Avantajele dietei vegetariane: INTERVIU cu un medic american

Dieta vegetariană are o serie de principii care pot ajuta persoanele care o respectă să-şi asigure necesarul de nutrienţi din plante. Ni le-a spus un medic american de top.
  • Publicat:
Avantajele dietei vegetariane: INTERVIU cu un medic american

L-am întâlnit pe celebrul medic Michael Hollie îniantea unui eveniment “Dinner with Doctor” organizat pntru a doua oară în România. Michael Hollie este iniţiatorul programului  acestui concept prin care încearcă să educe oamenii cu privire la un lifestyle sănătos, fiind şi unul dintre consilierii medicali ai documentarului Eating you alive. Medicul susţine stilul de viaţă bazat exclusiv pe plante (whole plant based diet) şi crede cu tărie că acest tip de alimentaţie poate fi medicamentul “minune” care poate ajuta oamenii să amelioreze sau chiar să vindece boli precum diabetul, bolile de inimă şi, evident, obezitatea. Eu însămi fostă vegetariană, l-am întrebat pe medicul Michael Ollie care sunt avantajele acestui stil de viaţă pentru sănătatea noastră.

Ce se întâmplă doctore: Aş vrea să vă întreb cum vi se pare stilul de viaţă românesc, având în vedere că sunteţi pentru a doua oară la noi?
Dr. Michael Hollie: Foarte asemănător cu stilul de viaţă american, ceea ce nu este un compliment – mulţi români consumă mâncare procesată, fast-food şi din păcate acest lucru nu este deloc sănătos. Ca drept urmare suferă de obezitate, boli cardiace, diabet de tipul II şi multe alte boli cauzate de stilul de viaţă nesănătos.

C.S.Î.D.: Cum putem preveni diabetul?
M.H.:
Diabetul nu constă neapărat într-o predispoziţie genetică, ci mai mult în stilul de viaţă. Este important să consumăm o dietă bazată pe legume şi fructe, să renunţăm la proteinele animale, alimentele procesate, fast-food. Pentru că eu consider că organismul nostru este conceput pentru a funcţiona cu acest tip de combustibil corespunzător.

C.S.Î.D.: De ce este bine să trecem la o dietă vegetariană? Care sunt argumentele?
M.H.:
Să discutăm puţin despre modalitatea prin care proteinele din plante pot substitui proteinele animale. Practic, proteinele din plante pot fi găsite în cerealele integrale, fasole şi chiar în legume în general sau chiar câteva fructe. Aceste proteine sunt complete, nu le lipseşte absolut niciun aminoacid.

O persoană normală are nevoie de aprox. 40g-60g în funcţie de sex proteine/zi, ceea ce este foarte uşor de obţinut dintr-o dietă vegetariană într-o zi obişnuită. Ideea care vehiculează în jurul proteinelor animale este legată de faptul că acestea conţin IGF-1 (somatomedine) care sunt necesare creşterii, însă este important de reţinut faptul că pe măsură ce înaintăm în vârstă, nevoia acestor tipuri de proteine este din ce în ce mai redusă. Numeroase studii au corelat creşterea conţinutului de IGF-1 din organism cu creşterea ţesutului canceros, iar acesta este un motiv principal de a renunţa la dieta bazată pe proteine animale.

C.S.Î.D: Este adevărată teoria care vorbeşte despre faptul că devenim depresivi atunci când consumăm proteine animale, ca urmare a faptului că acestea au fost ucise? (teoria hormonului de stres)

M.H.: Da, este în totalitate adevărat acest lucru şi este explicat prin simplul fapt că pe măsură ce consumăm carne sau alimente animale creştem producţia hormonului de stres, ceea ce induce, în cele din urmă,  stări depresive. Atunci când facem tranziţia de la un stil de viaţă bazat pe o dietă cu proteine animale, corpul nostru se va detoxifia în profunzime de tot ceea ce i-am oferit nociv până în acel moment, şi uneori posibil să nu ne simţim bine la început, însă cu siguranţă beneficiile nu vor înceta să apară odată ce corpul se obişnuieşte cu tranziţia făcută.

Dieta vegetariană: surse de proteine

C.S.Î.D.: Cum putem înlocui corect proteinele animale?
M.H.:
Tranziţia cu siguranţă nu trebuie făcută nici treptat şi nici nu trebuie bazată strict pe salată sau câteva fructe. Este esenţial să ne luăm proteinele din cereale integrale, leguminoase, nuci şi să cunoaştem alimentele care ne sprijină în acest stil de viaţă, astfel încât să le consumăm în mod constant. Ştiinţa este precisă, experienţele sunt nenumărate – este cât se poate de posibil să trăim un stil de viaţă sănătos bazat pe proteine vegetariene, însă din păcate nu este suficient de popular – oamenii încă mai fac confuzia acestui stil de viaţă cu o simplă dietă, ceea ce nu este deloc adevărat.

Dieta vegetariană: surse de Omega 3

C.S.Î.D.: Ce trebuie să ştim despre peşte?
M.H.:
Intră în aceeaşi categorie cu produsele animale – conţine proteine animale, este bogat în colesterol, deci este acelaşi lucru. Într-adevăr peştele este bogat în omega-3, însă vine la pachet cu alte neplăceri, precum dioxina. Poţi obţine cantitatea suficientă de omega-3 din nuci, seminţe chia şi seminţe de in. Omega-6 putem găsi în uleiurile vegetale şi în tot cazul nu reprezintă o sursă de îngrijorare, deoarece de regulă obţinem mai mult decât avem nevoie – se află în foarte multe alimente.

Interesant de ştiut este cum obţine de fapt peştele omega-3 – prin consumul algelor! De ce trebuie să consumăm peşte când putem consuma alge direct? Eu am renunţat la alimentele animale complet acum 15 ani. Am fost iniţial vegetarian, după care vegan şi într-un final am trecut la stilul de viaţă bazat pe plante (wholefood plant based). Mi-am crescut copiii cu un stil de viaţă vegetarian şi sunt amândoi puternici şi sănătoşi. Nu i-am forţat noi să continue cu acest stil de viaţă odată ce s-au mutat din casa părintească, însă şi ei au realizat beneficiile şi au continuat de bunăvoie.

C.S.Î.D: Credeţi că cei mici pot fi crescuţi cu un stil de viaţă vegetarian, luând în considerare efectele negative menţionate în studii?
M.H.:
Într-adevăr studiile atestă faptul că micuţii crescuţi cu un stil de viaţă vegetarian tind să crească puţin mai încet, însă în cele din urmă cresc şi ating înălţimile şi greutăţile standard, fără niciun fel de problemă. Copiii crescuţi cu un stil de viaţă vegetarian obţin toate proteinele de care au nevoie şi sunt copii la fel de sănătoşi şi puternici.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Gripa: 5 mituri cunoscute
Gripa: 5 mituri cunoscute
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”