ochi uscaţi. Ei bine, este vorba de oboseala oculară şi nu e bine să o neglijezi! Sunt anumite metode naturale pentru a o combate şi pentru a reda sănătatea ochilor.
  • Publicat:
Oboseala oculară: pune-ţi ochii pe

Dacă eşti şi tu una dintre acele persoane care işi petrec mult timp în faţa televizorului, munceşti 8 ore în faţa calculatorului, citeşti sau îţi chinui ochii cu fel şi fel de jocuri, atunci sigur ştii şi tu ce înseamnă usturimi, dureri de cap, ochi uscaţi.

Ei bine, este vorba de oboseala oculară şi nu e bine să o neglijezi! Sunt anumite metode naturale pentru a o combate şi pentru a reda sănătatea ochilor.
 

Echilibrul şi relaxarea ochilor se realizează prin alternarea vederii de aproape cu cea de departe. Viaţa noastră de zi cu zi însă ne limitează privirea doar la distanţe mici. Ba mai mult, ochii ne sunt forţaţi să urmeze mişcările impuse de munca la calculator sau de imaginile care se schimbă din ce în ce mai repede la televizor, fără a le da un moment de răgaz. Să nu mai zicem de lumina artificială în care ne scăldăm ochii, nu doar seara ci şi întreaga zi la birou sau acasă.
Toate acestea nu fac altceva decât să ne suprasolicite ochii.

Pentru a le da ocazia sa faca o pauză, un prim lucru pe care trebuie să îl faci este să iţi îndrepţi privirea către un punct îndepărtat, preţ de câteva minute. În momentul în care îţi fixezi ochii pe orizont, muşchii care susţin cristalinul revin la poziţia de repaus şi, astfel, se relaxează.

Apoi, dacă şi restul corpului are nevoie de exerciţii fizice, la fel e şi cu ochii. Începe prin a clipi încet, cu mişcări lente. Apoi, fixează-ţi un detaliu care este aproape de tine, urmat de unul aflat mai la distanţă.

Pentru a-ţi completa sedinţa de relaxare, lărgeşte-ţi sfera de exerciţii către cap, balansându-l de la dreapta şi la stânga. Fă aceste exerciţii ori de câte ori simţi o rigiditate în privire şi nu ezita să clipesti mai des pentru a-ţi regăsi mobilitatea oculară.

Poţi apela şi la nişte trucuri de masaj pentru a scăpa de tensiunile oculare. Dat fiind faptul că acestea se manifestă cel mai adesea prin cefalee şi contracţii musculare la nivel cervical, există nişte puncte cheie pe care dacă le atingi, iţi calmează durerile.

Plasează-ţi ambele coate în paralel pe birou – ele vor fi astfel eliberate de tensiune şi îţi voi oferi o mare stabilitate. Pune-ţi apoi degetele mari la nivelul maxilarului şi degetele arătătoare pe tâmple şi masează uşor cu mişcări circulare.

Pe urmă, poţi să cobori masajul la nivelul gâtului şi să îl masezi încet. Îti vei elibera astfel tensiunile musculare din zonă, care au legatură directă cu musculatura ochilor.

Ochi din ce în ce mai uscaţi

Ochi care ustură, pişcă şi îţi dau senzaţia la sfârşitul zilei că ard? Poate că nu ai suficiente lacrimi şi astfel, nu sunt bine hidrataţi.

Această boală afectează deja un număr foarte mare de oameni din toată lumea, mai ales că sunt o gramadă de factori favorizanţi: poluarea, fumul de ţigara, lentilele de contact, vârsta, alimentaţia dezichilibrată, unele medicamente sau chiar ecranul calculatorului.

Din fericire, există deja pe piaţă anumite produse ce conţin lacrimi artificiale, menite să îţi hidrateze ochii şi să îţi amelioreze secreţia lacrimală. Nu ezita să le foloseşti!

Privirea dintr-o poziţie proastă

Este destul de greu să găsesti poziţia ideală pentru a nu-ţi obosi ochii. Mai ales când priveşti la televizor dintr-un fotoliu inconfortabil sau dintr-un unghi nepotrivit, când stai prea aproape de ecranul calculatorului sau la cinema, cand eşti printre primele rânduri.

Tensiunile de la nivelul cervical întreţin starea de epuizare a ochilor, dându-ţi în acelaşi timp senzaţia că ai o bară la nivelul frunţii, ce îţi blochează privirea.

Tot ce trebuie să faci în aceste cazuri e să păstrezi o distanţă minimă de 50 de cm faţă de televizor/calculator iar ecranul trebuie aranjat în aşa fel încat fruntea ta să fie la nivelul laturii de sus al acestuia. Nu în ultimul rând, pauzele mici şi dese – cheia vederii perfecte.

Pentru a-ţi ajuta ochii să facă faţă cerintelor tale de peste zi, nu uita să faci cel putin două cure de calciu pe an, întrucât acesta este implicat direct în funcţionarea muşhilor oculari, ajutand la contractarea şi relaxarea lor şi bineînteles asigura-te că ai un aport echilibrat de vitamine. Ş mănâncă morcovi.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”