9 mituri despre nodulii la sâni şi cancerul de sân

Exista multe mituri despre nodulii la sani. Sunt cateva lucruri pe care orice femeie este bine sa le cunoasca: auto-palparea este necesara, dar nu suficienta.
  • Publicat:
9 mituri despre nodulii la sâni şi cancerul de sân

Exista multe mituri despre nodulii la sani. Sunt cateva lucruri pe care orice femeie este bine sa le cunoasca: auto-palparea este necesara, dar nu suficienta.
Ea da doar primele indicii despre prezenta unui nodul la san, insa prezentarea la medic este apoi absolut necesara.

De asemenea, in timpul consultului ginecologic de rutina, este bine ca medicul sa examineze si sanii femeii. Si mai este ceva important: pana in 40 de ani, trebuie efectuata o ecografie mamara pe an, iar dupa aceasta varsta, se recomanda o mamografie anuala de evaluare.

Si acum, iata unele dintre cele mai frecvente mituri:

1. Daca am descoperit un nodul la san, inseamna 100% ca am cancer.

Nu orice nodul este malign. Insa orice formatiune nodulara descoperita prin auto-palpare trebuie sa va trimita la medic pentru investigatii suplimentare si pentru a vedea excat despre ce este vorba. Auto-diagnosticarea sau auto-medicatia nu sunt absolut deloc recomandate nici in aceste cazuri.

2. Daca nici o femeie din familie nu a avut cancer de san, atunci nu o sa am nici eu.

Este adevarat ca predispozitia genetica reprezinta un factor de risc important, dar numai 10% dintre cele care dezvolta cancer de san au o ruda diagnosticata cu aceeasi boala. In cazul in care in familie exista rude apropiate diagnosticate cu cancer de san, este bine sa incepi investigatiile constante cu 10 ani inainte de varsta pe care o avea ruda respectiva cand a fost diagnosticata.

3. Daca nodulul descoperit ma doare, inseamna ca nu poate fi vorba despre cancer.

Este bine de luat in calcul ca nu putem vorbi despre lucruri certe in aceste cazuri. Da, in cele mai multe dintre ele, in cazul in care vorbim despre un nodul malign, acesta nu doare. Dar prezenta durerii nu trebuie sub nici o forma sa intarzie prezentarea la medicul specialist pentru evaluare.

4. Mamografia provoaca raspandirea cancerului, deci nu fac aceasta procedura, chiar daca imi este indicata.

Chiar daca mamografia este o procedura ce presupune  iradiere usoara, beneficiile efectuarii unei astfel de proceduri sunt mult mai mari comparativ cu neajunsurile ei. Mamografia poate depista cancerul in stadiu incipient si, in plus, aparatele din ultima vreme sunt din ce in ce mai perfomante, presupunand o iradiere din ce in ce mai nesemnificativa.

5. Daca am pana in 40 de ani, nu trebuie sa imi fac probleme pentru cancerul la san si nici sa fac investigatii.

Din pacate, din ce in ce mai des, cancerul de san afecteaza femei din ce in ce mai tinere. Asa ca acest criteriul al varstei nu mai este un motiv pentru a sta linistite. E adevarat ca pana la 40 de ani nu este recomandata mamografia, daca nu exista semne evidente care sa o recomande, insa este bine ca o ecografie mamara sa fie efectuata anual la un medic specialist.

6. Daca mi s-a descoperit un nodul benign, asta nu inseamna ca trebuie sa imi fac control periodic, o data ce nu este nici o problema cu acel nodul.

Chiar daca este benign, nodulul trebuie tinut sub control prin prezentarea regulata la medicul specialist. Din pacate, exista si cazuri in care nodulii benigni s-au malignizat ulterior, asa ca nu e bine sa lasi sa treaca prea mult timp intre doua controale.

7. Cancerul la san nu se maniesta decat prin aparitia nodulilor.

Acest lucru este adevarat intr-o masura destul de mare. Insa exista si alte manifestari vizibile ale cancerului de san. Acestea includ inflamatii ale sanului, retragerea mamelonului, descuamarea mamelonului si scurgeri diverse din acesta. Asa ca, in mod normal, de fiecare data cand observati ceva anormal in aspectul sanilor, ar fi bine sa discutati aceste lucruri cu un medic secialist. 

8. Folosirea deodorantelor duce la aparitia cancerului la san.

Desi exista voci care sustin acest lucru, nici un studiu nu a putut stabili o legatura intre aparitia cancerului la san si folosirea unui tip sau altul de antiperspirante.

9. Femeile cu sanii mai mici sunt ferite de cancer la san.

Nu exista nici o legatura intre marimea sanilor si aparitia bolii. Este adevarat ca la femeile cu sani mai mari atat examinarea ecografica, cat si cea prin mamografie sau RMN pot fi mai dificile decat la femeile cu sanii mici, din pricina unui strat de tesut adipos mai consistent.

Foto: 123rf.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”