Legătura uimitoare dintre prostată şi…aur

Un tratament cu nanoparticule din aur, testat în laborator, prezintă mai puţine inconveniente în comparaţie cu chimioterapia clasică, în tratamentul contra cancerului de prostată. Combinând un compus din planta de ceai cu nanoparticule din aur radioactiv, cercetătorii americani speră să dezvolte un nou tratament eficient, afirmă autorii unui studiu.
  • Publicat:
Legătura uimitoare dintre prostată şi...aur
Cuprins
  1.  
  2.  

Un tratament cu nanoparticule din aur, testat în laborator, prezintă mai puţine inconveniente în comparaţie cu chimioterapia clasică, în tratamentul contra cancerului de prostată. Combinând un compus din planta de ceai cu nanoparticule din aur radioactiv, cercetătorii americani speră să dezvolte un nou tratament eficient, afirmă autorii unui studiu.

La vârsta de 60 de ani, un bărbat din trei are tumori microscopice canceroase la prostată, însă cele mai multe dintre ele evoluează foarte puţin sau chiar deloc. În anumite tipuri de cancer, chimioterapia este necesară, dar ea generează efecte secundare uneori importante, întrucât produsele chimice utilizate în acest tratament atacă nu doar tumoarea, ci şi alte organe. Multe piste pentru conceperea unor tratamente mai puţin nocive, dezvoltarea unor medicamente noi sau a unor terapii cu ultrasunete de exemplu sunt explorate de medicii oncologi din lumea întreagă.

Aur şi ceai

„În studiul nostru, am arătat că un compus prezent în frunzele de ceai era atras de celulele canceroase de la prostată”, a declarat Kattesh Katti, profesor de radiologie la şcoala de medicină de la Universitatea Missouri-Columbia, unul dintre autorii studiului. „Atunci când se combină compusul din ceai cu nanoparticule din aur radioactiv, acel compus ajută nanoparticulele să ajungă la locul specific al tumorii şi să distrugă celulele tumorale”, a adăugat Kattesh Katti. Graţie acestui detaliu, cercetătorii au posibilitatea de a utiliza doze de câteva mii de ori mai mici decât în cazul chimioterapiilor, evitând astfel afectarea altor organe.

Şoareci trataţi, urmează câini

Medicii americani au folosit nanoparticule din aur radioactiv, întrucât acest izotop are o durată de viaţă înjumătăţită (intervalul de timp după care aceste particule încetează să mai fie radioactive) de 2,7 zile. După trei săptămâni, medicii nu mai detectează urme de radioactivitate în organismul pacientului.

Experimentele realizate pe şoareci au arătat reduceri semnificative în volum ale tumorilor, după 28 de zile de tratament în care au fost efectuate doar una sau două injecţii cu nanoparticule. „Credem că aceste nanoparticule ar putea să reducă sau chiar să elimine complet acest tip de tumori, indiferent dacă ele au o evoluţie lentă sau una agresivă”, consideră Cathy Cutler, coautoare a studiului.

Drumul este încă lung până la realizarea de teste clinice pe oameni. Următoarea etapă va consta în teste pe câini bolnavi de acest tip de cancer. Această boală care afectează patrupedele canine prezintă asemănări mari cu formele umane ale maladiei.

Citeşte şi: In ce consta examenul clinic al partenerului tau?

Ultrasunetele: tratamentul minune împotriva cancerului de prostată

Cele trei mari nevoi ale penisului

 

 

 

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân