Cum ne afecteaza poluarea fonica?

Ne afecteaza poluarea fonica sanatatea? Ei bine, aceasta nu afecteaza definitiv si iremediabil auzul, insa poate avea un impact semnificativ asupra sanatatii noastre.
  • Publicat:
Cum ne afecteaza poluarea fonica?
Cum ne afecteaza poluarea fonica?

Duminica dimineata.
Momentul mult-asteptat dupa o saptamana de truda la serviciu, numai
bun pentru relaxare si somn prelungit. Din pacate, scenariul ia de
cele mai multe ori o intorsatura de-a dreptul barbara. Invarabil,
vecinul de etaj va scoate bormasina fix la 9 dimineata si va incepe
sa-si hacuiasca peretii.

Casa fiecaruia dintre noi ar trebui sa reprezinte un refugiu atunci
cand suntem obositi, cand avem nevoie de liniste, de momente
intime, cand vrem pur si simplu sa luam o pauza sociala. Totusi, nu
de putine ori, linistea este spulberata de planurile unora dintre
vecini care sunt pasionati de decoratiuni interioare sau nu simt
muzica decat la volum maxim.

Ne afecteaza poluarea fonica sanatatea? Ei bine,
aceasta nu afecteaza definitiv si iremediabil auzul, insa poate
avea un impact semnificativ asupra sanatatii noastre. Iata
cum:

Stres psihic.
Daca vrei sa te relaxezi, lucrezi la niste
proiecte importante sau inveti pentru licenta, zgomotul enervant
provocat de vecini poate creste nivelul stresului. Iar atunci cand
acesta este mentinut pe perioade lungi de timp, favorizeaza
instalarea unor afectiuni cardiace, circulatorii si mentale
(depresie, anxietate).

Studiile efectuate pe persoane care locuiesc in vecinatatea unor
factori de poluare fonica arata ca sanatatea acestora este mai
instabila comparativ cu a celora care traiesc in liniste. In plus,
exista dovezi care atesta faptul ca zgomotele deranjante afecteaza
dezvoltarea copiilor.

Tulburari de somn.
Evident, zgomotele tulbura somnul, iar
consecinta consta in tulburari ale ritmului interior. De aici
porneste o permanenta stare de oboseala, dezinteres fata de
orice activitate fizica, pierderea atentiei, indispozitie,
nervozitate si chiar o scadere a imunitatii si o predispozitie
catre infectiile recurente.

Exista solutii? Daca vecinii responsabili de
poluarea fonica nu sunt intelegatori si isi continua activitatile
indiferenti la cei din jur, nu iti ramane decat sa iei masuri…
locale.

Dopurile pentru urechi ofera protectie impotriva unui nivel relativ
scazut de zgomot, ajustarea programului propriu la programul „de
lucru” al vecinului, plimbarile in aer liber care sa te
detensioneze si eventual o reclamatie la administratorul cladirii.
Daca ai o alta solutie pentru aceasta problema, te rugam sa ne-o
impartasesti si noua!

Citeste si Agitatia urbana vs. linistea de la
tara

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”