Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Tinerii cu vârste de până în 35 de ani şi femeile sunt mai predispuşi la anxietate

Tinerii cu vârste de până în 35 de ani sunt cei mai predispuşi episoadelor de anxietate. Femeile sunt de două ori mai predispuse la această afecţiune decât bărbaţii, potrivit concluzia unei meta-analize efectuate de cercetătorii de la Universitatea Cambridge.

Meta-analiza a fost publicată în jurnalul “Brain and Behavior”, iarcercetătorii au analizat datele a 48 de alte studii realizate la nivel mondial.Cercetătorii au analizat numărul de persoane afectate de tulburări de anxietate şi segmentele expuse la un risc mai mare.

De asemenea, persoanele din Occident şi America de Nord sunt mai predispuse decât alte culturi: aproape 8 din 100 de persoane suferă de anxietate. Specialiştii estimează că în Europa circa 4 din 100 de persoane sunt afectate de această tulburare. Pe de altă parte, în Asia de Est numai 3 din 100 de persoane experimentează aceste tulburări. Între 1990 şi 2010 numărul de persoane afectate a rămas în mare neschimbat – în jur de 4 persoane din 100.

În ceea ce priveşte incidenţa mai mare a femeilor de a suferi de anxietate sunt necesare mai multe studii pentru a înţelege mecanismele din spatele acestor observaţii. O posibilă explicaţie ar putea fi faptul că femeile tind să accepte problemele de sănătate mintală şi să caute ajutor mai des decât bărbaţii. Astfel, au o rată a diagnosticului mai mare.Cercetătorii sugerează că şi fluctuaţiile hormonale şi emoţionale ar putea reprezenta o ipoteză viabilă. Potrivit Asociaţiei pentru Anxietate şi Depresie din Statele Unite ale Americii (ADAA), femeile sunt de două ori mai predispuse la astfel de afecţiuni decât bărbaţii.

Olivia Remes, unul dintre autorii studiu, a declarat că tulburările de anxietate pot face viaţa extrem de dificilă pentru cei afectaţi: “Femeile au în mod tradiţional grijă de copii, aşa că din punct de vedere genetic, sunt mai predispuse la îngrijorare. Şi atunci când sunt expuse la factori stres, există mai multe şanse să fie afectate de anxietate.

În ceea ce priveşte tinerii, Remes a explicat faptul că nu se ştie cu exactitate de ce anxietatea se manifestă mai des decât la indivizii mai în vârstă, dar este posibil ca stilul de viaţă într-un ritm alert şi folosirea excesivă a reţelelor sociale ar putea juca un rol crucial. Aceasta adaugă că un alt factor important ar putea fi diferenţele culturale referitoare la modul în care este înţeleasă anxietatea. Anxietatea socială în Statele Unite ale Americii se poate referi la teama de a vorbi în faţa unui grup mare de oameni, în timp ce în Asia acelaşi termen ar putea include şi sentimente de ruşine sau de jenă în faţa familiei.

De asemenea, studiul arată că persoanele care suferă de alte afecţiuni (cum ar fi cazul bolilor cronice) sunt mai expuse în faţa riscului de a suferi de această tulburare psihică, 32% dintre persoanele cu scleroză multiplă suferă de tulburări de anxietate şi aproape 23% dintre persoanele care suferă de cancer sunt afectate.

Cercetătorii sunt de părere că studiile pe aceste subiecte îmbunătăţesc percepţia asupra sănătăţii mintale la nivel global.

„Prevenţia anxietăţii este crucială, pentru că o dată ce o persoană este afectată, recuperarea totală şi pe termen lung este foarte dificilă. Multe dintre persoanele care urmează un tratament recidivează.”, explică Remes.

Cu toate acestea, există câţiva paşi pe care oricine îi poate urma pentru a ţine la distanţă anxietatea. Printre acestea se numără activitatea fizică constantă, un somn de calitate şi o dietă sănătoasă.



Citește și:
Ce legătură există între paracetamol şi anxietate?
Mai putin stres şi anxietate cu plante, masaj, terapie prin muzică
Scapă de anxietate cu lavandă!
Exclusiv Online - 07.06.2016
Citește pe descopera.ro
O IMAGINE cu România văzută din spaţiu provoacă CONTROVERSE puternice - FOTO O IMAGINE cu România văzută din spaţiu provoacă CONTROVERSE puternice...
VIDEO - Reuşită ISTORICĂ! Este primul om care a putut să ZBOARE la aceeaşi altitudine cu avioanele VIDEO - Reuşită ISTORICĂ! Este primul om care a putut să ZBOARE la...
Peşti Peşti 19 februarie - 20 martie

În această lună ai parte de o atmosferă excelentă în familie, datorită unui succes care îi priveşte pe toţi cei ai casei. Se anunţă o veste bună pentru viitorul tău alături de cei dragi...citește mai departe

×

Zf.ro
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore. S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de...
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul...
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care...
BusinessMagazin.ro
Catastrofă la graniţa cu România: Moartea şi degradarea sunt omniprezente. Oraşe întregi părăsite, obloanele trase, lacăte la uşi. Ţara vecină care moare şi dispare Catastrofă la graniţa cu România: Moartea...
Cele mai bune locuri de muncă. Bugetari...
Mediafax.ro
Ca „muritorii de rând”. Ce nume de familie vor purta Harry şi Meghan după ce renunţă la titulatura „Alteţa sa regală” Ca „muritorii de rând”. Ce nume de...
Preşedintele USR Găvojdia, acuzată că...
Avion prăbuşit în Kazahstan. Bilanţul...
Gandul.info
Virusul mortal din China, coronavirsul, armă mortală? Scenariul despre ”arma perfectă” apărut în 1981 Virusul mortal din China, coronavirsul,...
O nouă televiziune în România. Ce programe...
Ce pensie are Nina Iliescu, fosta doamnă...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ApropoTv.ro
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor "Îmi pare rău că iubitul tău se uită...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
Go4it.ro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor...
O companie britanică lansează în 2020...
Cum arată adidaşii de 400 de dolari în...
ProMotor.ro
Cum merge Dacia Duster cu motorul de MERCEDES. Merită banii? Cum merge Dacia Duster cu motorul de MERCEDES....
Noua SKODA OCTAVIA are un preț imbatabil...
Este atât de UȘOR să aduci o mașină...
Descopera.ro
De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ sânii femeilor. Beneficiul uriaş a fost confirmat acum de ştiinţă De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ...
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE...
Maria cea SÂNGEROASĂ, regina de o frumuseţe...
ULTIMA ORĂ
Povestea cutremurătoare a unei femei, transformată la doar 12 ani în „soţia” tatălui său

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.