Jumătate dintre afecţiunile mintale încep la 14 ani

Aproape jumătate dintre afecţiunile mintale încep în jurul vârstei de 14 ani, dar în majoritatea cazurilor rămân nedetectate şi netratate, conform statisticilor
  • Publicat:
Jumătate dintre afecţiunile mintale încep la 14 ani
Jumătate dintre afecţiunile mintale încep la 14 ani, foto 123rf

Una din patru persoane din întreaga lume are, la un moment dat în viaţă, o afecţiune mintală. Paleta acestor afecţiuni este foarte largă, de la cele întâlnite frecvent, precum depresia, anxietatea şi atacul de panică, până la tulburări mai rare, precum dezordinile bipolare şi schizofrenia. Debutul afecţiunilor mintale poate fi foarte devreme, chiar la 14 ani. Am aflat mai multe informaţii de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din România.

Circa 50% din afecţiunile mintale încep în jurul vârstei de 14 ani, dar în majoritatea cazurilor rămân nedetectate şi netratate. Depresia este, ca pondere, a treia principală problemă de sănătate care afectează adolescenţii, iar sinuciderea este cea de-a doua cauză principală de deces a pesoanelor cu vârsta între 15 şi 29 de ani, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO). Consumul de alcool şi de droguri la vârsta adolescenţei este o problemă îngrijorătoare în numeroase ţări, inclusiv în România. O altă problemă în creştere este cea a dezordinilor alimentare (bulimie, anorexie).

Ce program de sănătate mintală este finanţat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în ţara noastră

De aceea, campania mondială de conştientizare a problemelor mintale din acest an are ca temă „Tinerii şi sănătatea mintală într-o lume în schimbare”. În România, unul din cele 14 programe naţionale curative derulate de CNAS este cel de sănătate mintală, ce are ca obiective testarea persoanelor în vederea stabilirii dependenţei de stupefiante şi tratarea acestei dependenţe în unităţi sanitare specializate.

Totodată, CNAS finanţează acordarea serviciilor medicale de psihiatrie în ambulatoriu şi în regim de spitalizare, a serviciilor psihologice conexe actului medical, precum şi o largă paletă de medicamente cu indicaţii în tratarea problemelor mintale.

Familia are o sarcină importantă în menţinerea sănătăţii mintale

Sănătatea mintală nu se rezumă însă doar la tratamentul afecţiunilor mintale. Revine în sarcina familiei şi a profesorilor, a colegilor de muncă şi chiar a întregii societăţi să asigure un climat de linişte sufletească şi de diminuare pe cât posibil a stresului inerent epocii actuale, dar şi să adopte atitudini adecvate, de înţelegere, compasiune şi îndrumare către ajutorul medical specializat, în cazul în care depistează la o persoană semnele unei posibile afecţiuni mintale. Un stil de viaţă echilibrat, odihna, alimentaţie sănătoasă, sport, contactul cu natura, un mediu de lucru necaracterizat de stres, consultul medical de specialitate sunt de ajutor. De asemenea, o afecţiune mintală nu este o ruşine, este o boala ca oricare alta şi pentru care se necesită tratament. „Depinde de fiecare dintre noi să renunţăm la a mai considera drept ruşinoasă existenţa unei tulburări mintale şi să renunţăm la atitudinile de învinovăţire şi de respingere a persoanelor cu afecţiuni mintale. La fel de important este să dezavuăm comportamentele intimidante, bullying-ul, una din sursele majore de probleme mintale pentru cei care sunt ţinta acestor comportamente, şi să conştientizăm rolul media, în special al social media, în inducerea şi exacerbarea de atitudini agresive, dar şi de tulburări anxioase sau depresive” – declară preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân