Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Spermatozoizi umani, creaţi în laborator!

O echipă de cercetători francezi susţine că a reuşit să creeze in vitro spermatozoizi umani viabili, pornind de la celule testiculare imature, iar reuşita, dacă va fi confirmată, ar putea deschide o nouă cale în lupta contra infertilităţii masculine, potrivit lexpress.fr, citat de Mediafax.

Anunţul a fost primit de lumea ştiinţifică cu prudenţă, descoperirea nefiind încă prezentată într-un studiu ştiinţific publicat în presa de specialitate. Însă, dacă va fi confirmată, va fi un pas înainte în ceea ce priveşte tratarea infertilităţii masculine.

Kallistem, o companie de biotehnologie cu sediul la Lyon, a anunţat, săptămâna aceasta, că a reuşit să obţină, la sfârşitul anului 2014, "spermatozoizi umani compleţi în laborator". "Aceşti spermatozoizi umani complet formaţi" au fost creaţi pornind de la "biopsii testiculare ale pacienţilor, care nu conţineau decât celule germinale imature (spermatogonii)", a precizat compania într-un comunicat, calificând descoperirea drept "o premieră mondială". Anterior, s-au obţinut spermatozoizi în laborator, dar acele studii au fost făcute pe şoareci.

Noile descoperiri, ale căror detalii nu sunt deocamdată prezentate public, "deschid calea unor terapii inovatoare pentru conservarea şi redarea fertilităţii masculine, o veritabilă provocare a societăţii la nivel mondial, unde, în ultimii 50 de ani, s-a remarcat o scădere cu 50% a numărului de spermatozoizi", potrivit companiei franceze.

În publicaţia franceză Le Figaro, cercetătorii au salutat anunţul laboratorului din Lyon, considerând descoperirea promiţătoare, însă au făcut apel la prudenţă. "Dacă funcţionează, procedura deschide mari perspective", este de părere medicul Nathalie Rives, de la centrul de medicină reproductivă CHU din Rouen.

Rezervele acesteia sunt legate, de exemplu, de faptul că unii adulţi suferind de azoospermie (caz în care lichidul seminal nu conţine spermatozoizi) prezintă "anomalii genetice care vor împiedica şi spermatogeneza (procesul de producere a spermatozoizilor) in vitro".

"Dacă se confirmă, este un pas înainte considerabil în tratarea sterilităţii masculine", a declarat pentru Le Figaro şi profesorul Israël Nisand, şeful clinicii de ginecologie din cadrul CHU din Strasbourg şi cofondator al Forumului european de boetică. Acesta este de părere că, din punct de vedere etic, fabricarea spermatozoizilor in vitro este preferabilă clonării reproductive.

Kallistem, o companie tânără care, anul acesta, vrea să organizeze o strângere de fonduri, arată că "studiile preclinice vor dura până în 2016, iar cele clinice vor începe în 2017". Obiectivul său este de a comercializa procedura în următorii cinci ani.



Citește și:
Cancerul ovarian se poate confunda cu durerile abdominale sau balonarea
Probiotice pentru imunitate şi echilibru la orice vârstă
Ebola poate fi transmisă şi după vindecare!
Exclusiv Online - 11.05.2015
Citește pe descopera.ro
Povestea NEŞTIUTĂ a îndrăgitului Petre Ispirescu: nu a făcut niciun an de şcoală şi a fost la ÎNCHISOARE Povestea NEŞTIUTĂ a îndrăgitului Petre Ispirescu: nu a făcut niciun...
Problema INTIMĂ uriaşă pe care o are actriţa Emilia Clarke după ROLUL său din ''Game of Thrones'' Problema INTIMĂ uriaşă pe care o are actriţa Emilia Clarke după ROLUL...
Scorpion Scorpion 23 octombrie - 21 noiembrie

Pe plan financiar s-ar putea să vă confruntaţi cu unele probleme de ordin materiale datorate unor investiţii proaste sau a unor acţiuni caritabile. Relaţiile cu străinătatea sunt foarte bune în...citește mai departe

×

Zf.ro
ÎN SFÂRŞIT! Şoferii sunt în extaz: Cel mai aşteptat proiect de infrastructură din Bucureşti a primit undă verde ÎN SFÂRŞIT! Şoferii sunt în extaz:...
România este înconjurată. PERICOL major...
REVOLUŢIE la ANAF. Fiscul a dat startul
BusinessMagazin.ro
Oraşul din România care a ajuns noul Cluj. Depăşeşte Bucureştiul sau Timişoara şi a ajuns ”ultima redută”. A lăsat în urmă mari oraşe europene Oraşul din România care a ajuns noul Cluj....
Situaţie ALARMANTĂ într-un oraş DISTRUS...
Veşti bune pentru şoferi: Dacă aveţi...
Mediafax.ro
Orban a concediat consiliera care câştiga 8.600 de euro pe lună în Guvernul Dăncilă Orban a concediat consiliera care câştiga...
Ciocolata care creşte virilitatea, o „Viagra...
Povestea românului din Marea Britanie care...
Gandul.info
Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi mireasa s-au trezit cu poliţiştii la nuntă chiar în toiul petrecerii / Care este motivul bizar Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi...
ŞOCUL suferit de o femeie, după ce a apelat...
Unul dintre cele mai vândute telefoane...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
FOTO. Jennifer Lopez, imagini INTERZISE CARDIACILOR: dansează la bară și fanii au putut vedea tot FOTO. Jennifer Lopez, imagini INTERZISE...
FOTO. Au apărut CELE MAI INDECENTE imagini...
FOTO. Imagini intime INCENDIARE cu Roxana...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Telefonul HUAWEI cu cea mai bună cameră a ajuns în România! Merită să îl cumperi fără servicii Google? Telefonul HUAWEI cu cea mai bună cameră...
S-a lansat un nou telefon HUAWEI cu tot...
Lupta 5G. Ce dispozitive pregătesc Apple,...
ProMotor.ro
REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri...
ȚEAPĂ CLASICĂ. Passat din Germania, revândut...
Video : Și-a cumpărat o mașină SECOND-HAND,...
Descopera.ro
Povestea NEŞTIUTĂ a îndrăgitului Petre Ispirescu: nu a făcut niciun an de şcoală şi a fost la ÎNCHISOARE Povestea NEŞTIUTĂ a îndrăgitului Petre...
Falx Dacica, uimitoarea ARMĂ a dacilor...
COMORILE din Egipt nu sunt nici pe departe...
ULTIMA ORĂ
Mărturiile familiilor care au cumpărat case cu doar 1 euro. Ce s-a întâmplat după ce s-au mutat în ruinele din Italia

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.