Implanturile mamare: adevărul spus de un medic estetician

Dacă vrei să ştii ce tipuri de implanturi mamre există pe piaţă, care sunt cele mai folosite, dar şi cele mai sigure, citeşte un articol sincer despre silicoane.
Implanturile mamare: adevărul spus de un medic estetician

Forma, conţinutul şi învelişul implanturilor mamare sunt cele trei criterii principale de discuţie, atunci când o femeie se gândeşte la mărirea sânilor. Prima întrebare care îi vine în minte este ce tip de implant este cel mai potrivit: cu silicon, cu gaz sau cu ser fiziologic? La această întrebare ne-a răspuns pe larg doctor Ovidiu Grecu,  medic primar chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă. 

Implanturi rotunde

Ce se întâmplă doctore : Cum sunt implanturile mamare de formă rotundă ?
Dr. Ovidiu Grecu :
Când ne referim la implant mamar de formă rotundă, nu discutăm de aspectul unei mingi, a unei bile, care va crea automat sâni rotunzi. Observ că aceste implanturi mamare rotunde au devenit reperul general în discuţiile dintre multe femei interesate de o viitoare augmentare mamară, care vin la consultaţie cu referinţe de genul: aş dori să-mi puneţi 300 sau maxim 400.
Trebuie să devenim conştienţi că referirea la un implant mamar trebuie să ţină cont de formă implantului, de cantitatea gelului din interior şi de fizionomia particulară a clientei. Un implant mamar de 300cc se poate întâlni în diferite forme, lăţimi, înălţimi şi proiecţii.
Implanturile rotunde nu trebuie privite ca o minge, ci mai degrabă ca diferite secţiuni dintr-o minge sau că pe o porţiune de diferite dimensiuni dintr-o sferă, aceeaşi porţiune putând fi umplută cu mai mult sau mai puţin material.
Unul dintre miturile implantului mamar rotund este că acesta va determina automat un aspect mai plin al şanului, în comparaţie cu implaturile mamare anatomice şi că aceste implanturi nu se rotesc. Adevărul este că formă finală a şanului va fi determinată atât de formă implantului mamar, dar mai ales, de forma şi calitatea ţesuturilor sânului înainte de operaţie. Astfel, putem diferenţia implanturile mamare rotunde în funcţie de profilul acestora sau, altfel spus, prin cantitatea de conţinut pentru acelaşi implant în: implanturi mamare rotunde cu profil moderat, high şi ulta-high profile, denumirea variază de la o firma producătoare la alta.

Implanturi cu formă anatomică

C.S.Î.D. : Cum sunt implanturile mamare de formă anatomică ?
Dr. O.G. :
Acest tip de implanturi comportă şi ele un mit conform căruia va determina o formă „naturală”,  „în picătură”, „căzută” a sânului. Există pe internet diverse teste de apreciere a sânilor, dacă au implant mamar, dacă este rotund sau anatomic, şi, după cum s-au dovedit, există multe situaţii în care un sân cu implant mamar anatomic aste apreciat că fiind rotund şi vice versa.
Implanturile anatomice, în general, sunt implanturi care au în interior un gel siliconic mai ferm decât cel folosit pentru implanturile rotunde şi, din punctul meu de vedere, trebuie înţelese ca pe o evoluţie în istoria folosirii implanturilor mamare referitor la predicţia obţinerii unei forme cât mai atrăgătoare a sânului după operaţia de implant mamar.
Astăzi, toate implanturile mamare sunt umplute cu gel siliconic coeziv. Între diferite firme producătoare de implanturi mamare sau chiar în interiorul aceleiaşi firme există diferenţe între caracteristicile fizice ale acestui gel siliconic în ceea ce priveşte coezivitatea, fermitatea şi capacitatea de a menţine forma implantului sau de a oferi diverse senzaţii la palpare.
Aşadar, în funcţie de proprietăţile vasco-elastice (consistenţă, coezivitate) întâlnim următoarele tipuri de proteze mamare: implant mamar cu gel coeziv standard, cu gel coeziv soft, ferm de grad 2 şi 3, gel coeziv «cu gaz» (gelul siliconic sub formă de microsfere), dual gel (gel siliconic de diferite vâscozităţi în acelaşi implant mamar), gel coeziv şi ser fiziologic în diferite combinaţii în acelaşi implant (folosit mai mult în reconstrucţii).
Prin urmare, indiferent ce denumire au, actual, implanturile mamare au ca şi conţinut ser fiziologic (folosit frecvent în perioada de început a cestor operaţii) sau gel coeziv siliconic.

Învelişul implanturilor mamare

C.S.Î.D. : Ce ne puteţi spune despre tipurile de implanturi mamare în funcţie de înveliş ?
Dr.O.G.:
Implantul mamar întră în contact cu ţesuturile corpului nostru prin intermediul învelişului său, iar acest înveliş, deşi este diferit ca proprietăţi fizico-chimice de la un tip de proteză la altul, el este făcut întotdeauna şi din silicon. Există mituri şi în direcţia invelişurilor implanturilor mamare. Aceste mituri comportă o notă de adevăr doar din punct de vedere statistic, nu ca un adevăr absolut. Astfel, tipurile de înveliş ale implanturilor mamare determină o clasificare din punct de vedere al aspectului suprafeţei în implanturi mamare: netede, nanotexturate, microtexturate şi macrotexturate.
Implanturile netede au avut perioada lor de glorie, dar au dovedit un risc crescut de contractură capsulară şi o tendinţă mai mare de a provoca pliuri ale pielii de pe sânii cu implant (rippling).
Implanturile texturate sunt cele mai folosite în momentul de faţă, cel puţin în zona europeană. Au rată mult mai scăzută a contracturii capsulare şi sunt preferate inclusiv pentru intervenţiile de reconstrucţie a sânului.
Implanturile cu înveliş poliuretanic conţin şi silicon şi au demonstrat o rată scăzută de contractură capsulară.
Implanturile cu înveliş siliconic salin pot avea o tendinţă şi mai scăzută de rotaţie în timp.
Tipurile de învelişuri texturate pot fi clasificate şi din punct de vedere al reacţiilor pe care le au cu ţesuturile înconjurătoare. De exemplu, le putem împărţi din acest punct de vedere, în implanturi cu suprafaţă inactivă sau cu suprafaţă bioactivă. Mai simplu spus, implanturi mamare care se fixează (bioactiv) sau nu (inactivă) de ţesuturile vii înconjurătoare.
Toate aceste clasificări sunt utile, iar decizia folosirii lor este luată în funcţie de experienţa chirurgului estetician şi de caracteristicile fiecărei situaţii în parte. Niciun implant nu poate fi considerat unicul, cel mai bun implant sau alte adjective. Rezultatele statistice ale fiecărui medic, rezultatele statistice ale specialităţii noastre, determină care implant este mai potrivit într-o situaţie sau altă.
Recomand să se ia în calcul faptul că implanturile mamare sunt corpuri străine şi nu putem vorbi despre cel mai bun implant mamar universal, ca formă, conţinut sau înveliş. Fiecare tip de implant mamar şi-a dovedit avantajele şi dezavantajele în faţa statisticii obţinute de-a lungul timpului. Cel mai în măsură să stabilească tipul de implant mamar cel mai bun pentru ţine este doar medicul estetician, pe baza consultaţiei în care cunoaşte atât particularităţile fizionomice cât şi obiectivul individual de imagine.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Dr. Ovidiu Grecu - Medic Primar Medic primar Chirurgie Plastica, Estetica si Microchirurgie Reconstructiva
Dr. Ovidiu Grecu, cu peste 24 de ani de experiență, este specialistul Clinicii Zetta în Chirurgia Estetică a Sânului și Chirurgia Secundară a Sânului. Dr. Ovidiu Grecu are o experiență de peste 24 de ani în chirurgia plastică și estetică, cu peste 6000 de intervenții chirurgicale ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”