Ce fac dacă îmi cade părul?

La femei, calviţia androgenică este mai puţin răspândită decât la bărbaţi, indică studiile. Poate să apară în timpul menopauzei, însă în puţine situaţii devine totală. Iată care sunt cauzele şi cum trebuie acţionat.
  • Publicat:
Ce fac dacă îmi cade părul?

 

La femei, calviţia androgenică este mai puţin răspândită decât la bărbaţi, indică studiile. Poate să apară în timpul menopauzei, însă în puţine situaţii devine totală. Iată care sunt cauzele şi cum trebuie acţionat. 
 
Este vorba de o formă ereditară cauzată de diverse gene (unele deja identificate), ce pot fi transmise de ambii părinţi. Aceasta înseamnă că momentul în care părul va înceta să răsară este stabilit dinainte de naştere. Într-un anumit punct al vieţii, foliculii piloşi devin mai mici, iar părul care răsare e din ce în ce mai subţire. După reducerea diametrului tulpinii, un specialist este în măsură să înţeleagă care va fi evoluţia dereglării.

Mai mult, se micşorează durata fazei de creştere: deşi încă scurt, părul începe să cadă până când devine “lână”, adică puf, după care dispare complet. Există şi alte ipoteze asupra cauzelor calviţiei, dar cea a crescutei sensibilităţi la testosteron este cea mai acreditată – la femei produs de ovar şi de suprarenale. În timpul perioadei fertile, e stopat de hormonii feminini, dar când producţia acestora din urmă încetează, la menopauză, poate genera căderea părului.

Cum se manifestă?
În general, într-un prim stadiu se observă o rărire a părului pe centrul capului, care se poate extinde gradat înspre marginile frunţii. Însă pierderea nu se produce aproape niciodată de-a lungul marginii părului, nici pe o rază de 2 cm de la aceasta spre interior.

Numai în cazurile cele mai grave căderea părului ajunge să afecteze şi regiunea frontală. Se mai poate întâmpla ca alopecia să aibă o evoluţie asemănătoare celei masculine dacă femeia în cauză suferă de hirsutism, de ovar polichistic sau hiperproducţie de hormoni androgeni la nivelul foliculilor piloşi.

Cum trebuie acţionat?
Prevenirea începe cu regimul alimentar. Proteinele, vitaminele, mineralele care menţin părul sănătos, adică bine hrănit, se găsesc în multe alimente. Carnea de curcan, de vită, tonul, păstrăvul, bibanul de mare, stridiile, algele, lactatele, vegetalele cu frunză verde, fructele de culoare galben-portocaliu, fructele uscate, cerealele integrale, arahidele, migdalele, nucile, seminţele de susan şi de floarea-soarelui etc. sunt benefice pentru păr.

Însă în cazul unui regim alimentar sărac în anumite elemente se recurge doar la indicaţia medicului la suplimente alimentare.

Dar nu trebuie să exagerezi! Nu trebuie depăşite 3-4 luni consecutive şi tratamentul se va repeta de 2 ori pe an, primăvara (aprilie) şi toamna (septembrie-octombrie) când se produce o cădere naturală a părului, pentru a da robusteţe părului nou.

Dacă, dimpotrivă, suplimentele vor fi luate pe o perioadă prea scurtă, nu vor avea o eficienţă prea mare. Atenţie! Igiena părului în scop profilactic este tot atât de importantă ca o alimentaţie corectă.

Mai multe informaţii pentru refacerea podoabei capilare găsiţi în volumul în “Păr frumos şi sănătos”, www.all.ro

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Chirila
Andreea Chirilă este absolventă a Facultăţii de Filosofie şi a ocupat timp de 8 ani funcţia de editor coodonator al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”. De asemenea, Andreea Chirilă s-a ocupat de rubrica de beauty a revistei, prin pictoriale, articole dedicate tendinţelor din make up, ...
citește mai mult
Când se măsoară colesterolul la copii
Când se măsoară colesterolul la copii
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân