8 sfaturi pentru a evita bolile de rinichi

Sănătatea rinichilor este importantă pentru buna funcţionare a întregului organism.
  • Publicat:
8 sfaturi pentru a evita bolile de rinichi

Rinichii au un rol foarte important în organism, ei filtrând toxinele şi alte reziduuri din sânge, care sunt ulterior eliminate prin urină. De asemenea, rinichii reglează pH-ul din corp, nivelul de sodiu şi de potasiu, precum şi cel al hormonilor responsabili de echilibrul tensiunii arteriale şi de producţia de celule roşii. Prin urmare, sănătatea rinichilor este importantă pentru buna funcţionare a întregului organism.

Atunci când rinichii nu funcţionează corect, riscul de boală cronică renală, pietre la rinichi, glomerulonefrită, rinichi polichistic sau infecţii de tract urinar este mult mai ridicat.

Iată câteva sfaturi pentru a preveni bolile de rinichi!

Fă mişcare în fiecare zi

Exerciţiile fizice regulate sunt recomandate nu doar pentru modelarea corpului, ci şi pentru scăderea tensiunii arteriale, care, în limitele normale, asigură buna funcţionare a rinichilor.
Mersul pe jos, alergarea, dansul, înotul, toate acestea sunt activităţi benefice pentu sănătatea ta, dar şi foarte plăcute.

Ţine sub control glicemia

Persoanele care suferă de diabet au un risc mult mai crescut de a dezvolta boli de rinichi. Atunci când celulele nu pot utiliza glucoza din sânge, rinichii sunt forţaţi să lucreze mai mult pentru a filtra toxinele, iar acest efort poate duce la deteriorarea lor în timp. Din acest motiv, este indicat să mănânci regulat, să eviţi carbohidraţii şi să urmezi cu stricteţe tratamentul indicat de medic dacă ai fost diagnosticat cu diabet.

Monitorizează tensiunea arterială

Hipertensiune arterială este un factor major de risc implicat în apariţia bolile de rinichi, mai ales dacă există şi alte afecţiuni, precum diabetul, bolile de inimă sau hipercolesterolemia. Regimul alimentar echilibrat, sărac în sare şi grăsimi, este foarte important pentru a regla nivelul tensiunii arteriale. De asemenea, est esenţial să respecţi recomandările medicului în ceea ce priveşte medicaţia antihipertensivă.

Mănâncă sănătos şi ţine sub control greutatea corporală

Persoanele supraponderale sau obeze au un risc mult mai mare să dezvolte afecţiuni renale, precum şi diabet sau boli de inimă. O dietă sănătoasă, bogată în fructe şi legume proaspete, cereale integrale, carne slabă şi apă din belşug, dar săracă în alimente sărate, grase, procesate, este esenţială pentru menţinerea sănătăţii rinichilor, dar şi pentru scăderea sau menţinerea greutăţii corporale în limitele normale.

Bea multe lichide

Pentru a curăţa rinichii de toxine şi a preveni dezvoltarea pietrelor la rinichi, este indicat să bei zilnic minimum 8 pahare cu apă sau între 1,5 şi 2 litri de apă. Include în dietă mai multe alimente bogate în apă, precum castraveţi, dovlecei, salată, pepene verde, supe.

Renunţă la fumat

Fumatul duce la consticţia vaselor de sânge, ceea ce încetineşte fluxul sangvin la şi de la rinichi. De asemenea, fumatul este un factor de risc major în dezvoltarea a numeroase tipuri de cancere, inclusiv cancer renal.

Nu lua pastile fără să ai neapărat nevoie

Dacă te confrunţi frecvent cu dureri de cap sau de dinţi, încearcă să afli cauza acestora, nu să tratezi efectul cu ajutorul analgezicelor (ibuprofen, naproxen). Administrate pe termen lung, astfel de medicamente pot afecta rinichii. Mai bine mergi la medic şi află ce stă la baza durerilor!

Fă-ţi analizele uzuale o dată pe an

Mai ales dacă ai peste 60 de ani şi ai un istoric medical familial de boli renale şi cardiovasculare, programezază-te la medic o dată pe an pentru analizele uzuale. Aşa îţi vei da seama din timp dacă sunt probleme şi vei putea lua măsuri care vor preveni agravarea simptomelor .

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân