Insomniacă, dar mă tratez cu valeriană!

Planta celor 1001 de nopţi este un remarcabil reechilibrant nervos. Sedativă şi relaxantă, valeriana induce somnul şi îmbunătăţeşte calitatea acestuia. Este ideală dacă te numeri printre cei care se trezesc frecvent noaptea.
Insomniacă, dar mă tratez cu valeriană!

Planta celor 1001 de nopţi este un remarcabil reechilibrant nervos. Sedativă şi relaxantă, valeriana induce somnul şi îmbunătăţeşte calitatea acestuia. Este ideală dacă te numeri printre cei care se trezesc frecvent noaptea.

Efectele sedative ale valerianei sunt recunoscute şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. S-a demonstrat că această plantă este mai eficientă decât un placebo şi la fel de eficientă precum anumite somnifere, calmante şi hipnotice de sinteză, având în plus mai puţine efecte adverse.

Pentru infuzie, foloseşte 2-3 grame de rădăcină proaspătă sau uscată la o ceaşcă de apă clocotită. Se lasă la infuzat 
10-15 minute. Se pot pune 100 de grame de rădăcină într-un litru de apă caldă, lăs`nd amestecul la macerat 12 ore. Se recomandă 3 ceşti de valeriană pe zi la care se poate adăuga şi miere pentru un gust mai bun. Eficientă este şi pulberea din rădăcină de valeriană, destinată suplimentării dietei.

Aceasta asigură aportului de nutrienţi şi substanţe bioactive necesar restabilirii funcţiilor fiziologice şi stării de sănătate în tulburări minore ale somnului (dificultatea de a adormi), nervozitate, iritabilitate, agitaţie psihomotorie, anxietate, migrene, greţuri, hipertiroidie cu tulburări neurovegetative, tuse spastică etc. Valeriana se administrează cu 3-4 ore înainte de a conduce autovehicule sau a lucra cu aparate care prezintă un risc de accidente, deoarece scade vigilenţa şi viteza de reacţie.

Pentru insomnie, specialiştii recomandă o capsulă cu 30-60 de minute înainte de culcare. În plus, valeriana intră în numeroase programe fitoterapeutice destinate persoanelor care renunţă la fumat – în sevraj, valeriana este de mare ajutor. Atenţie! Utilizată în doze mari timp de mai mulţi ani, valeriana poate provoca un sindrom de sevraj în cazul în care se opreşte brusc administrarea ei.

Citeşte şi: 10 lucruri interesante despre somn