Dieta alimentară după operația de ocluzie intestinală

Ocluzia intestinală reprezintă oprirea persistentă a tranzitului intestinal, atât pentru materii fecale cât și pentru gaze.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dieta alimentară după operația de ocluzie intestinală
Dieta dupa ocluzia intestinală

Aceasta este o urgență chirurgicală, întrucât poate avea o evoluție severă, putând duce la deces într-un timp scurt. De multe ori, operația reprezintă singura posibilitate de tratament.

Doctorul Alexandru Popa, medic specialist diabet, nutriție, boli metabolice, de la Clinica Smart Nutrition, ne explică regulile dietei care trebuie urmată de pacient după o astfel de intervenție chirurgicală.

Ocluzia intestinală poate avea multiple cauze, printre acestea numărându-se: diverticulita, herniile interne sau externe, invaginația intestinală, peritonita, tumorile, bridele apărute în urma altor intervenții chirurgicale la nivel abdominal, ileusul biliar, corpii străini etc.

Indiferent de cauza ocluziei, aceasta trebuie rezolvată de urgență, iar in multe cazuri intervenția chirurgicală este soluția. După operație, alimentația pacienților prezintă câteva particularități comune. În funcție de cauza care a dus la apariția ocluziei, recomandările nutriționale pot varia, însă recomandările generale trebuie respectate de fiecare pacient.

Este posibil ca imediat după operație, pacientul să nu poată consuma alimente, motiv pentru care va fi hidratat și hrănit parenteral (de obicei intravenos). După reluarea apetitului, se recomandă ca în primele 1-3 zile, dieta să fie alcătuită din hrană lichidă sau semisolidă, incluzând supe clare, iaurt, piureuri de legume sau fructe etc. Aceste alimente sunt mai ușor de digerat decât hrana solidă, integrală.

Ulterior, dieta obisnuită va fi reluată, respectând urmâtoarele recomandări:

  • Porții mici și dese, pentru a nu suprasolicita tubul digestiv după intervenția chirurgicală, fără însă a face un deficit energetic sever.
  • Structura meselor poate fi adaptată, fie 3 mese și 2-3 gustări, fie 5-6 porții mici de alimente, în funcție de afecțiunile și apetitul pacientului; dacă în continuare acesta este diminuat, se poate completa cu suplimente parenterale.
  • Pacienții sunt sfătuiti să mestece foarte bine mâncarea, și să mănânce lent, pentru a ușura digestia.
  • Se recomandă evitarea consumului unei cantități mari de alimente bogate în fibre, cum ar fi cerealele integrale, fructele oleaginoase, semințele etc.
  • Evitarea cafeinei, precum și a condimentelor picante și iuți, care pot irita tubul digestiv.
  • Se recomandă ca alimentele sau fie gătite până când sunt suficient de moi, nu se recomandă consumul lor “al dente”.
  • Fructele și legumele pot fi curățate de coajă, pentru a deveni mai ușor de digerat.
  • Se recomandă consumul unei cantități mari de apă: 2-2.5 l pe zi.
  • Dacă este posibil, în funcție de patologia pacientului, se recomandă ca la fiecare masă / gustare să fie inclusă o porție de proteine (carne slabă, pește, ou, lactate, tofu sau băuturi din soia, leguminoase (năut, mazăre, linte, fasole boabe etc).

În funcție de cauza care a produs ocluzia intestinală, pacientul va reveni într-un anumit interval de timp la dieta obișnuită, fiind bineînțeles sfătuit să păstreze principiile unei alimentații sănătoase, să se hidrateze suficient și să facă mișcare zilnic.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Alexandru Popa - Medic specialist diabet, nutritie si boli metabolice
Dr. Alexandru Popa este medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice în cadrul Clinicii Smart Nutrition. Ambițios și totodată empatic, dr. Alexandru Popa găsește soluții pentru toate programele sau problemele zilnice ale pacienților, cât și pentru toate preferințele culinare.  Educație ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”