Sarea creşte riscul de cancer de stomac

Pe lângă riscul de boli cardiovasculare, consumul în exces de sare mai prezintă un pericol: poate favoriza apariţia cancerului de stomac. Oamenii de ştiinţă atrag atenţia aspura faptului că mulţi dintre noi nu avem o viziune exactă nici asupra cantităţii maxime admise şi nici asupra celei pe care o consumăm, în realitate, zilnic.
  • Publicat:
Sarea creşte riscul de cancer de stomac

Pe lângă riscul de boli cardiovasculare, consumul în exces de sare mai prezintă un pericol: poate favoriza apariţia cancerului de stomac.

Oamenii de ştiinţă atrag atenţia aspura faptului că mulţi dintre noi nu avem o viziune exactă nici asupra cantităţii maxime admise şi nici asupra celei pe care o consumăm, în realitate, zilnic.

Nutriţioniştii dau undă verde pentru maximum 5 g zilnic, adică atât cât încape într-o linguriţă. Aceasta înseamnă inclusiv sarea ascunsă din alimente precum pâine, biscuiţi, conserve etc.

Studiile arată însă că cei mai mulţi dintre noi nu respectăm această recomandare şi ajungem să consumăm, uneori, dublu decât ne este permis. În aceste condiţii, semnalează reprezentanţii World Cancer Research Fund, în Marea Britanie, de exemplu, se înregistrează anual 7.500 de cazuri noi de cancer de stomac.

Atenţie, nu confundaţi sarea cu conţinutul de sodiu prezentat pe etichetele alimentelor. Dacă nu găsiţi nici o informaţie referitoare la conţinutul de sare, înmulţiţi valoarea sodiului cu 2,5 şi veţi afla câtă sare există în produsul pe care vreţi să îl cumpăraţi.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”
Recomandări: