Societatea Română de Pediatrie trage un semnal de alarmă!

Părinţii trebuie să se informeze din surse sigure cu privire la îngrijirea copiilor.
  • Publicat:
Societatea Română de Pediatrie trage un semnal de alarmă!

Părinţii trebuie să se informeze din surse sigure cu privire la îngrijirea copiilor.

• În cadrul campaniei “Să protejăm împreună copilăria”, Societatea Română de Pediatrie (SRPED) atrage atenţia părinţilor din România asupra pericolelor la care îşi pot expune copiii, atunci când folosesc surse de informare neavizate privind îngrijirea celor mici;

• În ziua de azi, riscurile sunt cu atât mai mari cu cât informaţia medicală circulă necontrolat pe internet şi astfel poate fi deformată cu uşurinţă;

• Pentru a testa comportamentul părinţilor în mediul online, Societatea Română de Pediatrie a realizat în luna martie 2013 un studiu despre nivelul de credibilitate pe care părinţii îl acordă site-urilor de specialitate despre îngrijirea copiilor;

• În acest context, 7 din 10 părinţi care au intrat pe platforma online realizată de specialiştii pediatri pentru o mai bună îngrijire a copiilor – www.protejamcopilaria.ro – consideră că au la dispoziţie o sursă de informare credibilă şi sigură;

Bucureşti, 20 martie – Societatea Română de Pediatrie atrage atenţia părinţilor din România asupra pericolelor la care îşi pot expune copiii, atunci când folosesc surse de informare privind îngrijirea celor mici de pe internet, care sunt neavizate de lumea medicală.

Specialiştii pediatri trag un semnal de alarmă asupra importanţei de a folosi surse specializate de informare, precum medicul de familie sau medicul pediatru.

Potrivit unui studiu realizat de Societatea Română de Pediatrie , medicul pediatru este principala sursă de informare în ceea ce priveşte protecţia copilului pentru 27% dintre părinţi, urmată îndeaproape de internet, sursă folosită de 26% dintre respondenţii cu copii.

Pornind de la faptul că tot mai mulţi părinţi caută informaţii despre îngrijirea copiilor pe internet, specialiştii pediatri atrag atenţia asupra importanţei de a folosi numai site-urile avizate, redactate de medici şi verificate de instituţiile de specialitate.

De asemenea, nevoia de a crea o punte de legătură între medici şi publicul larg, de a avea surse credibile şi corecte de informare pentru public, a fost dezbătută şi în cadrul primei ediţii a congresului RoVaccin (15 – 16 martie 2013), organizat de Societatea Română de Microbiologie, în parteneriat ştiinţific cu Societatea Română de Pediatrie.

Pornind de la această nevoie şi pentru a testa comportamentul actual al părinţilor în mediul online, Societatea Română de Pediatrie a realizat în luna martie 2013 un studiu despre nivelul de credibilitate pe care părinţii îl acordă site-urilor de specialitate despre îngrijirea copiilor, la care au răspuns 406 părinţi din platforma campaniei “Să protejăm împreună copilăria” .

Conform studiului, 75% dintre părinţi au declarat că au încredere în infomaţiile prezentate de medicii pediatri online, referindu-se la www.protejamcopilaria.ro, platforma fiind considerată astfel o sursă credibilă de informare.

Dintre aceştia, 63% au răspuns că preferă să verifice informaţiile primite online şi din alte surse, indicând astfel nevoia de a beneficia de o documentare completă când vine vorba de sănătatea copiilor lor.

În cadrul platformei de informare a Societăţii Române de Pediatrie www.protejamcopilaria.ro, medicii pediatri răspund în medie la 5 întrebări pe zi primite de la mămici. Prin aceste întrebări, majoritatea părinţilor vor să afle informaţii specifice şi sigure despre modalităţile de imunizare şi protejare a copilului.

De asemenea, potrivit studiului, peste 80% dintre părinţii care au vizitat o platformă specializată despre îngrijirea corectă a copilului (referindu-se la www.protejamcopilaria.ro, cu 21.000 vizitatori unici/lună) caută informaţii credibile despre bolile infecţioase şi modalităţi eficiente de prevenire a acestora.

“Pentru o mai bună sănătate a copiilor, încurajăm menţinerea unei relaţii deschise a părinţilor cu medicul şi documentarea din surse avizate, precum site-urile realizate de specialiştii pediatri, aşa cum este cel al Societăţii Române de Pediatrie, www.protejamcopilaria.ro.
Însă din păcate, sunt foarte mulţi părinţi care preferă să caute pe internet informaţii pe diverse forumuri sau site-uri nespecializate, pentru a trata sau a răspunde problemelor pe care le au cu copiii, fără să se asigure că sursele pe care se bazează sunt sigure. În special lor, le atragem atenţia asupra riscurilor la care îşi pot supune copiii.”
, declară Prof. Dr. Marin Burlea, Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030